Urmărește-ne și pe:

Știri

Trupul unui bărbat, găsit în apele râului Moldova

Adăugat

pe

Actualizare:

La data de 21 ianuarie a.c., în jurul orei 13.15, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați cu privire la faptul că, în albia râului Moldova, din localitatea Cotu Vameș, a fost identificat corpul unei persoane, de sex masculin. Polițiștii au stabilit identitatea persoanei, un tânăr în vârstă de 18 ani, din județul Iași, a cărui dispariție a fost mediatizată la data de 9 decembrie 2022. Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Știri

Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați

Adăugat

pe

🔔 Update Specialiștii ajunși la Liceul Teoretic din Săbăoani încearcă să depisteze cauza care a condus la starea de rău provocată elevilor

🔔 Update 14:15: Declarații cpt. Irina Popa – ISU Neamț

🔔 Update 14:00:
Primarul comunei Săbăoani, Florin Vîrgă, a afirmat că în unitatea școlară nu s-a făcut recent nicio dezinsecție sau deratizare și că primele date conduc spre ipoteza că o substanță necunoscută, găsită pe băncile elevilor, a cauzat simptomele acestora.
Spitalul Roman anunță că în prezent oferă îngrijiri pentru 17 copii, a căror stare este stabilă.

206 elevi și 12 adulți au fost evacuați.

La locul evenimentului s-au deplasat echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu module pentru descarcerare și prim ajutor, o ambulanță SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple. A fost mobilizat și un echipaj de la SAJ. De asemenea a fost prealertat și echipajul CBRN de la ISU Bacău.

Surse din cadrul Spitalului Roman afirmă că 22 de copii și un adult au fost aduși la unitatea sanitară pentru evaluare de specialitate.

Autoritățile încearcă să identifice cauza acestui incident.

Revenim cu detalii.


Știre inițială

Alertă la Corpul C al Liceului „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, județul Neamț, după ce mai mulți elevi au început să acuze stări de rău. Inițial, șapte copii de clasa a VI-a, aflați în aceeași sală de curs, au prezentat dureri de cap, usturimi în gât și amețeli. La fața locului au fost mobilizate echipaje de pompieri, SMURD și Ambulanță, iar echipa CBRN a ISU Bacău a fost prealertată pentru o posibilă intervenție.

NEAMȚ – Mai mulți elevi acuză stări de rău, la o unitate de învățământ din localitatea Săbăoani – Planul Roșu de Intervenție activat

Pompierii militari nemțeni intervin în localitatea Săbăoani, după ce mai mulți elevi au acuzat dureri de cap și usturime în gât.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului Neamț a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Până la acest moment, 12 copii sunt în evaluare medicală, la fața locului și, ulterior, vor fi transportați la spital pentru investigații de specialitate.

Toate persoanele din unitatea de învățământ au fost evacuate.

Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost trimise 1 autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și prim ajutor, 1 ambulanță SMURD și 1 autospeciala pentru transport personal și victime multiple. În sprijinul echipelor medicale alocate la caz, intervine și 1 ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.

De asemenea, a fost prealertat și echipajul CBRN de la ISU Iași.

Misiunea este în dinamică.

❗ Actualizare 2: A fost activat Planul Roșu, începând cu ora 12:32
❗Actualizare: 10 copii au fost preluați de echipajele SAJ, SMURD și ATPVM și vor fi transportați la spital
7 copii de la Liceul din Săbăoani acuză amețeli, pompierii în recunoaștere
Intervenție în desfășurare la Colegiul Tehnic „Vasile Alecsandri”. La fața locului sunt prezente echipaje de pompieri, SMURD și Poliție.

Vezi articolul

Radar TV

📺 Radar TV / Președintele Harpa, despre reforma teritorială / 12 noiembrie 2026

Adăugat

pe

Roman TV

Ediția integrală a emisiunii Radar TV, de joi, 12 noiembrie
invitat Daniel Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț
moderator: Daniel Muraru

Cum ajută administrația județeană mediul de afaceri
Investițiile private, încurajate de CJ Neamț
Birocrația excesivă, piedică pentru investitori
Studiu de caz: hidrocentrala prin pompare de pe Lacul Bicaz
Stadiul proiectului noului spital județean
Dezvoltarea turismului, prioritate pentru administrația județeană
Proiecte de dezvoltare a infrastructurii rutiere
Soluții pentru rezolvarea crizei apei de la Târgu-Neamț
Președintele Harpa – realizări și eșecuri la jumătatea mandatului

Vezi articolul

Știri

Accident pe E85, la Secuieni. O mașină s-a răsturnat

Adăugat

pe

Roman TV

Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, încărcată cu cereale, s-a produs pe E85, în comuna Secuieni, județul Neamț. În urma impactului, autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe o parte.

La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Roman, echipaje SAJ și polițiștii. La sosirea salvatorilor, toate cele trei persoane implicate reușiseră să iasă din vehicule.

Cele două persoane aflate în autoturism au primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajelor SAJ și SMURD, însă au refuzat transportul la spital.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au intervenit pentru curățarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului.

Vezi articolul

Știri

Elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere ale jud. Neamț

Adăugat

pe

Roman TV

Pe 11 noiembrie, în contextul măsurilor pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de persoane decedate sau grav rănite în accidente de circulație, elicopterele din dotarea Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere rutiere de pe raza județului Neamț.

Șoferii sunt sfătuiți să respecte limitele legale de viteză și să păstreze o distanță suficientă față de vehiculul din față; să nu efectueze depășiri riscante și să se asigure temeinic înaintea oricărei manevre; să nu utilizeze telefonul mobil în timpul conducerii, fără un dispozitiv de tip „mâini libere”; să nu conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise; să acorde o atenție sporită pietonilor și bicicliștilor, în special în zonele intens circulate. Pietonii și bicicliștii sunt sfătuiți să se asigure temeinic înainte de traversare, să utilizeze locurile special amenajate și să fie vizibili în trafic, în special în condiții de vizibilitate redusă. Indiferent dacă sunt monitorizați de la sol sau din aer, respectarea regulilor de circulație trebuie să fie permanentă.

Vezi articolul

Știri

Școli ca la oraș, în comuna Tămășeni

Adăugat

pe

Roman TV

Școlile din Tămășeni și Adjudeni oferă acum condiții moderne de învățare în urma proiectelor de reabilitare din ultimii ani. La Adjudeni, clădirile au fost eficientizate energetic, sălile de clasă au fost modernizate complet și echipate cu tehnologie digitală. Schimbările sunt vizibile, iar noile standarde au convins tot mai mulți părinți din localitățile vecine să-și aducă aici copiii.

Aceleași standarde se regăsesc și la școala din Tămășeni. Clădirea a fost reabilitată și extinsă, sălile de clasă modernizate, iar elevii au la dispoziție un laborator de informatică și un teren de sport sintetic. Totodată, elevii din Tămășeni și Adjudeni beneficiază, din acest an, de un microbuz școlar, cu ajutorul căruia pot ajunge mai ușor la școală.

Investițiile în educație se văd deja în rezultate, elevii obținând premii la concursurile și olimpiadele naționale. Pe lângă noile condiții din sălile de clasă, administrația locală continuă tradiția de a premia elevii cu rezultate remarcabile la învățătură.

Vezi articolul

Știri

Investigații RMN, la Spitalul Municipal Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Începând cu data de 9 noiembrie 2026, în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală al Spitalului Municipal de Urgență Roman sunt efectuate noi investigații prin rezonanță magnetică.

Pentru programări și informații, pacienții au la dispoziție următoarele numere de telefon:
•Radiologie (RX/RMN): 0733 682 662
•Computer Tomograf (CT): 0745 526 778
•Mamografii (programări): 0742 243 730
•Programări: 0720 056 249

Vezi articolul

Știri

Expoziția caritabilă de icoane „Sfinte femei mărturisitoare ale vieții și familiei”

Adăugat

pe

Expoziția caritabilă de icoane „Sfinte femei mărturisitoare ale vieții și familiei” ajunge la Piatra-Neamț, în sprijinul femeilor însărcinate aflate în dificultate. După inaugurarea de la Iași, expoziția caritabilă de icoane „Sfinte femei mărturisitoare ale vieții și familiei” ajunge la Piatra-Neamț, unde va avea loc un nou vernisaj vineri, 13 noiembrie 2026, de la ora 16:00, la Muzeul de Artă, Sala Mansardă. Expoziția reunește 13 icoane donate de 12 pictori iconari, iar fondurile obținute din vânzarea lucrărilor vor fi direcționate integral către sprijinirea femeilor însărcinate aflate în dificultate.

Expoziția este organizată de Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, în parteneriat cu Asociația „Erminia”, iar etapa de la Piatra-Neamț se desfășoară cu implicarea Protopopiatului Piatra-Neamț, în colaborare cu Muzeul de Artă Piatra-Neamț.

„În contextul Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame), ne-am dorit să aducem în lumină chipurile și virtuțile sfintelor femei care, prin credința lor, au apărat viața, pruncii nenăscuți și valorile familiei. Am considerat că este un prilej potrivit să le facem cunoscute prin frumusețea artei iconografice și, în același timp, să ducem mai departe exemplul lor de iubire, prin grija față de femeile însărcinate care trec prin momente de cumpănă.” a transmis părintele Radu Brînză, coordonator al Departamentului Pro Vita din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor.

Fondurile obținute vor susține mamele pe care Departamentul Pro Vita le are în grijă prin Programul „Praesidio” pentru femeile însărcinate aflate în dificultate. Programul reunește proiecte și inițiative ce fac parte din lucrarea misionară de protejare a vieții și oferă un răspuns concret la problematica crizei de sarcină.

Printre formele de sprijin se numără consilierea psihologică și duhovnicească, sprijinul social și financiar, posibilitatea de cazare temporară a femeilor în criză de sarcină în apartamentele protejate din județele Iași, Botoșani și Neamț, terapia post-avort și grupul de suport pentru mamele care au pierdut sarcina.

Un rol esențial în realizarea expoziției îl au pictorii iconari, care au ales să își doneze lucrările, punându-și talentul și osteneala în slujba unei cauze caritabile. Prin generozitatea lor, aceștia au devenit primii binefăcători ai inițiativei, la care sunt invitați să ia parte și cei care vor vizita expoziția.

Colaborarea cu artiștii a fost facilitată de Asociația „Erminia”, co-organizator al evenimentului, a cărei misiune este păstrarea, redescoperirea și cultivarea artei sacre creștine, precum și promovarea obiectelor de artă, a patrimoniului eclezial și a specialiștilor în domeniul artei sacre.

„În jurul Asociației Erminia s-a format o comunitate de pictori iconari care se cunosc, colaborează și împărtășesc aceeași dragoste pentru arta icoanei. Ne dorim să consolidăm această legătură și prin evenimente deschise publicului larg, care să aducă arta sacră mai aproape de oameni. Ideea unei expoziții caritabile a fost primită cu multă căldură de colegii noștri, care au ales să dăruiască din timpul și talentul lor pentru a susține femeile aflate în dificultate.” a declarat Ionuț Palade, președintele Asociației „Erminia”.

Cele 13 icoane reprezintă chipurile Maicii Domnului cu Pruncul Iisus Hristos, inclusiv în reprezentarea Hodighitria, precum și ale Sfintei Mari Mucenițe Irina, Sfintei Olimpiada de la Fărcașa, Sfintei Emilia, Sfintei Împărătese Elena, Sfintei Cuvioase Monica, Sfintei Cuvioase Parascheva, Sfintei Mărturisitoare Blandina și Sfintei Împărătese Teodora.

Lucrările sunt realizate de pictorii iconari: Cătălin Ovidiu Simiciuc, Toader Lipan, George Sergiu Vatamaniuc, Iliuța Daniela Păscărița, Elena Anca Hariga Nică, Ierodiacon Porfirie Geană de la Mănăstirea Sihăstria Neamț, Bogdan Coșofreț, Ion Cușnir, Ionuț Palade, Bogdan Nedelea, Monahia Eufimia de la Mănăstirea Paltin, Ștefan Gafincu.

Expoziția va putea fi vizitată la Muzeul de Artă Piatra Neamț, Sala Mansardă, în perioada 13 – 22 noiembrie 2026, iar ulterior, la Muzeul Județean – Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani, în perioada 24 noiembrie – 2 decembrie. Intrarea este liberă.

Icoanele pot fi achiziționate online, de pe site-ul provitaiasi.ro, în secțiunea Magazin – Icoane, unde fiecare lucrare are o pagină de prezentare dedicată. Icoanele achiziționate vor rămâne expuse până la încheierea expozițiilor, urmând să fie apoi expediate cumpărătorilor. Cu fiecare icoană achiziționată, o femeie însărcinată aflată în dificultate va primi sprijin pentru a-și întâmpina pruncul cu bucurie.

Persoane de contact: Pr. Daniel Onofrei, coordonator al Biroului Pro Vita Piatra-Neamț – 0746 381 509

Articol realizat cu sprijinul comunicării oficiale a Complexului Muzeal Național Neamț

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Mâncare suedeză Super Premium, personalizată câinelui sau pisicii tale - Husse Roman Auto Group Roman - AUTOMEISTER PNEUMOLOGIE ROMAN - Dr. Popovici Gabriela - Medic primar pneumolog Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară

Știri

Știri3 ore în urmă

Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMS 🔔 Update Specialiștii ajunși la Liceul Teoretic din Săbăoani încearcă să depisteze cauza...

Radar TV4 ore în urmă

📺 Radar TV / Președintele Harpa, despre reforma teritorială / 12 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția integrală a emisiunii Radar TV, de joi, 12 noiembrie invitat Daniel Harpa, președintele...

Știri21 de ore în urmă

Accident pe E85, la Secuieni. O mașină s-a răsturnat

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUn accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ansamblu de...

Știri21 de ore în urmă

Elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere ale jud. Neamț

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPe 11 noiembrie, în contextul măsurilor pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de...

Știri21 de ore în urmă

Școli ca la oraș, în comuna Tămășeni

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSȘcolile din Tămășeni și Adjudeni oferă acum condiții moderne de învățare în urma proiectelor...

Știri21 de ore în urmă

Investigații RMN, la Spitalul Municipal Roman

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSÎncepând cu data de 9 noiembrie 2026, în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică...

Știri22 de ore în urmă

Expoziția caritabilă de icoane „Sfinte femei mărturisitoare ale vieții și familiei”

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSExpoziția caritabilă de icoane „Sfinte femei mărturisitoare ale vieții și familiei” ajunge la Piatra-Neamț,...

Emisiuni

Cazuri și necazuri21 de ore în urmă

Gabriela Zamfir: Din durerea pierderii, o misiune pentru copiii și femeile vulnerabile

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUneori, cele mai frumoase proiecte se nasc din cele mai mari suferințe. Din dorința...

Cazuri și necazuri2 zile în urmă

Eveniment împotriva violenței asupra femeilor, în Neamț

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSViolența domestică rămâne una dintre problemele grave ale societății, iar indiferența celor din jur...

Panorama2 zile în urmă

🌐 Panorama / Reforma teritorială, ce variante sunt luate în calcul / 10 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 10 noiembrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea ✔️...

🎙️ PULSE CHECK6 zile în urmă

🎙️ PULSE CHECK / Evoluția asistenței sociale în ultimii 10 ani

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: Carmen Suciu, asistent social » Principiile Legii Asistenței Sociale și funcționalitatea sistemului în...

Radar TVo săptămână în urmă

📺 Radar TV / Nevoile unei comunități locale, mai presus de luptele politice / 5 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția integrală a emisiunii Radar TV, de joi, 5 noiembrie invitați: Cosmin Ancuța, Alin...

Panoramao săptămână în urmă

🌐 Panorama / Fost prefect PSD, secretar de stat la MIPE / 3 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 3 noiembrie a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alex Nistor ✔️...

🎙️ PULSE CHECK2 săptămâni în urmă

🎙️ PULSE CHECK / De ce afacere cu bere artizanală?

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSO nouă ediție a podcastului 🎙️ PULSE CHECK invitat: Leonard Mihoc » De ce...