Știri
Sănătatea mintală, din ce în ce mai fragilă. Valorile depresiei sunt duble la femei
Datele Direcției de Sănătate Publică arată că multe mămici se confruntă cu provocări mai grave pentru sănătatea lor mintală. La nivel global una din 10 femei suferă de depresie postnatală în primul an după naștere, iar una din 1000 de femei dezvoltă o afecțiune mai gravă numită psihoză postpartum. Aceste afectări trec de multe ori neobservate în stadii incipiente, iar fără un tratament adecvat pot avea consecințe negative, atât pentru mamă, cât și pentru copil. În perioada 2010-2019, evoluția prevalenței depresiei în România a fost constantă, dar are valori aproape duble pentru femei, în comparație cu bărbații. În județul Neamț, la sfârșitul anului 2021, în cabinetele medicilor de familie, erau rămași în evidență cu tulburări mintale și de comportament 14675 de bolnavi, în creștere față de anii anteriori: 13.811 de bolnavi în anul 2020, 13.640 de bolnavi rămași în evidență în anul 2019, 13.031 de bolnavi în anul 2018 și față de sfârșitul anului 2017 când erau rămași în evidență 12.748 bolnavi . În anul 2021 s-au înregistrat în cabinetele medicilor de familie 8086 de cazuri noi de tulburări mintale și de comportament , dintre care 3520 de cazuri noi de boli psihice. În primele 9 luni ale anului 2022, în cabinetele medicilor de familie, erau rămași în evidență cu tulburări mintale și de comportament 15.279 de bolnavi . Dintre aceștia 8083 erau în evidență cu boli psihice (3879 în urban și 4204 în rural).
În acest context, Direcţia de Sănătate Publică Neamț organizează în cadrul Programului național de evaluare și promovare a sănătății și educație pentru sănătate al Ministerului Sănătății pe toată durata lunii ianuarie 2023 campania cu tema sănătate mintală și sloganul „Sănătatea mintală – parte integrantă și esențială a sănătății!”. Scopul campaniei este creșterea nivelului de informare și conștientizare a gravidelor privind problematica sănătății mintale. Depresia este una dintre principalele cauze de dizabilitate în toată lumea. La nivel global, se estimează că 264 de milioane de oameni sunt afectați de depresie, procentul femeilor afectate fiind mai crescut decât cel al bărbaților.
Știri
850 DE LOCURI ÎN ȘCOLILE MILITARE DE JANDARMI – ȘANSA UNEI CARIERE ÎN UNIFORMĂ
Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi “Petru Rareș”Fălticeni scot la concurs 850 de locuri pentru tinerii interesați să urmeze o carieră militară.
Tinerii interesați de o carieră de subofițer în Jandarmeria Română se pot înscrie online, pentru participarea la concursul de admitere, prin platforma „Hub de servicii la nivelul M.A.I.”, secțiunea „Învățământ”, până la 4 octombrie 2026. Candidații își creează și validează un cont, completează cererea de înscriere și încarcă documentele solicitate.
Evaluarea psihologică a candidaților se realizează la o dată şi într-o locație ce va fi anunțată ulterior, prin intermediul platformei Hub de servicii la nivelul M.A.I.- https:/hub.mai.gov.ro, secțiunea „Învățământ”, până la data de 21.10.2026.
Proba de evaluare a performanței fizice se susține în perioada 28.10.2026 – 04.11.2026 la centrul zonal de selecție, într-o locație ce va fi anunțată ulterior, prin intermediul platformei Hub de servicii la nivelul M.A.I – https://hub.mai.gov.ro/, secțiunea „Învățământ”.
Proba de verificare a cunoştinţelor se va susține în data de 07.11.2026, iar în perioada 11 noiembrie – 11 decembrie va avea loc examinarea medicală pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a notelor finale.
Tematica şi bibliografia de concurs sunt publice pe platforma Hub de servicii la nivelul M.A.I. – https://hub.mai.gov.ro/, secţiunea „Învăţământ”.
Printre principalele condiții pe care trebuie să le îndeplinească viitorii candidați se numără:
– cetățenie română și domiciliul în România;
– absolvirea liceului cu diplomă de bacalaureat;
– vârsta de minimum 18 ani și maximum 27 de ani, împliniți în anul participării la admitere;
– aptitudini medicale, fizice și psihologice;
– lipsa antecedentelor penale, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
– media la purtare în perioada studiilor liceale de minimum 9,00;
– deținerea sau obținerea, până la absolvire, a permisului de conducere categoria B. Toate informațiile privind procedura de concurs se pot obține accesând link –ul https://www.jandarmerianeamt.ro/wp-content/uploads/2026/09/ANUNT-admitere-scoli-subofiteri-2026-1.pdf .
Date suplimentare se pot obține la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț, precum și la numărul de telefon 0233230391, interior 24535.
Pentru cei care își doresc o carieră în Jandarmeria Română, admiterea în școlile militare de subofițeri reprezintă primul pas către profesia de jandarm – o profesie bazată pe responsabilitate, disciplină, curaj și respect față de comunitate.
Știri
Alte adăposturi antiaeriene vizitate: Sala Sporturilor, Roman Mușat și Ștefan cel Mare
După primele două adăposturi antiaeriene vizitate zilele trecute, săptămâna aceasta echipa Roman TV a ajuns la adăpostul situat la Sala Sporturilor și la cele trei de pe strada Roman Mușat, cât și la cel de pe strada Ștefan Cel Mare, la blocul situat față în față cu Casa Afacerilor. Toate cele trei adăposturi de pe Roman Mușat, fosta stradă Florilor, sunt văruite, igienizate și au instalația electrică schimbată. Aceste lucrări au fost executate de SC. Ciocoiu Construct SRL în anul 2022, valoarea fiind de 46.458 de lei fără TVA. Acestea trei nu sunt prevăzute cu sisteme de ventilație, fiind construite o dată cu blocurile, repectiv în jurul anilor ’50. Adăpostul de la Sala Sporturilor nu se află, momentan, într-o stare optimă, fiind inundat dintr-o sursă încă neidentificată. Se dorește identificarea infiltrației și, mai apoi, modernizarea spațiului vizibil afectat de umezeală.
Săptămâna viitoare vom vizita și alte adăposturi antiaeriene din oraș, două de capacitate mare de 300 de locuri și alte două de câte 150 de persoane.
Știri
Fragilitate financiară (și) la Spitalul Municipal de Urgență din Roman
Valul de probleme financiare lovește, pe lângă primăriile care se plâng că nu au de unde plăti salariile, și unități medicale. Este și cazul Spitalului Municipal de Urgență din Roman unde o parte din serviciile spitalicești așteaptă, încă decontare prin casă, iar voucherele de vacanță nu pot fi achitate. În lipsa unui Guvern, rectificările bugetare care ar fi rezolvat odinioară acest tip de probleme nu pot fi adoptate.
Facturile către furnizori vor întârzia să fie achitate, din cauza acestor lipsuri generate de fondurile care nu pot fi suplimentate fără un Guvern care să adopte ordonanțe și hotărâri.
Știri
Prima etapă de cartografiere a cimitirului, finalizată: 12.000 de locuri de înhumare
În primă etapă de cartografiere a fost realizată harta cimitirului „Eternitatea” din Roman, fiind identificate și delimitate aproximativ 12.000 de locuri de înhumare, precum și aleile, suprafețele și celelalte elemente existente în incinta cimitirului. În urma acestei prime etape reprezentanții Primăriei Municipiului Roman transmit că nu ar fi fost identificate, până în prezent, probleme sau nereguli de natură să necesite intervenții imediate.
Următoarea etapă este una importantă pentru clarificarea și actualizarea evidenței administrative. Contractele și documentele existente în evidențele cimitirului vor fi introduse într-o bază de date și corelate cu situația identificată în teren. În acest fel, se va putea verifica pentru fiecare loc de înhumare situația documentelor și a titularului, astfel încât evidența administrativă să corespundă cât mai exact situației reale din teren. Prin urmare, rezultatul primei etape este reprezentat de o evidență cartografică precisă a cimitirului, iar etapele următoare vor permite corelarea acesteia cu documentele existente și, acolo unde va fi cazul, actualizarea și clarificarea evidențelor administrative.
Știri
Rezerviștii au tras cu pușca în Poligonul Gârleni, în cadrul MOBEX NT-SV-BT-26
În perioada 14-18 septembrie 2026 are loc „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare – MOBEX NT-SV-BT-26”, organizat și condus de Ministerul Apărării Naționale în cooperare cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor. Exercițiul se desfășoară simultan în județele Neamț, Suceava și Botoșani. O parte din rezerviștii cu domiciliul în județul Neamț, cuprinși în planurile de mobilizare, au fost chemați la unitățile militare în vederea efectuării unor activități specifice de pregătire, pe durata unei zile, potrivit prevederilor legale în vigoare. Miercuri, 16 septembrie, în cadrul MOBEX NT-SV-BT-26 s-a desfăşurat o secvență de antrenament cu rezerviştii în Poligonul de tragere Gârleni, județul Bacău.
Știri
„Laptele și cornul” vor ajunge pe bănci în funcție de cum „se mișcă” procedurile birocratice
Programul pentru școli al României din anul școlar 2026–2027 depinde, în primul rând, de adoptarea Hotărârii de Guvern prin care este stabilit bugetul pentru anul școlar în curs. Aceasta a fost adoptată pe 28 august 2026. După publicarea Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial, unitățile administrativ-teritoriale au la dispoziție 15 zile lucrătoare pentru adoptarea hotărârilor privind asumarea sau neasumarea derulării programului la nivel local și încă cinci zile pentru comunicarea acestora Consiliului Județean. Deci, primăriile trebuie să decidă dacă preiau gestiunea programului sau îl lasă în grjia Consiliului Județean, ca și până acum. Urmează și alți pași până produsele oferite elevilor nemțeni vor ajunge pe bănci, pentru unii dintre copii fiind singurul pachețel pe care îl au la școală, iar pentru alții chiar una dintre mesele pe care le consumă pe parcursul zilei.
Pentru implementarea „Programului pentru școli al României”, Consiliul Județean Neamț a avut încheiate acorduri-cadru pentru anii școlari 2023-2024, 2024-2025, 2025-2026, privind achiziția de produse precum mere, lapte, produse lactate și produse de panificație pentru preșcolarii și elevii beneficiari ai programului din județul nostru. Contractele subsecvente aferente anului școlar trecut au avut o valoare totală de 2.6 milioane de euro, iar firmele contractate deja de câțiva ani au fost SC. CIBIBON SRL Piatra Neamț, SC PANAMAROM SRL Târgu Neamț și SC. ELLMAR COM SRL pentru lactate și produse de panificație, iar I.I. AMARIEI G. PETRU din Suceava pentru mere. Rămâne de văzut când vor ajunge aceste produse pe băncile elevilor nemțeni, și așa contestate de multe ori de părinții nemulțumiți de calitatea lor.
Știri
Bătrâna care a cerut ajutor pentru fiica sa cu sechele post AVC mulțumește comunității
Marie Lup, doamna în vârstă de 80 de ani care ne-a trecut pragul rugând comunitatea să îi ajutef iica, s-a întors la redacția Roman TV, de această dată vrând să le mulțumească oamenilor care au donat pentru ca fata ei să ajungă la terapie post AVC. Femeia a reușit să strangă, cu ajutorul comunității și al oamenilor de bine care au văzut știrea Roman TV, suma necesară terapiilor pentru două săptâmâni, la o clinică privată din Iași. 12.000 de lei au fost necesari pentru ca fiica ei să meargă la tratament. Chiar și așa, recuperarea este una continuă și necesită constant sprijin financiar. AVC-ul s-a produs în urmă cu un an, iar sechelele sunt greu sau chiar imposibil de vindecat în totalitate.





