În acest an, tradiționalele luminițe montate cu ocazia sărbătorilor de iarnă vor fi amplasate doar în zona centrală și în Pietonalul Ștefan cel Mare, cu scopul...
Ministerul Sănătăţii împreună cu Direcţia de Sănătate Publică Neamț, Programul Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei şi Fundația Romanian Angel Appeal implementează în prezent...
Anual, pe 17 noiembrie, este marcată Ziua Mondială a Prematurității, dedicată micuților care se nasc prematur. În România, anual 20.000 de copii vin pe lume prematur....
350 de platani și 300 de alți arbori precum tei, paltin sau mesteacăn au fost achiziționați de municipalitate în această perioadă, urmând să fie plantați în...
Ministerul Educației a fost sancționat de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, informare emisă miercuri, 16 noiembrie, deoarece bursele sociale pentru elevii din mediul rural care...
Ultimele proceduri efectuate în cazul locuințelor sociale construite pe strada Islazului, până să fie predate beneficiarilor, sunt aproape de finalizare. În această perioadă, locuințele sunt în...
La punctul de recoltare a sângelui din Roman, situat la etajul al doilea al Policlinicii, în această perioadă se prezintă puține persoane să doneze pentru ca...
La nivel central, specialiștii au estimat că în acest sezon rece, virozele în rândul copiilor vor fi mult mai frecvente decât cele semnalate anul trecut sau...
Dan Vasiliu din Roman, de meserie polițist, s-a prezentat miercuri, 16 noiembrie, la punctul de recoltare a sângelui din Policlinică, pentru cea de-a 100-a donare, povestea...
Punctul de recoltare a sângelui Roman se află la etajul al doilea al Policlinicii. Personal cu experiență, dedicat muncii sale așteaptă zi de zi donatori dornici...