Știri
Acțiuni ale polițiștilor nemțeni pentru prevenirea accidentelor de circulație
În perioada 4-6 noiembrie, polițiștii rutieri, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Neamț, desfășoară acţiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea producerii accidentelor de circulație ale căror cauze generatoare sunt abaterile săvârșite de către bicicliști și pietoni.
Poliţiştii rutieri recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulaţie și indicaţiile poliţiştilor rutieri din teren.
Recomandări pentru biciclişti:
Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, este obligatoriu ca persoana să aibă vârsta minimă de 14 ani, să cunoască regulile de circulație și să fie echipat corespunzător.
Pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în față, lumină de culoare roșie în spate și cel puțin un element reflectorizant).
Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, biciclistul trebuie să reducă viteza, să se asigure temeinic și să acorde prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic.
Bicicliştii sunt de asemenea sfătuiţi să circule cât mai aproape de marginea din partea dreaptă a drumului, iar atunci când se deplasează în grup, se circule pe un singur rând, în coloană.
Biciclistul trebuie întotdeauna să poarte cască de protecție. Aceasta îi poate salva viața. Circulând cu bicicleta, biciclistul nu are voie să se agațe de vehicule aflate în mers sau să transporte pe bicicletă altă persoană.
Recomandări ale poliţiştilor rutieri pentru pietoni:
Pietonii sunt sfătuiţi să se angajeze în traversarea drumului public numai prin locurile special amenajate (pe trecerea pentru pietoni) şi la culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există.
De asemenea, pietonilor li se recomandă:
Să se asigure permanent, chiar şi atunci când se află pe trecerea pentru pietoni, că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă (vehiculele sunt oprite înaintea marcajului pietonal, în special când drumul are mai multe benzi de circulaţie pe sens);
Să nu traverseze niciodată în fugă pe marcajul pietonal, indiferent de urgenţa existentă la un moment dat;
Să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar sau acostament (preponderent în mediul rural), să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia;
Poliţiştii rutieri îi sfătuiesc pe pietoni ca, pe vreme rea sau întuneric, să poarte haine de culori deschise şi/sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili.
Totodată, poliţiştii recomandă pietonilor să nu traverseze prin faţa sau prin spatele mijloacelor de transport în comun, atunci când acestea sunt oprite în staţie.
Știri
Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați
Planul Roșu a fost activat la Săbăoani după ce mai mulți elevi de clasa a șasea, care învață la liceul „Vasile Alecsandri”, au acuzat dureri de cap, senzație de greață, usturime în gât și amețeli. 206 elevi și 12 adulți au fost evacuați din unitatea școlară. Zeci de elevi, toți din aceeași clasă, au fost transportați la spitalul din Roman.
Cadrele medicale spun că starea de sănătate a elevilor s-a îmbunătățit după ce aceștia au plecat din incinta liceului. Ei sunt acum în afara oricărui pericol.
Primarul comunei are o ipoteză referitoare la cele întâmplate. El crede că o substanță necunoscută, găsită pe bănci, a cauzat totul.
Până în acest moment, autoritățile nu au identificat substanța care le-a făcut rău elevilor și nici nu au stabilit circumstanțele în care a avut loc evenimentul de la liceul din Săbăoani.
Știri
Examen pentru viitorii detectivi particulari
Pe 3 decembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț organizează examenul pentru atestarea calității de detectiv particular. Testarea va avea loc la sediul instituției din Piatra Neamț, iar persoanele interesate se pot înscrie până pe 27 noiembrie 2026, dacă îndeplinesc condițiile necesare.
Examenul constă într-o probă scrisă și un interviu, iar tematica este publicată pe site-ul poliției.
Știri
Testul de lectură picat de studenți
Un experiment realizat de un profesor universitar din Iași scoate la iveală cât de rar mai ajung studenții să deschidă cărțile incluse în bibliografie. Cadrul didactic a ascuns o bancnotă de 100 de lei în cartea „Rețele de Calculatoare”, din biblioteca universității. După un an, banii erau tot acolo, chiar dacă profesorul le-a dat indicii tinerilor despre surpriza pe care a pregătit-o.
Tinerii preferă să citească în format electronic și să învețe cu ajutorul inteligenței artificiale, motiv pentru care pe rafturile bibliotecilor se pune praful. Rămâne de văzut dacă studenții vor fi motivați de acest experiment, în așa fel încât să utilizeze și cărțile tipărite.
Știri
Focar de rabie confirmat în municipiul Piatra-Neamț
Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Neamț a notificat confirmarea unui focar de rabie la un câine fără stăpân, în vârstă de aproximativ patru luni, identificat pe domeniul public al municipiului Piatra-Neamț.
Diagnosticul a fost confirmat prin analize de laborator, potrivit documentelor transmise de DSVSA Neamț.
În urma confirmării cazului, autoritatea sanitar-veterinară a elaborat un plan de măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii, care a fost supus aprobării Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Neamț și votat în unanimitate.
Planul prevede instituirea unei zone de protecție în zona Balaur din municipiul Piatra-Neamț și a unei zone de supraveghere care cuprinde municipiul Piatra-Neamț și fondurile cinegetice Negrești, Cuejdiu Almaș, Dumbrava, Bodești, Magazia și Grumăzești.
Principalele măsuri propuse vizează:
* identificarea și supravegherea animalelor care ar fi putut intra în contact cu animalul infectat;
* efectuarea recensământului câinilor și pisicilor și intensificarea vaccinării antirabice;
* aplicarea restricțiilor de circulație a animalelor în zonele vizate, conform dispozițiilor sanitar-veterinare;
* intensificarea supravegherii faunei sălbatice din fondurile cinegetice incluse în zona de supraveghere;
* identificarea eventualelor persoane expuse și îndrumarea acestora către serviciile medicale specializate;
* informarea populației cu privire la măsurile de prevenire a rabiei și obligațiile deținătorilor de animale.
Pentru implementarea măsurilor este necesară colaborarea dintre DSVSA Neamț, Primăria Municipiului Piatra-Neamț, Direcția de Sănătate Publică Neamț, structurile Ministerului Afacerilor Interne și instituțiile responsabile de gestionarea fondurilor cinegetice.
Recomandări pentru populație
Autoritățile recomandă cetățenilor să evite contactul cu animalele necunoscute, fără stăpân sau care prezintă un comportament neobișnuit, să verifice situația vaccinării antirabice a animalelor de companie și să respecte indicațiile medicilor veterinari.
În cazul unei mușcături sau zgârieturi provocate de un animal suspect, persoanele afectate trebuie să spele imediat rana cu apă și săpun și să solicite fără întârziere evaluare medicală, pentru stabilirea necesității tratamentului preventiv antirabic.
Deținătorii de câini și pisici sunt îndemnați să colaboreze cu medicii veterinari și să respecte restricțiile stabilite de autoritățile competente.
Măsurile de control prevăzute în plan sunt propuse pentru o perioadă de minimum 30 de zile, urmând ca menținerea sau ridicarea acestora să fie stabilită în funcție de evoluția situației epidemiologice.
Instituția Prefectului – Județul Neamț va urmări, prin mecanismele instituționale competente, aplicarea măsurilor stabilite și colaborarea dintre autoritățile implicate, astfel încât protejarea sănătății populației și prevenirea răspândirii bolii să reprezinte priorități.
Știri
Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați
🔔 Update 14:15: Declarații cpt. Irina Popa – ISU Neamț
🔔 Update 14:00:
Primarul comunei Săbăoani, Florin Vîrgă, a afirmat că în unitatea școlară nu s-a făcut recent nicio dezinsecție sau deratizare și că primele date conduc spre ipoteza că o substanță necunoscută, găsită pe băncile elevilor, a cauzat simptomele acestora.
Spitalul Roman anunță că în prezent oferă îngrijiri pentru 17 copii, a căror stare este stabilă.
206 elevi și 12 adulți au fost evacuați.
La locul evenimentului s-au deplasat echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu module pentru descarcerare și prim ajutor, o ambulanță SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple. A fost mobilizat și un echipaj de la SAJ. De asemenea a fost prealertat și echipajul CBRN de la ISU Bacău.
Surse din cadrul Spitalului Roman afirmă că 22 de copii și un adult au fost aduși la unitatea sanitară pentru evaluare de specialitate.
Autoritățile încearcă să identifice cauza acestui incident.
Revenim cu detalii.
Știre inițială
Alertă la Corpul C al Liceului „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, județul Neamț, după ce mai mulți elevi au început să acuze stări de rău. Inițial, șapte copii de clasa a VI-a, aflați în aceeași sală de curs, au prezentat dureri de cap, usturimi în gât și amețeli. La fața locului au fost mobilizate echipaje de pompieri, SMURD și Ambulanță, iar echipa CBRN a ISU Bacău a fost prealertată pentru o posibilă intervenție.
NEAMȚ – Mai mulți elevi acuză stări de rău, la o unitate de învățământ din localitatea Săbăoani – Planul Roșu de Intervenție activat
Pompierii militari nemțeni intervin în localitatea Săbăoani, după ce mai mulți elevi au acuzat dureri de cap și usturime în gât.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului Neamț a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Până la acest moment, 12 copii sunt în evaluare medicală, la fața locului și, ulterior, vor fi transportați la spital pentru investigații de specialitate.
Toate persoanele din unitatea de învățământ au fost evacuate.
Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost trimise 1 autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și prim ajutor, 1 ambulanță SMURD și 1 autospeciala pentru transport personal și victime multiple. În sprijinul echipelor medicale alocate la caz, intervine și 1 ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.
De asemenea, a fost prealertat și echipajul CBRN de la ISU Iași.
Misiunea este în dinamică.
Știri
Accident pe E85, la Secuieni. O mașină s-a răsturnat
Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, încărcată cu cereale, s-a produs pe E85, în comuna Secuieni, județul Neamț. În urma impactului, autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe o parte.
La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Roman, echipaje SAJ și polițiștii. La sosirea salvatorilor, toate cele trei persoane implicate reușiseră să iasă din vehicule.
Cele două persoane aflate în autoturism au primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajelor SAJ și SMURD, însă au refuzat transportul la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au intervenit pentru curățarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului.
Știri
Elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere ale jud. Neamț
Pe 11 noiembrie, în contextul măsurilor pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de persoane decedate sau grav rănite în accidente de circulație, elicopterele din dotarea Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere rutiere de pe raza județului Neamț.
Șoferii sunt sfătuiți să respecte limitele legale de viteză și să păstreze o distanță suficientă față de vehiculul din față; să nu efectueze depășiri riscante și să se asigure temeinic înaintea oricărei manevre; să nu utilizeze telefonul mobil în timpul conducerii, fără un dispozitiv de tip „mâini libere”; să nu conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise; să acorde o atenție sporită pietonilor și bicicliștilor, în special în zonele intens circulate. Pietonii și bicicliștii sunt sfătuiți să se asigure temeinic înainte de traversare, să utilizeze locurile special amenajate și să fie vizibili în trafic, în special în condiții de vizibilitate redusă. Indiferent dacă sunt monitorizați de la sol sau din aer, respectarea regulilor de circulație trebuie să fie permanentă.




