Știri
Târg caritabil pentru un elev bolnav, George, la școala "V. Alecsandri"
Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din Roman organizează Târgul Caritabil „Împreună pentru George”, elev în clasa a VI-a la unitatea de învățământ menționată. George are nevoie de ajutorul comunității, deoarece acesta suferă de boala Ollier. Băiatul are nevoie de bani pentru a beneficia de tratamente inovatoare în Turcia. Resurse financiare de care familia acestuia nu dispune. De aceea, organizatorii au demarat o campanie de donații, elevii școlii dar și alți oameni inimoși donând lucruri frumoase care urmează să fie expuse la târgul caritabil.
Evenimentul va avea loc marți, 1 noiembrie, între orele 11-18, în curtea corpului A al instituției școlare. Cauzei prezentate s-au alăturat, pe lângă elevii școlii, oameni cu suflet mare care au donat produse noi pentru vânzare în cadrul târgului. La târg vor fi expuse peste 2000 de produse, printre care hoverboard, waveboard, role, trotinetă, diferite bijuterii, brelocuri, decorațiuni de Halloween, decorațiuni interioare, tablouri, semne de carte, păpuși din porțelan, plușuri, genți, ghiozdane, gentuțe pt fetițe, puzzle-uri, seturi de construcție Lego, jocuri interactive, jocuri de societate, tastatură pentru calculator, sistem de monitorizare bebe, magneți, clămițe și diademe de păr, lumânări parfumate, suporturi pentru lumânări, ghiozdane, penare și rechizite pentru scoala, carti de colorat, cărți de povesti, dicționare, enciclopedii, povesti colecții Disney, filme pe CD, jocuri video, forme de prăjituri, accesorii pentru telefon, icoane. Sponsorii evenimentului sunt Clinica Dentix, Cabinet Terapie Bowen – Mirela Gălbează, Cabinet Terapie Bowen – Nușa Strugar, Cofetăria Tosca, Salonul Perfect House of Beauty din Roman, Asociația „Pionii Romașcani”, Sara Land, ITP ROMAN – Konian Auto Services, Carmangeria Cotu-Vameș, Nord Cars – service autorizat, Biserica „Sfânta Teresa” din Roman, Plafarul Prăvălia cu sănătate din Roman, Atelierul de Murano, Magazinul Dames -Iași, Zad Illustrations, Magazinul online, Gus@Mum, Creative by Gabriela, Luna’s Candle, Color Print și partenerii media Roman TV și Roman FM.
Persoanele care vor merge la târg vor primi ceai cald și bomboane cu răvaș.
Toate persoanele care cumpără sau donează la târg se înscriu la o tombolă cu numeroase premii:
• Detartraj la clinica Dentix
• Trei ședințe la Cabinet Terapie Bowen – Mirela Gălbează
• Trei ședințe la Cabinet Terapie Bowen – Nușa Strugar
• O pereche de încălțăminte noi marca Nike
• Tort de la Cofetăria Tosca
• Două ședințe aranjat sprâncene la salonul Perfect House of Beauty din Roman
• O lună abonament gratuit la cursuri de șah
• Voucher cu ore la locul de joacă Sara Land
• Trei ITP-uti gratuite la ITP ROMAN – Konian Auto Services
• Un coș cu produse tradiționale de la Carmangeria Cotu-Vameș
• Revizie la o mașină +ulei și filtre + manopera gratis
• Totul din partea firmei Nord Cars – service autorizat
Cazul băiatului a fost preluat de Asociația „Născută Înger” din Piatra Neamț, care îl va ajuta cu transportul și cu documentația necesară pentru operația din Turcia, ce va costa 10.000 euro. Asociația va dona inclusiv pentru târg eșarfe, fulare, mănuși, ciorapi copii și adulți, produse de toamnă-iarnă.
Cei care nu ajung la târg, pot dona în conturile asociației:
RON: RO58BTRLRONCRT0345309301
EUR: RO08BTRLEURCRT0345309301
Beneficiar: Asociația Născută Înger Piatra-Neamț
CUI 36063530
Codul SWIFT/BIC: BTRLRO22
http://revolut.me/nascutainger
Cu mențiunea „Spital Turcia George”.
Știri
Ansamblul „Lunca Moldovei” Pildești, la un prestigios festival internațional în Sardinia
În perioada 16-21 septembrie 2026, Ansamblul „Lunca Moldovei” Pildești a participat la festivalul internațional de prestigiu Antico Sposalizio Selargino, desfășurat în Sardinia, Italia. Delegația din Pildești a fost alcătuită din 26 de artiști: o orchestră de excepție formată din Denis Sescu (orgă), Paul Dămoc (saxofon) și David Imbrișcă (clarinet), solista Mara Andreea Berechet și o suită de 22 de dansatori devotați traditiei noastre strămoșești. Coordonatorul lor, coregraf Cristi Pleșca, spune că experiența a fost una impresionantă, având în vedere că au oferit prestații de suflet pentru românii din diaspora și nu numai. Cu toții s-au întors împliniți, acumulând din bogăția artistică a celorlalți invitați, dar și din bogățiile locului vizitat.
Desfășurat pe parcursul mai multor zile, festivalul a oferit participanților și publicului o calatorie fascinantă în cultura Sardiniei. Programul a inclus Târgul Meșteșugarilor, spectacole susținute în curțile caselor tradiționale, parade impresionante cu cai, trăsuri și costume medievale, precum și momente muzicale memorabile. Ansamblul „Lunca Moldovei” își continuă astfel misiunea de a păstra vie zestrea strămoșească și de a duce frumusețea jocului și cântecului moldovenesc peste hotare.
Știri
Balul Bobocilor, o petrecere cu două tăișuri: atenționări pentru participanți
Balul Bobocilor este un eveniment așteptat cu entuziasm de liceenii din toată țara. Petrecerea, însă, poate veni la pachet cu provocări, chiar și cu pericole pe care tinerii este bine să învețe să le identifice și să le evite. Oamenii legii vă recomandă să nu faceți ceva doar pentru că „toți ceilalți fac”. Presiunea grupului poate transforma o alegere de moment într-o problemă serioasă; aveți grijă ce consumați și de unde provine. Nu acceptați băuturi, substanțe sau alte produse de la persoane pe care nu le cunoașteți și nu lăsați băutura nesupravegheată; nu urcați într-o mașină cu un șofer care a consumat alcool sau alte substanțe. Nici măcar „pentru că e aproape”. Drumul până acasă trebuie să fie în siguranță; un conflict început ca o glumă se poate transforma rapid într-un incident. Dacă apare o situație tensionată, îndepărtați-vă și cereți ajutorul unui adult responsabil, aveți grijă la fotografii și videoclipuri. Nu distribuiți imagini cu alte persoane fără acordul lor. O fotografie făcută în câteva secunde poate rămâne on-line mult timp; nu plecați singuri cu persoane pe care tocmai le-ați cunoscut. Spuneți unui prieten unde mergeți și păstrați legătura cu grupul. Dacă un coleg nu se simte bine, nu îl lăsați singur. Cereți imediat ajutor unui adult sau, dacă este o urgență, apelați 112.
Știri
În Roman: femicid urmat de sinucidere. Violențe ar fi fost și în trecut
O crimă violentă, urmată de suicid au șocat comunitatea din cartierul IRTA din municipiul Roman. S-a întâmplat marți, 29 septembrie, în jurul orei 15. Un bărbat în vârstă de 45 de ani și-a ucis concubina, o femeie în vârstă de 42 de ani, amenințând apoi că intenționează să îi facă rău și băiatului acesteia, în vârstă de 15 ani. Nu a făcut-o, minorul nefiind martor la cele întâmplate, potrivit reprezentanților DGASPC Neamț. Bărbatul s-a aruncat, apoi, de la etaj.
După ce și-a înjunghiat partenera, bărbatul s-a aruncat de la etajul patru al blocului unde aceștia locuiau, ulterior fiind declarat decedat, la spital.
Din toată această poveste, minorul de 15 ani s-a trezit brusc fără mamă. Copilul nu a intrat în contact cu agresorul în momentul incidentului, potrivit informațiilor oficiale oferite redacției noastre. Acesta a fost identificat pe stradă și protejat la timp, încât să nu se întâmple încă o tragedie. Adolescentul este în grija rudelor materne și va primi consiliere psihologică.
Femeia ucisă trecuse prin violențe din partea partenerului și în trecut. O primă sesizare a fost în noiembrie 2024 pentru amenințare, atunci formularul de evaluare a riscului ieșind pozitiv, însă femeia nu a dorit sa fie emis ordin de protecție provizoriu și nici să depună plângere. La două săptămâni diferență, a fost înregistrată o nouă o sesizare pentru lovire. Atunci a fost emis ordin de protecție provizoriu, care s-a transformat în ordin de protecție, femeia din nou retrăgându-și plângerea. Chiar și așa, instanța a menținut ordinul. La nivel național, acesta este al 29-lea femicid comis anul acesta, o statistică îngrijorătoare având în vedere că legile privind aceste fapte s-au înăsprit, lucru care pare să nu îi sperie pe partenerii care vor să își ducă planurile diabolice la bun sfârșit.
Știri
Județul Neamț se alătură Simulării Regionale a Examenelor Naționale
Elevii din județele Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț și Bacău vor susține Simularea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului în perioada 7 – 9 decembrie 2026. Pentru a asigura o evaluare 100% echidistantă, lucrările elevilor vor fi corectate de profesori din celelalte județe partenere.
Simularea regională le oferă elevilor ocazia de a se familiariza cu structura subiectelor, cerințele și atmosfera unui examen real. Examenul nu înlocuiește simulările naționale organizate de Ministerul Educației, care se vor desfășura în luna martie 2027, conform calendarelor aprobate.
Știri
Nu-ți vinde viitorul pentru o iluzie! „Traficul de droguri, câștig rapid, ani de închisoare”
Elevii Colegiului Tehnic „Ion Creangă” din orașul Târgu-Neamț au fost beneficiarii unei activități educativ-preventive desfășurate de polițiștii Biroului Siguranță Școlară Neamț. Activitatea face parte din campania „Traficul de droguri, câștig rapid, ani de închisoare”, derulată la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, în colaborare cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Neamț. În cadrul întâlnirii, polițiștii au discutat cu elevii despre riscurile și consecințele consumului și traficului ilicit de droguri, precum și despre răspunderea penală asociată acestor fapte.
De asemenea, au fost prezentate situații și contexte în care tinerii pot fi atrași în activități ilegale, inclusiv prin promisiunea unor câștiguri rapide. Polițiștii le-au transmis elevilor că o astfel de „oportunitate” poate avea consecințe grave asupra viitorului lor. Prin intermediul acestor activități, polițiștii urmăresc creșterea gradului de informare și conștientizare a tinerilor cu privire la pericolele asociate drogurilor și la importanța adoptării unor decizii responsabile. Traficul de droguri nu înseamnă câștig rapid, ci poate însemna ani de închisoare.
Știri
Cenaclul Clepsydra din septembrie, organizat de Societatea Culturală „Clepsidra” și UZPR Roman
În această lună, Cenaclul „Clepsydra”, organizat de Societatea Culturală „Clepsidra” și de Uniunea Ziariștilor Profesionisti din România, Filiala „Filip Brunea Fox” Roman a avut loc pe 22 septembrie. Ca de fiecare dată, la început a avut loc o slujbă de pomenire a eroilor neamului, făuritorilor Unirii Principatelor Române, scriitori, artiști și intelectuali trecuți la cele veșnice. Și în această ediție a putut fi în continuare vizionată expoziția semnată de Carmen Cărăușu, intitulată „Despre natura continuă a contrastului”, deschisă la Galeria de Artă „Paiul Verde”. În cadrul evenimentului din luna septembrie a avut loc conferința „Cartea vieții”, a Loricăi Mihăilă și comunicări sub genericul „Lorica Mihăilă și prietenii săi” și Clubul de Lectură „ProLibris”. Au avut loc și un recital de poezie și lansarea publicației „Paiul Verde – Galerie și Foaie de Artă&Poezie”, supliment al revistei „Clepsydra”.
Roman TV este partener media al evenimentului.
Știri
Fraudă cu retururi fictive în easybox
Pe 28 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Roman, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Iași, la o persoană cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de fals informatic și fraudă informatică, ambele în formă continuată.
Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, Secției de Poliție Rurală Ruginoasa și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Iași.





