Știri
100 de tone de deșeuri, curățate (până acum) de la "grajduri"
În ultimele luni, Roman TV a făcut publică situația deloc firească a copiilor care locuiesc pe strada Fabricii din Roman, aceștia ajungând să conviețuiască cu mormane de gunoaie. Ulterior, reprezentanții administrației locale au precizat că locul va fi, oricum, curățat o dată cu relocarea cetățenilor în locuințe de transfer, pe durata lucrărilor aferente unui proiect amplu de reabilitare a spațiilor locative, dar și a străzilor aferente. Cum demararea proiectului pare să întârzie, pe strada Fabricii s-a intervenit pentru relocarea acelor gunoaie.
Conform datelor transmise de Primăria Roman, Societatea Rossal a intervenit pentru igienizarea zonei, până miercuri – 13 iulie – fiind ridicate circa 100 de tone de deșeuri, atât din exteriorul, cât și din interiorul spațiilor locative. De asemnea, s-a intervenit pentru vidanjarea canalizărilor. În zonă au fost trimiși și hingherii, fiind ridicați 27 de câini fără stăpân care au fost duși în adăpostul gestionat de Direcția Municipal Locato. Și alte astfel de operațiuni vor continua în această perioadă, până la igienizarea completă a zonei. În acest moment, pe strada Fabricii locuiesc, în total, 457 de persoane, conform unui recensământ efectuat recent la locuințele din acea zonă.
Știri
40 de copii, pregătiți de prof. Andra Radu, premiați după susținerea Examenelor Cambridge
Într-un cadru prietenos, dar profesionist, cu blândețe și prin joacă, profesor Andra Maria Radu îi învață pe copii Limba Engleză, dar și să susțină Examene Cambridge, recunoscute interanațional. Sâmbătă, 5 septembrie 2026, la Restaurant Imperial a avut loc premierea a 40 de copii care au trecut cu brio de examene și care au obținut rezultate palpabile în timp record.
Părinții au rămas surprinși de cât de ușor au învățat copiii lor Limba Engleză prin intermediul Adventure Learning Station.
La Adventure Learning Station, cei mici învață cel mai bine atunci când vin cu drag la cursuri. De aceea, engleza și germana sunt descoperite prin jocuri, activități interactive și tehnologie, iar tabla SMART transformă lecțiile în experiențe dinamice, ajutând copiii să-și dezvolte vocabularul, comunicarea și încrederea. Adventure Learning Station, locul în care limbile străine se învață prin joacă, experiențe și multă interacțiune!
Știri
O bătrână cere, disperată, ajutor pentru fiica sa rămasă cu sechele după un AVC
La redacția Roman TV a ajuns Marie Lup, o doamnă în vârstă de 80 de ani, cu privirea tristă, cu ochii lăcrimând și fără speranță. Femeia se plimbă pe străzile Romanului cu o foaie albă pe care și-a scris durerea. Strânge bani pentru ca fiica sa, în vârstă de 53 de ani, să meargă la recuperare la Iași. Aceasta a suferit un AVC, anul trecut, iar costurile terapiei sunt mult prea mari încât să le facă față. 12.000 de lei sunt necesari pentru a fi tratată la Iași, într-o clinică medicală care deține aparatură performantă. Pentru fiica sa, Lup Marie iese zilniic pe stradă unde cere ajutorul trecătorilor.
Bătrâna are și ea probleme de sănătate, însă dragostea de mamă o împinge să caute donații pentru fiica aflată în dificultate, iar propria ei sănătate să o pună pe plan secund.
Cine poate ajuta, astfel încât fiica bătrânei care ne-a cerut ajutorul să poată ajunge la terapie, o poate face donând în contul afișat pe ecran cu mențiunea „Donatie”. Orice ajutor contează, orice mână întinsă reprezintă un pas în plus spre recuperare.
Cont CEC Bank Lup Marie
IBAN: RO22 CECE C001 9462 1703 1011
Mențiunea „Donatie”
Știri
Deschiderea anului școlar la CSEI Roman, cu veselie și culoare
Anul școlar 2026-2027 a început pentru toți elevii, mici sau mari, tipici sau speciali. Pentru elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă din Roman, emoțiile au fost la fel de intense ca pentru elevii care merg în școlile de masă. Alături de profesorii care îi coordonează cu grijă au dat startul unui nou an cu provocări, emoții, bucurii și noi lecții învățate. Anul nu putea începe cu dreptul în lipsa unei slujbe de binecuvântare.
Știri
Școlile și-au deschis porțile pentru noul an școlar
7 septembrie 2026 a fost ziua deschiderii noului an școlar, sute de copii pășind cu emoție în instituțiile școlare romașcane. Cu uniforme, cu buchete colorate de flori, de la mic la mare au participat la ceremoniile de deschidere a anului școlar 2026-2027.
Știri
Tabăra Pătrașcu/Rusu din CARP anunță adunări și noi alegeri, în contextul victoriei în instanță
Pe 18 august 2026, Tribunalul Neamț a hotărât definitiv următoarele: „Admite cererea principală având ca obiect ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanţii PATRAŞCU EUGEN, ROTARIU COSTEL şi RUSU VASILE în contradictoriu cu pârâta CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR ROMAN. Desemnează ca membri ai consiliului director al pârâtei CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR ROMAN, pentru un mandat de şase luni, strict în scopul legalei convocări a adunării generale a asociaţiei pentru alegerea consiliului director, a comisiei de cenzori şi a supleanţilor, pe reclamanţii PATRAŞCU EUGEN, ROTARIU COSTEL şi RUSU VASILE. Respinge, ca nefondată, cererea de intervenţie formulată de intervenienţii ANTON MIRCEA, COBZARU IONEL, POPOVICI ANCA MARIA şi RUSU COSTICĂ. Definitivă.” Prin urmare, tabăra menționată are legitimitate să convoace adunare generală pentru alegerea unui consiliu director. Se speră ca alegerile să se desfășoare civilizat, iar membri desemnați să conducă instituția să nu fie, din nou, contestați.
Știri
Polițiștii nemțeni, cu daruri pentru copii de pe str. Fabricii, în pragul anului școlar
Vineri, 4 septembrie 2026, polițiștii nemțeni au fost din nou pe strada Fabricii din municipiul Roman, acolo unde de doi ani desfășoară constant activități alături de copii. 30 dintre copiii care au finalizat clasa a VIII-a au fost admiși la licee sau școli profesionale din Roman. Pentru începutul noului an școlar, copiii au primit treninguri oferite cu generozitate de Asociația „Rareș Marian”, iar polițiștii le-au pregătit surprize dulci. Polițiștii de prevenire au stat de vorbă cu cei mici despre puterea alegerilor bune, despre curajul de a spune „nu” atunci când trebuie și despre cât de important este să aleagă ceea ce îi ajută să crească frumos și în siguranță. În cadrul campaniei „Super-eroul sigur – misiunea: Alegeri bune”, copiii au primit măști și, pentru câteva clipe, s-au putut vedea chiar ei în rolul unor mici supereroi. În cadrul vizitei, micuțul Teodor, care a împlinit 3 anișori, a fost sărbătorit cu tort și cu veselie în comunitate.
Schimbarea nu se întâmplă peste noapte. Se construiește, copil cu copil, întâlnire cu întâlnire, alegere cu alegere.
Știri
Primarul Laurențiu Leoreanu, în vizită de lucru la unitățile școlare modernizate din oraș
Vineri, 4 septembrie 2026, primarul municipiului Roman, Laurențiu Leoreanu a vizitat mai multe unități de învățământ din oraș care au fost modernizate, respectiv Grădinița cu program prelungit „Muguri de lumină” din spatele Stării Civile, Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 de la „Madame Pop” și Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, toate renovate energetic, la prima valoarea proiectului fiind de 5.5 milioane de lei, la a doua de 5.6 milioane de lei, iar la a treia de 8 milioane de lei, toate fără TVA. Vizita face parte dintr-un proces mai amplu prin care administrația locală urmărește modernizarea infrastructurii educaționale din municipiul Roman.





