Urmărește-ne și pe:

Știri

Romanul vrea să cumpere terenurile unde e stația de captare de la Cordun

Adăugat

pe

Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Roman care va avea loc joi, 28 aprilie, la punctul doi se regăsește, pentru a patra oară, proiectul privind privind modificarea H.C.L. nr. 128 din 26.06.2020 cu privire la aprobarea contractării unei finanțări rambursabile în baza garanțiilor proprii. Deci, revine propunerea împrumutului în valoare de până la 8,5 milioane de euro sau echivalentul în lei, bani din care sunt propuse spre finanțare sau cofinanțare mai multe investiții deja amintite și menționate la încercările anterioare de a obține votul majorității din Consiliul Local, pentru demersurile necesare obținerii acestui împrumut. Cum dățile trecute, propunerea primarului Achiriloaei nu a întrunit numărul de voturi necesar sau a fost chiar retrasă de pe ordinea de zi, de această dată, proiectul revine cu o modificare principală în lista de investiții propusă: achiziție terenurilor de la Cordun, acolo unde este amplasată stația de captare a apei, astfel încât să poată fi demarate modernizări la obiectivul menționat și municipalitatea să nu mai plătească concesiune comunei Cordun. Valoarea investiției, cu bani din împrumutul propus de 8,5 milioane de euro, este estimată la 2.986.008,00 lei.
Alte investiții care ar urma să fie cofinanțate cu bani din acest împrumut, pentru care s-a obținut, deja, undă verde de la entitățile finanțatoare sunt creșterea eficienței energetice și extinderea sistemului de iluminat public din Municipiul Roman, reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Policlinicii, reabilitarea, modernizarea și echiparea Liceului Tehnologic „Vasile Sav”, a Şcolii de Artă „Sergiu Celibidache”, construirea şi dotarea Corpului B şi a Sălii de Sport – Şcoala Costache Negri şi reabilitarea şi modernizarea drumurilor publice în cartierul Petru Rareș, modernizarea Școlii Carol I și construirea unei săli de sport, reabilitarea şi dotarea Grădiniţei şi reabilitarea şi modernizarea drumurilor publice în cartierul Nicolae Bălcescu, modernizarea clădirilor cu destinaţie socială pentru populaţia cartierului urban defavorizat „Zona Fabricii”, construire căi de acces la locuinţele sociale, reabilitarea, modernizarea şi dotarea Centrului Multicultural „Unirea”, CARE – Comunitate pentru Alternative familiale, Recuperare și Egalitate, Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice din municipiul Roman la Grădinița nr.1, la grădinița nr.5 și la grădinița Muguri de lumină. În total, părțile de cofinanțare și cheltuielile neeligibile la proiectele menționate însumează 27.290.350 lei, bani care ar trenui asigurați, conform inițiatorului proiectului, din împrumutul de 8,5 milioane de euro.

Vezi articolul
RECLAMĂ

Știri

"Roman-Vodă", de 6 ani printre "Școlile Ambasador ale Parlamentului European"

Adăugat

pe

Roman TV

Programul educativ „Școli ambasador ale Parlamentului European” face parte din agenda activităților educative inițiate de Parlamentul European și se desfășoară la Colegiul Național „Roman-Vodă” încă din anul 2018. Evenimentul „Tinerii europeni și cetățenia activă” desfășurat în data de 15 aprilie 2024 a urmărit informarea cu privire la alegerile europene din data de 9 iunie 2024, implicarea și responsabilizarea tinerilor pentru construirea unui viitor așa cum și-l doresc. Cu sprijinul ambasadorilor seniori ai proiectului – respectiv cadrele didactice Ionuț Liviu Ciocoiu, Roxana Prisacaru, Oana Beatrice Lăpușneanu și Mihaela Tanovici – echipa de ambasadori juniori alcătuită din 15 elevi de liceu desfășoară constant activități pe teme europene, în cadrul și în afara școlii, destinate și celorlalți elevi. Aceștia organizează un punct de informare despre Uniunea Europeană în incinta școlii și inițiază evenimente destinate unor momente reprezentative, precum Ziua Europei.

Vezi articolul

Știri

Romanvodistă premiată la "Primăvara Artelor"

Adăugat

pe

Roman TV

În perioada 5-14 aprilie 2024, la Colegiul Național de Artă George Apostu din Bacău s-a desfășurat cea de-a XXV-a ediție a Concursului Național „Primăvara Artelor”. În cadrul competiției s-a remarcat eleva Colegiului Național „Roman-Vodă”, Sarah Dîscă, avându-l profesor coordonator pe Iulian Vlăduț Murariu. Tânăra a obținut premiul al II-lea, medalie de argint, la Secțiunea Muzică Instrumentală, chiar dacă profilul instituției la care învață nu este unul vocațional. Chiar dacă profilul Colegiului Național „Roman-Vodă” nu este vocațional, aici învață elevi care au inclinații artistice și care urmează această cale.

Vezi articolul

Știri

Salariile la Direcția Municipal Locato din cadrul Primăriei Roman

Adăugat

pe

Potrivit listei funcțiilor din cadrul Direcției Municipal Locato, ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, publicată la data de 31 martie 2024, directorul entității încasează un salariu brut de 10.660 lei lunar, contabilul șef și inginerul șef au salarii brute lunare de câte 9.790 fiecare, șeful de serviciu încasează lunar o leafă brută de 8.270 de lei, iar cei doi șefi de birou câte 7.950 de lei brut lunar, în timp ce șeful de formație ia 5.290 de lei salariu brut lunar, iar consilierul juridic 6.202 lei.

În funcție de treapta profesională și de gradație, un inspector de specialitate încasează un salariu brut lunar care variază între 6.487 și 4.310 lei. Un referent este plătit cu 4.694 de lei brut lunar, șoferii – trei la număr – au între 4.782 și 4.334 de lei salariu/lună, magazinerul ia un salariu lunar de 4.641 de lei, iar muncitorii calificați încasează o leafă lunară care variază între 4.731 și 4.172 de lei brut. Muncitorii necalificați – gropar, hingheri, vodanjor – încasează salarii brute lunare între 4.234 și 3.400 de lei, în funcție de gradație, iar un îngrijitor este plătit cu un salariu de 4.234 de lei. Muncitorii necalificați – alții decât gropar, hingheri, vodanjor – iau salarii de 4.009, respectiv 3.548 de lei brut/lună. În afară de salariul de bază, toți angajații direcției – mai puțin directorul entității – încasează și indemnizație de hrană în valoare de 347 de lei fiecare, dar și vouchere de vacanță în valoare de 1.600 de lei fiecare.

Vezi articolul

Știri

Mihail Neamțu lansează, la Roman, cartea "Eros, Logos&Agape. Dragostea în era smartphone"

Adăugat

pe

Roman TV

Miercuri, 17 aprilie 2024, sala de festivități „Nicolae Manolescu Strunga” a Primăriei Municipiului Roman va găzdui, de la ora 18, lansarea cărții „Eros, Logos&Agape. Dragostea în era smartphone”, semnată de scriitorul Mihail Neamțu. La eveniment sunt invitați să participe toți romașcanii. Va avea loc o dezbatere pe teme fundamentale, raportate la actualitatea în care trăim. Într-o lume în care suntem invitați să trădăm și să ascundem permanent ceva, volumul pledează pentru firescul iubirii. Suculentă, vie, presărată cu umor, „Eros, Logos & Agape” este o apologie în favoarea normalității, după cum însuși o descrie autorul. Intrarea la eveniment este liberă.

Vezi articolul

Știri

Incendiu în clopotnița unei biserici din Roman

Adăugat

pe

Roman TV

În dimineața zilei de luni, 15 aprilie 2024, un incendiu a izbucnit în clopotnița Bisericii „Sfântul Nicolae” din Roman. Pompierii din cadrul Detașamentului Roman au acționat pentru stingerea incendiului, care a izbucnit de la efectul termic al curentului electric. Incendiul a fost anunțat la 112, în jurul orei 7.50. În urma acestuia au ars mai multe cabluri electrice.

Vezi articolul

Știri

🎵 Flashmob "Iubesc dansul popular", cu sute de participanți, în centrul Romanului

Adăugat

pe

Roman TV

Coordonator al Ansamblului Folcloric „Lunca Moldovei”, profesorul coregraf Cristinel Pleșca a reușit să adune la un loc circa 350 de dansatori care au prezentat vineri, 12 aprilie 2024, flashmob-ul intitulat „Iubesc dansul popular”, desfășurat în centrul municipiului Roman. Copiii, mici și mari, au încântat publicul cu prestația lor, dând dovadă de interes și pasiune față de dansul popular. Pe lângă promovarea dansului popular și a tradițiilor românești, evenimentul a mizat și pe încurajarea tinerilor de a face mișcare, în detrimentul telefonului, a jocurilor pe calculator și al utilizării rețelelor de socializare. Trecătorii au fost impresionați de dansul tinerilor, apreciind inițiativa organizatorilor. Evenimentul a fost sprijinit de părinții copiilor participanți, de primăriile de unde aceștia provin și de Primăria Municipiului Roman, în calitate de gazdă. Partenerul media a fost televiziunea Roman TV și radio Roman FM.

Vezi articolul

Știri

Salariile la Direcțiile CSM și Administrare Piețe din cadrul Primăriei Roman

Adăugat

pe

Potrivit listei funcțiilor din cadrul Direcției Club Sportiv Municipal ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, publicată la data de 31 martie 2024, directorul entității  încasează un salariu de bază de 10.660 de lei lunar, iar contabilul șef încasează o leafă brută lunară în valoare de 9.790 de lei. Șeful de serviciu are un salariu de bază de 8.270 de lei lunar, iar șeful de birou un salariu lunar de 7.950 de lei brut. Salariile inspectorilor de specialitate variază, în funcție de gradul sau treapta profesională, între 6.486 de lei și 6.202 lei brut lunar, cu normă întreagă.  Un referent casier încasează un salariu de 4.707 lei, magazinerul 4.458 de lei, administatorul 4.794 de lei, iar un referent ia un salariu brut lunar în valoare de 4.480 de lei. Muncitorii calificați sunt plătiți cu salarii cuprinse între 4.731 și 4.383 de lei pe lună, în timp ce muncitorii necalificați iau leafă între 3.725 și 4.109 lei brut lunar. Un îngrijitor este plătit cu 3.838 de lei pe lună. În afară de salariul de bază, toți angajații direcției – mai puțin un inspector de specialitate care are 1/4 normă de lucru – încasează și indemnizație de hrană în valoare de 347 de lei fiecare, dar și vouchere de vacanță în valoare de 1.600 de lei fiecare. Doi dintre angajați încasează și indemnizații de handicap.

Potrivit listei funcțiilor din cadrul Direcției Administrare Piețe ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, publicată la data de 31 martie 2024, directorul entității  încasează un salariu de bază de 10.660 de lei lunar, șeful de serviciu un salariu de bază de 8.270 de lei lunar, iar șeful de birou un salariu de 7.950 de lei lunar. Inspectorii de specialitate, doi la număr, iau o leafă brută lunară în valoare de 6.487 de lei, referent casier are un salariu de 4.931 de lei lunar, iar un casier salariul de 4.458 de lei. Muncitorii necalificați iau salarii cuprinse între 3.725 și 4.109 lei lunar, în funcție de gradație. În afară de salariul de bază, toți angajații direcției încasează și indemnizație de hrană în valoare de 346 de lei fiecare, dar și vouchere de vacanță în valoare de 1.600 de lei fiecare. Doi dintre angajați încasează și indemnizații de handicap.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum

Știri

Știri16 ore în urmă

"Roman-Vodă", de 6 ani printre "Școlile Ambasador ale Parlamentului European"

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSProgramul educativ „Școli ambasador ale Parlamentului European” face parte din agenda...

Știri16 ore în urmă

Romanvodistă premiată la "Primăvara Artelor"

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎn perioada 5-14 aprilie 2024, la Colegiul Național de Artă George...

Știri20 de ore în urmă

Salariile la Direcția Municipal Locato din cadrul Primăriei Roman

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPotrivit listei funcțiilor din cadrul Direcției Municipal Locato, ce intră în...

Știri21 de ore în urmă

Mihail Neamțu lansează, la Roman, cartea "Eros, Logos&Agape. Dragostea în era smartphone"

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSMiercuri, 17 aprilie 2024, sala de festivități „Nicolae Manolescu Strunga” a...

Știri21 de ore în urmă

Incendiu în clopotnița unei biserici din Roman

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎn dimineața zilei de luni, 15 aprilie 2024, un incendiu a...

Știri4 zile în urmă

🎵 Flashmob "Iubesc dansul popular", cu sute de participanți, în centrul Romanului

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSCoordonator al Ansamblului Folcloric „Lunca Moldovei”, profesorul coregraf Cristinel Pleșca a...

Știri4 zile în urmă

Salariile la Direcțiile CSM și Administrare Piețe din cadrul Primăriei Roman

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPotrivit listei funcțiilor din cadrul Direcției Club Sportiv Municipal ce intră...

RECLAMĂ

Emisiuni

Secrete de familie4 zile în urmă

Secrete de familie / Iisus, Marele Învățător / 12 aprilie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de vineri, 12 aprilie, a emisiunii Secrete de familie invitat:...

Radar TV5 zile în urmă

Radar TV / Dezvoltarea Romanului în viziunea candidatului USR la primărie / 11 aprilie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de joi, 11 aprilie, a emisiunii Radar TV invitat: Cosmin...

Radar TV7 zile în urmă

Radar TV / Judetul Neamț – principalele direcții de dezvoltare / 9 aprilie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția specială de marți, 9 aprilie, a emisiunii Radar TV invitat:...

Cazuri și necazuri7 zile în urmă

Cazuri și necazuri / Gabriel necesită urgent 18.000 de euro pentru a trăi!

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSNume titular cont: Leonte Laura-Maria EUR: RO17 BRDE 280S V781 2852...

Cazuri și necazuri7 zile în urmă

Cazuri și necazuri / Asistența socială în sistemul medical

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 9 aprilie, a emisiunii Cazuri și necazuri invitați:...

Panorama7 zile în urmă

📺 Panorama / Banii și bunurile statului, prădate sistematic / 9 aprilie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 9 aprilie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru &...

Secrete de familie2 săptămâni în urmă

Secrete de familie / Minunile lui Iisus, relatate de Evanghelie / 5 aprilie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de vineri, 5 aprilie, a emisiunii Secrete de familie invitat:...

RECLAMĂ

Populare