Știri
Finanțări pentru protejarea victimelor violenței domestice
Printr-o Hotărâre aprobată de Guvern se asigură finanțarea cu peste 240 milioane de lei, necesară operaționalizării sistemului informatic de monitorizare electronică. În primă etapă, în sistem pilot, monitorizarea prin intermediul brățărilor electronice se va aplica în cazul ordinului de protecție și ordinului de protecție provizoriu pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, precum și în cazul aplicării ordinului european de protecție, dacă România este stat emitent. In primele 11 luni ale anului trecut, la nivel național a fost sesizata o creștere a cazurilor de violență domestica, dar și a celor în care au fost încălcate ordinele de protecție.
Proiectul se va derula pe o perioadă de patru ani și, conform declarațiilor oficiale, va fi o pârghie solidă pe care Poliția Română și Ministerul Afacerilor Interne o vor avea la dispoziție pentru protejarea cetățenilor.
Știri
Aleile intră în program de reparații, în Roman. Contractul, aproape 1 milion de lei
Pe 7 august 2026, Municipiul Roman a încheiat, prin cumpărare directă, un contract cu SC. Almi Land SRL privind lucrări de reparații alei cu mixturi asfaltice, în valoare de 825.120,80 de lei fără TVA, deci de aproximativ 1 milion de lei, inclusiv TVA. Reprezentanții administrației locale transmit că în perioada următoare, străzile și aleile din Roman care necesită reparații vor intra în program de renovare.
În total, conform listei de necesitate, 4.114 mp de alei și intrări în scările de bloc de pe raza municipiului Roman sunt prevăzuți a fi renovați în programul de întreținere a străzilor.
Știri
Se amenajează loc de joacă în Aleea Revoluției. Valoarea investiției: 86.000 euro
448.859 de lei cu TVA (circa 86.000 de euro) este valoarea contractului încheiat pe 5 august 2026, prin cumpărare directă, între Municipiul Roman și SC. Fratomas SRL, pentru lucrări de construire „Complex sportiv și de joacă” în Aleea Liliacului. Termenul de execuție este de 90 de zile de la ordinul începerii lucrărilor.
Investiția a fost anunțată public miercuri, 19 august 2026, de primarul Municipiului Roman, Laurențiu Leoreanu: „În Aleea Liliacului, lucrările sunt în desfășurare pentru amenajarea unui nou loc de joacă și a unei zone sportive moderne, cu terenuri pentru fotbal și baschet. Un spațiu care va prinde o nouă viață și va oferi copiilor și tinerilor mai multe posibilități pentru mișcare și sport, aproape de casă.”
Foto: Facebook / Laurențiu Leoreanu
Și terenul de sport din Parcul Municipal va trece prin modernizări. Pe 4 august 2026, Municipiul Roman a încheiat, prin cumpărare directă, un contract în valoare de 142.000 de lei (inclusiv TVA) cu SC. Global Sport Top Consctruct SRL, pentru amenajarea terenului sintetic cu gazon artificial.
Știri
Câine omorât intenționat de un tânăr de 20 de ani, la Oniceni
Actualizare: Tânărul a fost prezentat astăzi (19 august 2026) de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor instanței de judecată, care a dispus măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile.
Actele de cruzime aplicate animalelor par să nu se sfârșească, deși există legislație dură împotriva acestor infracțiuni, iar lumea este în continuu progres. La Oniceni, zilele trecute un tânăr de 20 de ani din Valea Ursului a ucis cu sălbăticie un câine, expunând apoi public bietul patruped, spre oroarea trecătorilor. Cazul a ajuns în atenția Asociației Ramses, care l-a direcționat apoi Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, în cauză sesizându-se Biroul pentru Protecția Animalelor.
Tănărul care a comis actul de cruzime asupra câinelui ar fi afirmat că scapă doar cu amendă, potrivit informațiilor livrate public de pagina Asociației Ramses. Pe aceeași pagină, internauții și-au manifestat revolta în privința acestei atrocități, cerând pedepse dure pentru cei care recurg la astfel de fapte, mai ales că toată întâmplarea ar fi fost surprinsă de ochii unor minori, care ar fi plâns din cauza celor văzute.
Știri
Panourile campaniei anti-înec au fost montate lângă râurile Moldova și Siret
Panourile cu mesaje de avertizare asupra pericolului la care se expun cei care se aventurează în apele râurilor Moldova și Siret au fost montate de lucrătorii Serviciului de Gospodărire a Apelor Neamț, structură a Administrației Bazinale de Apă Siret, Administrația Națională Apele Române, fiind unul dintre partenerii care au manifestat deschidere față de campania Roman TV, susținută de Color Print și Krafthor, entități care au arătat aceeași deschidere în privința realizării panourilor care pot salva vieți. În demersul nostru ne-au fost alături psiholog clinician specialist Andreea Năstase și avocat Alexandru Iștoc. Tuturor le mulțumim că le pasă! Panourile aferente campaniei inițiate de redacția Roman TV, în colaborare cu radio Roman FM, au fost montate în zone în care în trecut din păcate au avut loc tragedii la scăldat sau în zone cu potențial ridicat de înec. Un singur om salvat înseamnă un scop îndeplinit, acela de a evita tragedii care pot fi prevenite. Facem precizarea că actele de vandalism asupra panourilor sunt pedepsite prin lege, deci descurajăm astfel de comportamente care pot fi surprinse de camerele video montate în acele zone. De precizat este și faptul că se aplică amenzi pentru scăldatul în locuri nepermise.
Totodată, lansăm tuturor telespectatorilor noștri încurajarea de a distribui campania, cât și autorităților competente apelul de a multiplica panourile executate fizic, sprijinind astfel campania menită să salveze vieți. Orice contribuție poate conta în viitor, orice bună intenție poate avea un altfel de final, decât unul nefericit.
Știri
CARP anunță victorie în instanță: tabăra Pătrașcu poate reorganiza alegeri
După emisiunea difuzată zilele trecute la Roman TV, contabila-șefă a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Roman, Mariana Rusu a dorit să beneficieze de dreptul la replică anunțat în reportaj, acesta fiind îndreptat către Costică Rusu, membru CARP și al uneia dintre taberele formate în jurul instituției.
Pe 18 august 2026, Tribunalul Neamț a hotărât definitiv următoarele: „Admite cererea principală având ca obiect ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanţii PATRAŞCU EUGEN, ROTARIU COSTEL şi RUSU VASILE în contradictoriu cu pârâta CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR ROMAN. Desemnează ca membri ai consiliului director al pârâtei CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR ROMAN, pentru un mandat de şase luni, strict în scopul legalei convocări a adunării generale a asociaţiei pentru alegerea consiliului director, a comisiei de cenzori şi a supleanţilor, pe reclamanţii PATRAŞCU EUGEN, ROTARIU COSTEL şi RUSU VASILE. Respinge, ca nefondată, cererea de intervenţie formulată de intervenienţii ANTON MIRCEA, COBZARU IONEL, POPOVICI ANCA MARIA şi RUSU COSTICĂ. Definitivă.” Potrivit avocatului Alexandru Iștoc, cel care consiliază tabăra Pătrașcu, în contextul acestei decizii definitive, Vasile Rusu, Costel Rotariu și Eugen Pătrașcu au legitimitate să convoace anunare generală pentru alegerea unui consiliu director care – se speră – să nu fie contestat din nou de tabere adverse și care să fie validat de grefa judecătorească pentru ca CARP Roman să își poată desfășura în continuare activitatea în condiții legale.
Știri
Accident rutier pe E85, la intrarea în Roman: trei persoane rănite, între care un copil de 6 ani
Un accident rutier în care au fost implicate un autotren și o autoutilitară s-a produs marți, pe E85, la intrarea în municipiul Roman, în zona Depozitului Lidl. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Roman, echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și polițiști.
Potrivit ISU Neamț, apelul la 112 a fost înregistrat la ora 14:50. În accident au fost implicate un autotren fără încărcătură, în care se afla doar șoferul, și o autoutilitară cu trei persoane la bord. În urma impactului, două dintre victime au rămas încarcerate.
Una dintre victime, un băiat în vârstă de 6 ani, a fost scoasă din autoutilitară de participanții la trafic înainte de sosirea pompierilor. Copilul a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la spital.
Pompierii au intervenit cu echipamentele pentru descarcerare pentru scoaterea celei de-a doua victime. Este vorba despre un bărbat de 54 de ani, conștient, dar care prezenta traumatisme. Acesta a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la spital.
Un alt pasager al autoutilitarei, un tânăr de 19 ani, a suferit un traumatism la nivelul unui membru inferior. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportat ulterior la spital.
Șoferul autotrenului s-a autoevacuat și nu a necesitat îngrijiri medicale.
La intervenție au participat pompierii Detașamentului Roman, cu o autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială de stingere cu module pentru descarcerare și prim ajutor și o ambulanță SMURD, precum și două echipaje SAJ, dintre care unul cu medic, și echipaje ale IPJ Neamț.
Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor și au curățat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului.
Ulterior, la locul accidentului s-au prezentat două fete, de 10 și 14 ani, însoțite de mama lor. Fetele au suferit atacuri de panică, au fost evaluate și asistate de echipajul SMURD, apoi transportate la spital, împreună cu mama lor.
Știri
Manifestare omagială la 40 de ani de la înființarea Bazei Hipice „Virgil Bărbuceanu” Piatra-Neamț
Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu” din Piatra-Neamț împlinește 40 de ani de la înființare. În cinstea acestui eveniment, Asociația Club Sportiv Ecvestru „Costache Lupu” a declarat anul 2026 An Aniversar al Sportului Ecvestru Nemțean. Sărbătoarea celor 40 de ani de existență a Bazei Hipice va avea loc sâmbătă, 22 august, de la ora 16:30, după ceremonialul de deschidere oficială a Concursului Național de Sărituri peste Obstacole Cupa TCE Agricultura, ediția a XVII-a, finanțată în totalitate de firma TCE Agricultura.
Istoria arată că prima etapă în efortul de construire a Bazei Hipice a fost parcursă într-un timp record, de doar un an, astfel încât „conducerea Direcției Generale pentru Agricultură, răspunzătoare de coordonarea acestora, în înțelegere cu conducerea Federației Ecvestre Române, a programat organizarea primului Concurs Național de Sărituri peste Obstacole la Piatra Neamț, pentru luna august a anului 1986. Cu acest prilej trebuia să aibă loc și importantul eveniment al inaugurării Bazei Hipice. Această veste a determinat autoritățile să grăbească pregătirile, încât la data stabilită întreaga zonă de Peste Vale, cuprinzând și Ștrandul Municipal, a găzduit timp de trei zile o amplă manifestare cultural-artistică, sportivă, comercială și expozițională. Toate unitățile agricole de stat și cooperatiste din întregul județ au fost prezente cu produse și animale din diferite specii și rase, la Expoziția amenajată pe aleile principale din Ștrandul Municipal. Ansambluri folclorice și alte formații artistice au întreținut o atmosferă de sărbătoare prin spectacole antrenante și pline de veselie. Evenimentul principal al întregii manifestări îl reprezenta inaugurarea Bazei Hipice, unde se organiza pentru prima dată un concurs național de sărituri peste obstacole și dresaj, comentat de apreciatul Cristian Țopescu. Competiția a fost onorată de prezența oficialităților gazdă, a reprezentanților Federației Ecvestre Române“, a consemnat Costache Lupu,în lucrarea „Baza Hipică «Virgil Bărbuceanu». Monografie 1986-2019“, Editura Sensul, 2020.
Debutul în arena mondială a sportului ecvestru a fost de bun augur, municipiul Piatra Neamț devenind timp de 8 ani consecutiv, 1991-1998, capitala sportului ecvestru internațional din România, organizând opt etape ale Cupei Mondiale, sub denumirile Cupa Volvo, Trofeul Dunhill, Cupa Samsung. Din anul 1992, concernului Volvo, principalul sponsor, i s-a alăturat și firma Dunhill, punând în joc sume importante pentru premierea propriului trofeu, sporind astfel atractivitatea competiției. Timp de patru ani, cei doi sponsori principali, împreună cu Primăria Municipiului Piatra Neamț, Consiliul Județean Neamț și cu foarte multe unități economice nemțene l-au sprijinit pe principalul organizator, SC Girostar Girov SA, să găzduiască la Piatra Neamț o adevărată galerie de regaluri ecvestre. Sâmbătă, 22 august 2026, sunt invitați la manifestarea omagială toți cei care au contribuit la construirea acestui complex sportiv și la susținerea sportului ecvestru, dar mai ales călăreții sportivi veterani care s-au format „sub cravașa” marelui antrenor Virgil Bărbuceanu.












