Știri
Percheziții pentru vaccinări fictive, în Neamț
Pe 12 ianuarie 2022, polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au efectuat 25 de percheziții la domiciliile unor persoane din județele Neamț și Iași, suspectate de săvârșirea unor infracțiuni de fals și corupție în legătură cu obținerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID-19.
De asemenea, s-au pus în executare 5 mandate de aducere și 7 ordonanțe de ridicare a unor obiecte, înscrisuri sau date informatice.
Cercetările în cauză vizează aspecte de natură infracțională săvârșite începând cu jumătatea anului 2021 și până în prezent, de către medici și asistenți medicali din cele două județe care, în schimbul unor sume de bani cu titlu de mită, au eliberat certificate de vaccinare anti-COVID-19 unor persoane. În unele cazuri, beneficiarii au obținut certificatele de vaccinare fără ca măcar să asigure prezența fizică la cabinetele medicale sau centrele de vaccinare. În schimbul certificatelor de vaccinare, ar fi fost achitate sume cuprinse între 100 și 250 de euro.
Dosarul penal a fost inițiat ca urmare a sesizării formulată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț de către D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Neamț.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor D.G.A. din cadrul serviciilor județene anticorupție Neamț, Suceava, Iași, Vaslui și Bacău, a polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, precum și efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamt și Brigăzilor de Operațiuni Speciale Bacău și Suceava.
DGA face precizarea că aceasta este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului și nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăție.
Știri
Minoră de 14 ani, cu aparat de electroșocuri la Zilele Municipiului Roman
Zilele Municipiului Roman, ediția 2026, nu au fost lipsite de surprize. Unele plăcute, cu iz de sărbătoare, altele cu iz penal. O minoră de 14 ani a fost depistată sâmbătă, 16 mai, în mijlocul petrecăreților din centrul orașului, având asupra sa un dispozitiv pentru șocuri electrice. În prezența mamei sale, adolescenta a fost audiată la sediul poliției.
Știri
Primăria Horia a adus Cupa Culturism și Fitness „Classic Florin Teodorescu” la Cotu Vameș
Sâmbătă, 16 mai 2026, Căminul Cultural din satul Cotu Vameș, comuna Horia a găzduit o competiție sportivă de anvergură, cea de-a XIV-a ediție a Cupei Culturism și Fitness „Classic Florin Teodorescu”, la care însuși fondatorl – originar din comuna gazdă – a fost prezent. Concursul a fost posibil cu sprijinul Primăriei Horia, punând la dispoziție locația proaspăt modernizată, Cotu Vameș devenind un important pol al acestui sport, pe harta culturismului din România.
Știri
Școala „Otilia Cazimir” din Cotu Vameș, gazda etapei județene a Concursului „Universul cunoașterii prin lectură”
Sâmbătă, 16 mai 2026, Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” din Cotu Vameș/Comuna Horia, structură arondată Liceului „Ion Ionescu de la Brad” din aceeași comună, a găzduit etapa județeană a Concursului Național pentru elevii din mediul rural „Universul cunoașterii prin lectură”.
Conform rezultatelor inițiale, nefiind depuse contestații, punctaj maxim de 100 de puncte a obținut un elev de clasa a V-a de la Liceul Tehnologic Nisiporești, comuna Botești, urmat de un alt elev de la Liceul Tehnologic „Arhimandrit Chiriac Nicolau” Vânători-Neamț cu 96 de puncte și de un al treilea care a obținut 94,5 puncte, de la LiceuI Teoretic „Vasile Alecsandri”, comuna Săbăoani.
Știri
Forumul MERITO Nord-Est cu 300 de participanți, la Piatra-Neamț
Pe 16 mai 2026, municipiul Piatra-Neamț devine gazda uneia dintre cele mai importante întâlniri dedicate educației din regiunea Moldovei: Forumul MERITO Nord-Est #3, organizat de comunitatea MERITO, în parteneriat cu instituții educaționale și parteneri locali. Evenimentul se va desfășura la Școala Gimnazială Nr. 8 din Municipiul Piatra-Neamț și va reuni aproximativ 300 de profesori, directori, elevi și studenți de profil pedagogic din întreaga țară, în cadrul unei zile dedicate învățării colaborative și schimbului de bune practici.
MERITO este un proiect al Fundației Romanian Business Leaders care își propune transformarea meseriei de profesor în România, prin recunoașterea profesorilor valoroși și dezvoltarea comunităților de practică și învățare între cadrele didactice. În cei zece ani de activitate, comunitatea MERITO a organizat zeci de forumuri și sute de ateliere de învățare colaborativă pentru mii de profesori din întreaga țară.
Știri
Sunteți așteptați la Festivalul Național de Teatru „Dan Alecsandrescu”, ediția a VIII-a
În perioada 14-21 mai 2026 au loc Zilele Municipiului Roman, ediția a XVI-a, cu această ocazie fiind organizate mai multe manifestări culturale, artistice, religioase, educative, sportive și de divertisment. În cadrul acestora este inclus Festivalul Național de Teatru „Dan Alecsandrescu”, ediția a VIII-a. Evenimentul se desfășoară sâmbătă, 16 mai 2026, în sala de festivități „Nicolae Manolescu Strunga” a Primăriei Municipiului Roman. Acolo, de la ora 11, Trupa de Teatru „Joker” a Casei de Cultură „I.N. Roman” a Primăriei Medgidia va da startul festivalului, cu spectacolul pentru copii „Capra cu trei iezi”.
Iubitorii de teatru sunt așteptați să se bucure de acest festival devenit deja tradiție în comunitatea noastră.
Știri
Prefectul de Neamț, Maria Apostol, spune că punctul de lucru din Roman al Casei de Pensii va fi redeschis
Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a discutat joi cu directorul Casei Județene de Pensii Neamț, Cezar Anegroaie, despre reluarea activității la punctul de lucru din municipiul Roman. În cadrul discuției, directorul instituției l-a asigurat pe reprezentantul Guvernului în teritoriu că acest punct de lucru nu va fi desființat. Termenul maxim pentru redeschiderea ghișeului este data de 30 iunie 2026, potrivit informațiilor oficiale transmise presei.
Reamintim că începând cu data de 7 mai 2026, punctul de lucru din Roman al Casei Județene de Pensii Neamț a fost închis pentru că unicul angajat care deservea acest punct s-a pensionat. Urmează a se face demersuri pentru ca în locul său să vină un alt angajat și – astfel – punctul care este important în zona noastră, să fie redeschis.
Știri
75.000 euro, alocare pentru un nou sediu al DAS din pietonal
Un nou sediu al Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Roman se amenajează în Pietonalul Ștefan cel Mare. Pentru lucrările de modernizare, municipalitatea a contractat firma Ciocoiu Construct, contractul fiind încheiat pe 8 mai 2026, valoarea acestuia fiind de 148.438,56 de lei fără TVA. Sunt prevăzute lucrări de reparații, renovări și întreținere la fațade, învelitori, acoperișuri, terase, șarpante.
Un alt contract încheiat între Municipiul Roman și SC. Kadata Prest SRL pe 8 mai 2026 prevede lucrări de instalare de echipamente de încălzire, de ventilare și de aer condiționat, valoarea acestuia fiind de 62.397,20 lei fără TVA.
Tot pe 8 mai, municipalitatea a încheiat, cu SC. Energetica Proex Roman un contract în valoare de 52.691,36 lei fără TVA privind execuția instalației electrice în noul sediu al Direcției de Asistență Socială, iar pe 11 mai 2026, între Municipiul Roman și SC. De-Ka Tour SRL a fost încheiat un contract în valoare de 48.203,39 de lei fără TVA, pentru lucrări de instalare tâmplărie nemetalică, execuție și montaj tâmplărie PVC. Fără TVA, toate aceste contracte au o valoare de 311.703,31 de lei, iar cu TVA contravaloarea a circa 75.400 de euro.




