Urmărește-ne și pe:

Știri

Zeci de oameni au așteptat, zeci de minute, în stație autobuzul Pristyl

Adăugat

pe

O postare destul de lungă arată indignarea față de serviciile oferite de firma Pristyl pe ruta Bașta-Roman, oamenii lamentându-se de faptul că, la primele ore ale dimineții, au fost nevoiți să aștepte zeci de minute în stația din Bașta pentru a ajunge la Roman. Conform postării, circa 30 de oameni, printre care și copii, au așteptat mai bine de o oră pentru a fi preluați din stație, timp în care șoferul nu apărea, pare-se din motiv că autovehiculul cu care urma să transporte călătorii nu ar fi fost echipat cu anvelope de iarnă. Reprezentanții Pristyl spun că totul a fost o neînțelegere și că problema a fost, deja, rezolvată.

Știri

Forumul MERITO Nord-Est cu 300 de participanți, la Piatra-Neamț

Adăugat

pe

Roman TV

Pe 16 mai 2026, municipiul Piatra-Neamț devine gazda uneia dintre cele mai importante întâlniri dedicate educației din regiunea Moldovei: Forumul MERITO Nord-Est #3, organizat de comunitatea MERITO, în parteneriat cu instituții educaționale și parteneri locali. Evenimentul se va desfășura la Școala Gimnazială Nr. 8 din Municipiul Piatra-Neamț și va reuni aproximativ 300 de profesori, directori, elevi și studenți de profil pedagogic din întreaga țară, în cadrul unei zile dedicate învățării colaborative și schimbului de bune practici.

MERITO este un proiect al Fundației Romanian Business Leaders care își propune transformarea meseriei de profesor în România, prin recunoașterea profesorilor valoroși și dezvoltarea comunităților de practică și învățare între cadrele didactice. În cei zece ani de activitate, comunitatea MERITO a organizat zeci de forumuri și sute de ateliere de învățare colaborativă pentru mii de profesori din întreaga țară.

Vezi articolul

Știri

Sunteți așteptați la Festivalul Național de Teatru „Dan Alecsandrescu”, ediția a VIII-a

Adăugat

pe

Roman TV

În perioada 14-21 mai 2026 au loc Zilele Municipiului Roman, ediția a XVI-a, cu această ocazie fiind organizate mai multe manifestări culturale, artistice, religioase, educative, sportive și de divertisment. În cadrul acestora este inclus Festivalul Național de Teatru „Dan Alecsandrescu”, ediția a VIII-a. Evenimentul se desfășoară sâmbătă, 16 mai 2026, în sala de festivități „Nicolae Manolescu Strunga” a Primăriei Municipiului Roman. Acolo, de la ora 11, Trupa de Teatru „Joker” a Casei de Cultură „I.N. Roman” a Primăriei Medgidia va da startul festivalului, cu spectacolul pentru copii „Capra cu trei iezi”.

Iubitorii de teatru sunt așteptați să se bucure de acest festival devenit deja tradiție în comunitatea noastră.

Vezi articolul

Știri

Prefectul de Neamț, Maria Apostol, spune că punctul de lucru din Roman al Casei de Pensii va fi redeschis

Adăugat

pe

Roman TV

Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a discutat joi cu directorul Casei Județene de Pensii Neamț, Cezar Anegroaie, despre reluarea activității la punctul de lucru din municipiul Roman. În cadrul discuției, directorul instituției l-a asigurat pe reprezentantul Guvernului în teritoriu că acest punct de lucru nu va fi desființat. Termenul maxim pentru redeschiderea ghișeului este data de 30 iunie 2026, potrivit informațiilor oficiale transmise presei.

Reamintim că începând cu data de 7 mai 2026, punctul de lucru din Roman al Casei Județene de Pensii Neamț a fost închis pentru că unicul angajat care deservea acest punct s-a pensionat. Urmează a se face demersuri pentru ca în locul său să vină un alt angajat și – astfel – punctul care este important în zona noastră, să fie redeschis.

Vezi articolul

Știri

75.000 euro, alocare pentru un nou sediu al DAS din pietonal

Adăugat

pe

Roman TV

Un nou sediu al Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Roman se amenajează în Pietonalul Ștefan cel Mare. Pentru lucrările de modernizare, municipalitatea a contractat firma Ciocoiu Construct, contractul fiind încheiat pe 8 mai 2026, valoarea acestuia fiind de 148.438,56 de lei fără TVA. Sunt prevăzute lucrări de reparații, renovări și întreținere la fațade, învelitori, acoperișuri, terase, șarpante.
Un alt contract încheiat între Municipiul Roman și SC. Kadata Prest SRL pe 8 mai 2026 prevede lucrări de instalare de echipamente de încălzire, de ventilare și de aer condiționat, valoarea acestuia fiind de 62.397,20 lei fără TVA.
Tot pe 8 mai, municipalitatea a încheiat, cu SC. Energetica Proex Roman un contract în valoare de 52.691,36 lei fără TVA privind execuția instalației electrice în noul sediu al Direcției de Asistență Socială, iar pe 11 mai 2026, între Municipiul Roman și SC. De-Ka Tour SRL a fost încheiat un contract în valoare de 48.203,39 de lei fără TVA, pentru lucrări de instalare tâmplărie nemetalică, execuție și montaj tâmplărie PVC. Fără TVA, toate aceste contracte au o valoare de 311.703,31 de lei, iar cu TVA contravaloarea a circa 75.400 de euro.

Vezi articolul

Știri

S-a închis punctul de lucru din Roman al Casei Județene de Pensii Neamț

Adăugat

pe

Roman TV

Casa Județeană de Pensii Neamț anunță închiderea punctului de lucru din Roman. Motivul care stă în spatele acestei decizii constă în pensionarea angajatei care deservea sediul din oraș. În lipsa acestuia, persoanele care au nevoie de serviciile instituției trebuie să se adreseze sediului din Piatra-Neamț, situat pe strada Calistrat Hogaș, la numărul 24.

Situația, așadar, ar putea fi una temporară în măsura în care procedurile de ocupare a postului rămas vacant se finalizează cu succes. Punctul de lucru din Roman al Casei Județene de Pensii Neamț era deschis din anul 2005.

Vezi articolul

Știri

A crescut rata mortalității infantile în România

Adăugat

pe

Rata mortalității infantile a crescut din nou în România, după zece ani de relativă stagnare: astfel, de la 5,6 pentru anul 2023, a ajuns la 6,6 la mia de copii născuți vii, în 2024. În 2016, rata mortalității infantile se situa la 6,8 la mie. Viața nou-născuților prematur sau cu patologii medicale complexe depinde de gradul de dotare amaternității cu aparatură medicală performantă, de distanța până la maternitate și de accesul gravidelor și mamelor la servicii medicale, dar și de investiția statului în sistemul de sănătate. Astfel, în anul 2024, România a alocat 5,2% din PIB pentru sănătate, în vreme de Austria, de pildă, a alocat în același an 9,5% din PIB, Cehia și Croația, 9%, iar Franța 8,9%. La coada clasamentului, cu cel mai mic procent din PIB alocat cheltuielilor pentru sănătate se află Ungaria (4,7%), Malta (5%) și România (5,2%). Investiția în sistemul de sănătate se convertește direct în șansă la viață: astfel, rata mortalității infantile în Austria, pentru 2024, este de 3,1 la mia de copii născuți vii, în vreme ce în România valoarea este dublă. În Cehia, pentru același an, rata mortalității infantile a fost de 2,3 la mie. În cifre absolute, 952 de copii au murit înainte de a împlini un an în România. Organizația Salvați Copiii România câștigă timp pentru nou-născuții prematur, prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit.

România continuă astfel să înregistreze una dintre cele mai mari rate ale mortalității infantile din UE, cu 6,6 decese la 1.000 de nașteri vii, comparativ cu media UE de 3,5 decese la 1.000 de nașteri vii.O problemă suplimentară e dată de cauzele mortalității: dintre cele 952 de decese, 220 au fost cauzate de boli ale aparatului respirator, 208 de anomalii cromozomiale și malformații congenitale și alte 33 de boli infecțioase și parazitare, cauze care ar putea fi în multe cazuri prevenite, dacă accesul la servicii medicale pentru gravidă și nou-născut ar fi prompt.

Organizația Salvați Copiii România a primit, prin intermediul mecanismului pus la dispoziția maternităților și spitalelor de pediatrie, solicitări de sprijin de la 35 de unități medicale, care au nevoie urgentă de aparatură medicală performantă în 2026, precum și de lucrări de modernizare și renovare. Astfel, medicii solicită dotarea unităților medicale cu mese de resuscitare și reanimare, incubatoare, pulsoximetre, lămpi fototerapie, ventilatoare de suport respirator. Costurile totale se ridică la peste 3.000.000 euro.

„Programul de combatere a mortalității infantile demarat de Salvați Copiii România acum 16 ani a devenit un mecanism esențial de sprijin pentru maternități, secții de terapie intensivă neonatală și secții de pediatrie din întreaga țară. În urma priorităților definite de medici, echipa Salvați Copiii mobilizează resurse, pentru a identifica cele mai rapide modalități de a dota unitățile medicale care au nevoie urgentă, vitală, de aparatură medicală”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Organizația Salvați Copiii.

Începând cu anul 2010, Salvați Copiii România derulează programul „Fiecare Copil Contează”, prin care susține sănătatea mamelor și copiilor prin dotarea unităților medicale cu aparatură de ultimă generație și implementarea unor programe socio-medicale dedicate comunităților vulnerabile. În cadrul acestui program, organizația a contribuit la renovarea, modernizarea și dotarea a 296 de unități medicale din toate județele țării – secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, pediatrie, obstetrică-ginecologie și cabinete de medicină de familie – oferind peste 4.100 de echipamente medicale vitale, în urma unor investiții ce depășesc 21 de milioane de euro.

Într-un interval de timp record de doar 9 luni și cu eforturi conjugate, Organizația Salvați Copiii România, alături de susținători, a finalizat în 2025 lucrările ample de reabilitare pentru trei secții vitale ale Maternității Polizu: Secția de Terapie Intensivă, Blocul Operator și Secția Obstetrică-Ginecologie 4. Cele mai complexe intervenții au avut loc pe o suprafață de aproximativ 700 de metri pătrați, în Blocul Operator, Secția ATI și spațiile adiacente, zone care nu mai fuseseră renovate complet de peste 40 de ani. În cadrul investiției totale de 3.600.000 de euro, a fost achiziționat și un generator electric capabil să susțină întreaga activitate a spitalului în caz de avarie, precum și aparatură medicală de ultimă generație.

 

Dincolo de dotarea cu echipamente medicale, Salvați Copiii România dezvoltă programe complexe de intervenție dedicate îngrijirii nou-născuților cu risc. Un element central al acestei abordări este programul pilot de consolidare a monitorizării copiilor născuți prematur după externare, care va fi implementat în cinci maternități de nivel III. Inițiativa răspunde unei nevoi critice, întrucât nou-născuții cu risc necesită îngrijire specializată pe termen lung, iar identificarea și tratarea precoce a problemelor medicale și a eventualelor tulburări de dezvoltare neurologică sunt esențiale pentru evoluția lor. Totodată, organizația implementează programe de prevenție și intervenție psihologică perinatală, având ca obiectiv sprijinirea sănătății emoționale a mamelor, susținerea relației mamă–copil și încurajarea alăptării.

Pentru a maximiza impactul acestor intervenții, Salvați Copiii susține pregătirea continuă a personalului medical prin programul de dezvoltare a abilităților în îngrijirea nou-născuților cu risc. Experți în neonatologie vor coordona sesiuni complexe de formare teoretică și practică, workshop-uri interactive în cinci maternități, asigurând astfel că noile echipamente sunt utilizate la potențial maxim de către un personal medical bine pregătit.

 

Comunicat Salvați Copiii România 

Vezi articolul

Știri

„Albastru” adus de Teatrul Tineretului, în premieră, la Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Cea de-a XXXVII-a ediție a Festivalului de Teatru Piatra-Neamț a debutat anul acesta simultan, în premieră, în trei orașe: Piatra-Neamț, Roman și Târgu-Neamț. La Roman, Teatrul Tineretului a adus spectacolul „Albastru”, în regia Andreei Vulpe. În total sunt pregătite 23 de spectacole care vor fi puse în scenă în opt zile, în trei localități ale județului.

Din distribuție fac parte: Leila-Cătălina Bălălău, Andrei-Mircea Poștelnicu, Paul-Darius Păduraru. Vocea copilului este interpretată de Matei Nițulescu. Scenografia este realizată de Ionuț Vișan.

Regizori: Andrei Șerban, Alexandru Dabija, Radu Afrim, Gábor Tompa, Matei Vișniec, Gigi Căciuleanu, Vlad Massaci, Alexandru Mâzgăreanu, Vlad Cristache, Bobi Pricop, Andrei Huțuleac, Vlad Trifaș, Vlad Bălan, Radu Iacoban, Andreea Vulpe, Daniel Iordan, Teodora Petre. Și Dumitru Acriș, din Republica Moldova.
Teatre: Teatrul Tineretului Piatra-Neamț, Nottara, ACT, Naționalul Târgu-Mureș, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Comedia, unteatru, Excelsior, Constanța, „Marin Sorescu” Craiova, „Ion D. Sîrbu” Petroșani, Naționalul Timișoara, „Matei Vișniec” Suceava, Dramaturgilor Români, „Regina Maria” Oradea, „Maria Filotti” Brăila. Plus Teatrul de Stat Bursa, Turcia — în regia românului Vlad Trifaș.
Titluri: Doctorul (regia Andrei Șerban). O scrisoare pierdută (regia Alexandru Dabija). Ierbar (un spectacol de Radu Afrim). I Am the Wind (regia Gábor Tompa). Rinocerii (regia Vlad Massaci). Eine Kleine Nachtmusik (un spectacol de Gigi Căciuleanu). Punk Rock (regia Vlad Cristache). Incendii (regia Alexandru Mâzgăreanu). Lecția (regia Bobi Pricop). Plus Albastru (regia Andreea Vulpe) și Ghimpl-Netotul (regia Daniel Iordan), două producții ale Teatrului Tineretului Piatra-Neamț.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară Auto Group Roman - AUTOMEISTER PNEUMOLOGIE ROMAN - Dr. Popovici Gabriela - Medic primar pneumolog Angajare

Știri

Știri9 ore în urmă

Forumul MERITO Nord-Est cu 300 de participanți, la Piatra-Neamț

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPe 16 mai 2026, municipiul Piatra-Neamț devine gazda uneia dintre cele mai importante întâlniri...

Știri9 ore în urmă

Sunteți așteptați la Festivalul Național de Teatru „Dan Alecsandrescu”, ediția a VIII-a

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSÎn perioada 14-21 mai 2026 au loc Zilele Municipiului Roman, ediția a XVI-a, cu...

Știri9 ore în urmă

Prefectul de Neamț, Maria Apostol, spune că punctul de lucru din Roman al Casei de Pensii va fi redeschis

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPrefectul județului Neamț, Maria Apostol, a discutat joi cu directorul Casei Județene de Pensii...

Știrio zi în urmă

75.000 euro, alocare pentru un nou sediu al DAS din pietonal

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUn nou sediu al Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Roman se...

Știrio zi în urmă

S-a închis punctul de lucru din Roman al Casei Județene de Pensii Neamț

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSCasa Județeană de Pensii Neamț anunță închiderea punctului de lucru din Roman. Motivul care...

Știri2 zile în urmă

A crescut rata mortalității infantile în România

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSRata mortalității infantile a crescut din nou în România, după zece ani de relativă...

Știri2 zile în urmă

„Albastru” adus de Teatrul Tineretului, în premieră, la Roman

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSCea de-a XXXVII-a ediție a Festivalului de Teatru Piatra-Neamț a debutat anul acesta simultan,...

Emisiuni

Radar TV15 ore în urmă

📺 Radar TV / Banii europeni, șansa dezvoltării județului / 14 mai 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 14 mai, a emisiunii Radar TV invitat Lucian Micu, administrator public...

În gardăo zi în urmă

⚕️ ÎN GARDĂ | Chirurgie robotică pentru coloană

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: dr. Mihai Cristescu – medic primar Neurochirurgie la Spitalul „Monza” București » Patologii...

Panorama2 zile în urmă

🌐 Panorama / Criza guvernamentală se adâncește / 12 mai 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 12 mai, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea ✔️...

Radar TVo săptămână în urmă

📺 Radar TV / România, în derivă. Criza politică aruncă țara în aer / 7 mai 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 7 mai, a emisiunii Radar TV invitat Daniel Popa, activist public...

În gardăo săptămână în urmă

⚕️ ÎN GARDĂ | Medicina de urgență, între viață și moarte

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: dr. Nicoleta Popescu – șef secție ATI din cadrul Spitalului Municipal de Urgență...

Panoramao săptămână în urmă

🌐 Panorama / Economia României, în cădere liberă / 5 mai 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 5 mai, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alex Nistor ✔️...

În gardă2 săptămâni în urmă

ÎN GARDĂ | De ce au nevoie realmente oamenii care ajung în Urgență?

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: dr. Leonard Alexandru Hugianu – coordonator Centrul de Primire Urgențe din cadrul Spitalului...