Știri
Diferențele dintre răceală, gripă, Covid-19 sau alergii sezoniere
Potrivit Direcției de Sănătate Publică Neamț, în intervalul 25 septembrie – 2 octombrie 2021, în județ au fost confirmate Covid-19 pozitive 941 de persoane, din care 149 fiind copii. Din totalul persoanelor infectate, 168 au fost vaccinate împotriva Covid-19, conform sursei citate. Au fost infectați membri ai 212 de familii. Direcția de Sănătate Publică transmite că au fost continuate anchetele epidemiologice ale focarelor în desfășurare.
Potrivit sursei citate, 351 de persoane confirmate COVID-19 erau internate, până la data menționată, în spitalele din județ. În secțiile Anestezie Terapie Intensivă (ATI) ale Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț și ale Spitalului Municipal de Urgență din Roman erau internate până sâmbătă, 2 octombrie, 31 de persoane.
De asemenea, Direcția de Sănătate Publică Neamț transmite informații privind diferențele de simptome dintre răceală, gripă, Covid-19 și alergii sezoniere. Astfel, potrivit specialiștilor, atât COVID-19, cât și gripa și răceala obișnuită sunt cauzate de viruși. COVID-19 este cauzat de SARS-CoV2, gripa este cauzată de virusurile gripale A și B, în timp ce răceala este cel mai adesea cauzată de rinovirusuri.
Până pe 2 octombrie, în județul Neamț au fost înregistrate 21.916 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. 17.913 de persoane au fost declarate vindecate. Au fost raportate 846 decese. În ultimele 7 zile au fost înregistrate 29 decese la 12 femei si 17 bărbați, cu vârste de peste 42 de ani și având comorbidități. Două persoane erau vaccinate împotriva COVID-19. Incidenţa cazurilor de infecţie cu noul coronavirus în judeţul Neamț ajunsese, pe 2 octobrie, la 2,5 cazuri la 1.000 de locuitori. Începând de luni, 4 octombrie unitățile vaccinatoare vor ridica de la Direcția de Sănătate Publică Neamț tichetele de masă pentru persoanele care se vaccinează cu schemă completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2.
Comunicat DSP Neamț
Știri
Romașcanul Richard Botez, în echipa campioană mondială, la competiția The Negotiation Challenge
În perioada 4-6 aprilie 2024, la University of Twente din Olanda avut loc competiția internațională The Negotiation Challenge, în cadrul căreia au participat 66 de echipe de studenți din toată lumea, de la universitati de prestigiu precum University of Colombia, Harvard University, Luiss Guido Carli Roma și multe altele. Student la universitatea gazdă a competiției, Richard Botez din Roman, fost elev la Colegiul Național „Roman-Vodă”, a făcut parte din echipa care a câștigat locul I, devenind astfel campioană mondială în cadrul competiției. Tânărul romașcan, student în Olanda, spune că negocierea este importantă în multe domenii, dar și în viața de zi cu zi, dezvoltând abilități în rândul cetățenilor care îi poate ajuta să aibă de câștigat obiective importante în viață. Richard Botez este unul dintre elevii fondatori ai echipei actuale de robotică „The Eagles” din cadrul Colegiului Național „Roman-Vodă”, făcându-se așadar, remarcat încă de pe băncile liceului. Pe lângă tehnologie și negocieri, tânărul romașcan este interesat de business, deci de domeniul antreprenoriatului. Visează la o schimbare la nivel educational, care să fie adaptat la noua generație, să îi încurajeze pe tineri nu doar să aspire la note mari, ci la mai multe realizări pe plan personal și extracuricular, realizări care să îi ajute să descopere ce îi caracterizează și îi avantajează indiferent de ce vor să facă în viitor.
Știri
Nu s-a finalizat procesul de predare-primire a bunurilor de retur
Aflăm din cea mai recentă apariție publică a primarului municipiului Roman că procesul de predare-primire a bunurilor de retur, în cazul desprinderii de serviciile operatorului Apa SERV, nu s-a finalizat, deși termenul avansat inițial a fost, de mult, depășit. În plus, pe rolul instanțelor de judecată ar fi încă litigii care nu au emise soluții definitive, fie cu Apa SERV, fie cu ADI Aqua Neamț. Acestea, însă, nu împiedică preluarea gestiunii de către un alt operator, potrivit reprezentanților administrației locale.
Știri
Femeia găsită înecată în Moldova suferea de depresie
În dimineața zilei de 24 aprilie, în jurul orei 8, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină pentru degajarea unei persoane din râul Moldova, în zona microhidrocentralei. La fața locului au fost mobilizate forțe de intervenție, însă persoana, o femeie în vârstă de 46 de ani din Roman, nu prezenta semne vitale. Polițiștii romașcani continuă cercetările în acest caz. Se pare că femeia suferea de depresie.
Știri
Pe str. Griviței: "au lucrat la gaz și au afectat rețeaua de apă"
O familie domiciliată pe strada Griviței din municipiul Roman, acolo unde se efectuează lucrări de modernizare în această perioadă, susține că pe timpul unor lucrări de modernizare efectuate de lucrătorii companiei de gaze naturale, a fost afectată rețeaua de apă, în urma celor întâmplate, de două zile oamenii fiind nevoiți să stea fără apă la robinete. Informația potrivit căreia țeava de apă ar fi fost atinsă de lucrătorii de la gaze le-a fost povestită oamenilor afectați de către muncitorii din teren, însă concret nu au primit nici o informație în acest sens, până în acest moment. Contactați, reprezentanții companiei Apa SERV au precizat că cel mai probabil mâine va ajunge o echipă în teren, pentru a constata care este problema, sesizarea fiind transmisă astăzi. Reprezentanții primăriei spun că vor reveni cu informații privind proiectul tehnic, iar de la compania de gaze nu avem, încă, nici un răspuns. Răspunsul companiei de gaze va fi redat atunci când va fi transmis redacției noastre. Totodată, reprezentanții primăriei vor emite un punct de vedere privind proiectul tehnic de modernizare a străzii Griviței, la care au fost deja demarate lucrări de modernizare, însă sistate ulterior pentru că lucrătorii companiei de gaze trebuie să intervină pentru modernizarea rețelelor, o lucrare inclusă în planul lor anual de intervenție.
Știri
A XI-a ediție a festivalului-concurs „În lumea teatrului”, organizat de Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri”
Miercuri, 24 aprilie, sala de festivități „Nicolae Manolescu Strunga” a primăriei municipiului Roman a găzduit, începând cu ora 9, a XI-a ediție a festivalului-concurs interjudețean „În lumea teatrului”, eveniment organizat de Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din Roman.
Știri
🚔 Persoană înecată în râul Moldova
În această dimineață, în jurul orei 07:45, pompierii au fost înștiințați despre faptul că în municipiul Roman, în apele râului Moldova, în apropierea microhidrocentralei, se observă trupul unei persoane.
La locul solicitării s-au deplasat un echipaj de pompieri cu un autoturism de serviciu și o barcă din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.
Pompierii, cu ajutorul bărcii, au acționat pentru scoaterea unei femei din apă. Din păcate aceasta nu prezenta semne vitale.
Organele abilitate din cadrul IPJ vor efectua cercetări pentru identificarea persoanei. – ISU NEAMȚ
Știri
Ziua Bibliotecarului și a Cărții, la Biblioteca "G. R. Melidon":expoziție de caligrame și caligrafie
Marți, 23 aprilie 2024, la Biblioteca Municipală „George Radu Melidon” din Roman au fost marcate Ziua bibliotecarului, respectiv Ziua Cărții și a drepturilor de autor. Cu acest prilej, în clădirea monument istoric care astăzi este biblioteca orașului au avut loc mai multe activități care să marcheze importanța acestor zile. Printre acestea, remarcantă este expoziția de caligrafie a Cătălinei Daniela Năstasă, în holul instituției fiind expuse lucrările deosebite ale acesteia. Totodată, sunt expuse și caligrame realizate de elevi ai Colegiului Național „Roman-Vodă” și ai Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri”.
-
Știriacum 6 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 8 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 3 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 1 an
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 2 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 3 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 3 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția