Urmărește-ne și pe:

Știri

Dacă lucrezi, unde duci copiii sub 3 ani, în Roman?

Adăugat

pe

Singura creșă din Roman, denumită Centru de zi pentru copii anteprescolari aflați în situații de risc „Casa Fluturașilor” își va deschide porțile de pe 11 octombrie, inițial pentru doar 20 de copii, urmând ca alți 34 să fie primiți în unitate începând cu data de 1 decembrie 2021. Înscrierile se fac în baza unui dosar stufos ce trebuie să conțină documente pe care, de la caz la caz, specialiștii primăriei le punctează în funcție de anumite criterii bine definite. De reținut este faptul că beneficiarii acestui centru de zi ar trebui să fie doar copii aflați în situații de risc. În acest context, familiile fără probleme de natură socială, dar care trebuie să muncească, nu pot spera la accesul copiilor lor într-o cresă de stat, în Roman.

Pentru ca un dosar să fie considerat eligibil, trebuie să îndeplinească următoarele condiții: copii de vârsta antepreșcolară între 1 și 3 ani care au domiciliul în Municipiul Roman și sunt apți din punct de vedere medical pentru a frecventa colectivitatea; ambii părinți să aibă domiciliul stabil comun în Municipiul Roman; veniturile familiei să nu depășească 1800 lei/ membru de familie; părinții/reprezentanții legali ai copiilor, care nu au loc de muncă și se află în căutarea unui loc de muncă și în maximum 4 luni de la admiterea copilului în centrul de zi, face dovada încadrării pe piața muncii sau se află în concediu de creștere copil și în maximum 4 luni urmează să se reîntoarcă la locul de muncă și face dovada reăncadrării; copiii vor fi admiși pentru a frecventa centrul de zi în ordinea descrescătoare a punctajului obținut și în funcție de locurile disponibile în centru de zi, pentru anul antepreșcolar următor. Data depunerii cererii de înscriere în centru este criteriu de departajare după parcurgerea grilei de evaluare; declarația privind informarea părintelui / reprezentantului legal privind data începerii anului antepreșcolar 2021-2022. Dosarele se depun în perioada 06.09.2021 – 17.09.2021. Începând cu data de 11.10.2021, 20 de beneficiari vor frecventa centrul de zi. Ulterior, în jurul datei de 01.12.2021, următorii 34 de beneficiari vor fi contactați pentru începerea frecventării centrului, se arată în anunțul privind înscrierile la cresă, publicat pe site-ul Primăriei Municipiului Roman. Așadar, chiar și pentru puținii beneficiari ai centrului, debutul anului școlar se decalează cu o lună pentru unii și cu două luni și jumătate pentru alții, timp în care părinții care lucrează trebuie să se descurce așa cum pot.

Grupe „baby” la creșe private, pe bani „grei”

De la nașterea copilului și până când o mamă reintră pe piața muncii trec cel puțin un an și zece luni, după care, în funcție de alegerile personale ale fiecăruia, părintele este nevoit să se întoarcă la serviciu. În grădinițele de stat, la program normal sau prelungit, copiii intră de la vârsta de trei ani împliniți, conform legilor în vigoare. De la vârsta de un an și zece luni (sau doi, la alegere) și până când un copil împlinește cei trei ani impuși de lege, integrarea lor într-o formă de școlarizare cade în sarcina creșelor. Ele pot fi de stat – care se dovedesc a fi insuficiente – sau private, care presupun costuri lunare enorme raportate la veniturile salariale din Roman. Singurele două-trei grădinițe private cu grupe „baby” din Roman incasează, în medie, și câte 1100 de lei lunar/copil. Asta, în condițiile în care în Roman sunt părinți care au salarii de 1500-1600 de lei/lunar/fiecare și mai mulți copii de întreținut.

Ce spun „oficialii” despre situația prezentată

Pentru întârzierea generată există și un motiv: vechea problemă a unor proiecte de modernizare care nu își încheie, aproape niciodată în istoria proiectelor derulate de administrațiile publice locale, lucrările la termenul oficial de finalizare. Ba lipsesc circuite, ba hote, ba recipiente pentru săpun, ba personal ș.a.m.d. Ce nu lipsește din curtea creșei de pe Smirodava este o rampă destinată persoanelor cu dizabilități, deși intrarea în clădire este una plană, persoanele cu handicap putând-o accesa cu sau fără ajutorul acelei rampe.

De la Spitalul Municipal de Urgență din Roman aflăm că, în anul 2019 au venit pe lume 319 copii care au domiciliu în Roman, iar în anul 2020, 300 astfel de copii s-au născut la unitatea sanitară romașcană. La creșa administrației locale pentru copii aflați în situații de risc, în anul școlar 2021-2022 doar 20 de copii vor frecventa, în primă fază, unitatea, după care alți 34 de beneficiari vor intra de la 1 decembrie 2021.

Într-o discuție oficială, inspectorul școlar general al IȘJ Neamț, Mihai Obreja a precizat, pentru Roman TV, că este la curent cu situația creșelor din județ, dar și cu situația celei de la Roman. Prea multe, din perspectiva domniei sale, nu ar fi de făcut, având în vedere că administrațiile publice locale se ocupă de crearea locurilor în creșe, de finanțarea sau de întreținerea lor. Ceea ce ne-a transmis, însă, este că Ministerul Educației are în vedere preluarea în subordine a unităților antepreșcolare din țară: „Cel mai probabil, ele (nr. creșele) vor fi preluate de Ministerul Educației. Deja s-au făcut analize de cost, dacă am înșeles eu bine costul pentru un copil în creșă va fi undeva la 17 000 de lei pe an (…) Urmează acum rectificarea de buget, iar în această rectificare vor fi cuprinse aceste sume în ideea ca, ulterior, printr-un act normativ să fie preluate creșele de către Ministerul Educației. Abia apoi, dacă ele vor fi preluate, vom vedea ce putem face în privința spațiilor. Ni s-a cerut o situație, am comunicat la Minister. Se dorește ca aceste creșe să funcțineze pe lângă unităție de învățământ preșcolar (…) Din păcate, grădinițele acestea nu prea au spații (…)O astfel de problemă mă interesează și pe mine și o să discut pentru zona Roman cu domnul primar să vedem ce soluții se găsesc până apare actul normativ de preluare.”

Mihai Obreja - inspector școlar general ISJ Neamț

Mihai Obreja – inspector școlar general ISJ Neamț

Întrebat despre timpii de preluare estimați, inspectorul școlar general Mihai Obreja a precizat că procedurile nu sunt atât de simple pe cât pot părea, parte din creșele din România fiind create cu bani europeni, iar personalul necesar îngrijirii unor copii atât de mici făcând parte dintr-o categorie diferită față de cel care este angajat, momentan, în sistemul de învățământ preșcolar: „Nu cred că se vor prelua chiar imediat pentru că multe dintre creșe sunt cuprinse în proiecte europene, ele se subordonează serviciilor de Asistență Socială din primării, care au autonomie și buget propriu. Trecerea aceasta nu se va face cu o bătaie din palme, vor fi niște probleme. Mi-e greu să estimez, întâi să vedem actul normativ și apoi vom vedea exact. Vor fi niște pași de urmat, o perioadă de tranzițiede la autorități locale către Ministerul Educației. „, a precizat inspectorul școlar general al IȘJ Neamț, Mihai Obreja.

Până la această oră, primarul Municipiului Roman, Leonard Achiriloaei nu a transmis un punct de vedere în privința nerespectării programului de deschidere a creșei de pe Smirodava și nici ce soluții are administrația locală pentru părinții care lucrează în septembrie și octombrie, dar nu au unde lăsa copiii mai mici de trei ani. A precizat, însă, la ultima conferință de presă, că o nouă creșă ar putea fi construită în carterul Favorit, cu bani de la Ministerul Dezvoltării, având condiția de a depune în următoarele 60 de zile, documentațiile necesare finanțării. „În condițiile unei astfel de finanțări și de la bugetul de stat pentru cheltuielile de funcționare, atunci devine interesantă și pentru administrația publică o astfel de investiție. Pentru că, dacă toate aceste cheltuieli de funcționare ar reveni doar pe bugetul local, asta înseamnă angajați, cheltuieli suplimentare pentru bugetul local și trebuie să ai și resurse pentru a susține o astfel de instituție”, a precizat primarul Leonard Achiriloaei, în conferința de săptămâna trecută.

Nici preșcolarii nu stau mai bine la capitolul „locuri în grădinițe”

Zilele acestea, mai multe mămici s-au lamentat, în mediul online, în privința faptului că în grădinițele din oraș, fie la cele cu program normal, fie la cele cu program prelungit, în general locurile sunt ocupate integral, ce-i drept sesiunile de înscriere fiind, deja, încheiate. Chiar și așa, unele calcule și estimări nu s-au potrivit cu cererile din piață, având în vedere că mai sunt, încă, micuți care nu au prins un loc la grădiniță. Pentru ei, în cel mai fericit caz, există posibilitatea trecerii pe o listă de așteptare, în cazul în care alți copii sunt retrași după începerea anului șoclar. „Știm lucrul acesta, trebuie să construim mai mult. Pe de altă parte, există spații care pot fi adaptate pentru că la învățământul preșcolar și la creșe, construcțiile au un specific aparte. Deci, e mai greu să adaptezi o construcție pe care o ai pentru această formă de educație. Este destul de greu. Și uneori costurile sunt mai mari pentru a adapta decât dacă ai face o construcție nouă.„, a conchis inspectorul școlar general al IȘJ Neamț, Mihai Obreja.

Redactor: Alexandra Manea

Știri

Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați

Adăugat

pe

Roman TV

Planul Roșu a fost activat la Săbăoani după ce mai mulți elevi de clasa a șasea, care învață la liceul „Vasile Alecsandri”, au acuzat dureri de cap, senzație de greață, usturime în gât și amețeli. 206 elevi și 12 adulți au fost evacuați din unitatea școlară. Zeci de elevi, toți din aceeași clasă, au fost transportați la spitalul din Roman.

Cadrele medicale spun că starea de sănătate a elevilor s-a îmbunătățit după ce aceștia au plecat din incinta liceului. Ei sunt acum în afara oricărui pericol.

Primarul comunei are o ipoteză referitoare la cele întâmplate. El crede că o substanță necunoscută, găsită pe bănci, a cauzat totul.

Până în acest moment, autoritățile nu au identificat substanța care le-a făcut rău elevilor și nici nu au stabilit circumstanțele în care a avut loc evenimentul de la liceul din Săbăoani.

Vezi articolul

Știri

Examen pentru viitorii detectivi particulari

Adăugat

pe

Roman TV

Pe 3 decembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț organizează examenul pentru atestarea calității de detectiv particular. Testarea va avea loc la sediul instituției din Piatra Neamț, iar persoanele interesate se pot înscrie până pe 27 noiembrie 2026, dacă îndeplinesc condițiile necesare.

Examenul constă într-o probă scrisă și un interviu, iar tematica este publicată pe site-ul poliției.

Vezi articolul

Știri

Testul de lectură picat de studenți

Adăugat

pe

Roman TV

Un experiment realizat de un profesor universitar din Iași scoate la iveală cât de rar mai ajung studenții să deschidă cărțile incluse în bibliografie. Cadrul didactic a ascuns o bancnotă de 100 de lei în cartea „Rețele de Calculatoare”, din biblioteca universității. După un an, banii erau tot acolo, chiar dacă profesorul le-a dat indicii tinerilor despre surpriza pe care a pregătit-o.

Tinerii preferă să citească în format electronic și să învețe cu ajutorul inteligenței artificiale, motiv pentru care pe rafturile bibliotecilor se pune praful. Rămâne de văzut dacă studenții vor fi motivați de acest experiment, în așa fel încât să utilizeze și cărțile tipărite.

Vezi articolul

Știri

Focar de rabie confirmat în municipiul Piatra-Neamț

Adăugat

pe

Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Neamț a notificat confirmarea unui focar de rabie la un câine fără stăpân, în vârstă de aproximativ patru luni, identificat pe domeniul public al municipiului Piatra-Neamț.

Diagnosticul a fost confirmat prin analize de laborator, potrivit documentelor transmise de DSVSA Neamț.

În urma confirmării cazului, autoritatea sanitar-veterinară a elaborat un plan de măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii, care a fost supus aprobării Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Neamț și votat în unanimitate.

Planul prevede instituirea unei zone de protecție în zona Balaur din municipiul Piatra-Neamț și a unei zone de supraveghere care cuprinde municipiul Piatra-Neamț și fondurile cinegetice Negrești, Cuejdiu Almaș, Dumbrava, Bodești, Magazia și Grumăzești.

Principalele măsuri propuse vizează:

* identificarea și supravegherea animalelor care ar fi putut intra în contact cu animalul infectat;

* efectuarea recensământului câinilor și pisicilor și intensificarea vaccinării antirabice;

* aplicarea restricțiilor de circulație a animalelor în zonele vizate, conform dispozițiilor sanitar-veterinare;

* intensificarea supravegherii faunei sălbatice din fondurile cinegetice incluse în zona de supraveghere;

* identificarea eventualelor persoane expuse și îndrumarea acestora către serviciile medicale specializate;

* informarea populației cu privire la măsurile de prevenire a rabiei și obligațiile deținătorilor de animale.

Pentru implementarea măsurilor este necesară colaborarea dintre DSVSA Neamț, Primăria Municipiului Piatra-Neamț, Direcția de Sănătate Publică Neamț, structurile Ministerului Afacerilor Interne și instituțiile responsabile de gestionarea fondurilor cinegetice.

 

Recomandări pentru populație

Autoritățile recomandă cetățenilor să evite contactul cu animalele necunoscute, fără stăpân sau care prezintă un comportament neobișnuit, să verifice situația vaccinării antirabice a animalelor de companie și să respecte indicațiile medicilor veterinari.

În cazul unei mușcături sau zgârieturi provocate de un animal suspect, persoanele afectate trebuie să spele imediat rana cu apă și săpun și să solicite fără întârziere evaluare medicală, pentru stabilirea necesității tratamentului preventiv antirabic.

Deținătorii de câini și pisici sunt îndemnați să colaboreze cu medicii veterinari și să respecte restricțiile stabilite de autoritățile competente.

Măsurile de control prevăzute în plan sunt propuse pentru o perioadă de minimum 30 de zile, urmând ca menținerea sau ridicarea acestora să fie stabilită în funcție de evoluția situației epidemiologice.

Instituția Prefectului – Județul Neamț va urmări, prin mecanismele instituționale competente, aplicarea măsurilor stabilite și colaborarea dintre autoritățile implicate, astfel încât protejarea sănătății populației și prevenirea răspândirii bolii să reprezinte priorități.

Vezi articolul

Știri

Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați

Adăugat

pe

🔔 Update Specialiștii ajunși la Liceul Teoretic din Săbăoani încearcă să depisteze cauza care a condus la starea de rău provocată elevilor

🔔 Update 14:15: Declarații cpt. Irina Popa – ISU Neamț

🔔 Update 14:00:
Primarul comunei Săbăoani, Florin Vîrgă, a afirmat că în unitatea școlară nu s-a făcut recent nicio dezinsecție sau deratizare și că primele date conduc spre ipoteza că o substanță necunoscută, găsită pe băncile elevilor, a cauzat simptomele acestora.
Spitalul Roman anunță că în prezent oferă îngrijiri pentru 17 copii, a căror stare este stabilă.

206 elevi și 12 adulți au fost evacuați.

La locul evenimentului s-au deplasat echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu module pentru descarcerare și prim ajutor, o ambulanță SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple. A fost mobilizat și un echipaj de la SAJ. De asemenea a fost prealertat și echipajul CBRN de la ISU Bacău.

Surse din cadrul Spitalului Roman afirmă că 22 de copii și un adult au fost aduși la unitatea sanitară pentru evaluare de specialitate.

Autoritățile încearcă să identifice cauza acestui incident.

Revenim cu detalii.


Știre inițială

Alertă la Corpul C al Liceului „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, județul Neamț, după ce mai mulți elevi au început să acuze stări de rău. Inițial, șapte copii de clasa a VI-a, aflați în aceeași sală de curs, au prezentat dureri de cap, usturimi în gât și amețeli. La fața locului au fost mobilizate echipaje de pompieri, SMURD și Ambulanță, iar echipa CBRN a ISU Bacău a fost prealertată pentru o posibilă intervenție.

NEAMȚ – Mai mulți elevi acuză stări de rău, la o unitate de învățământ din localitatea Săbăoani – Planul Roșu de Intervenție activat

Pompierii militari nemțeni intervin în localitatea Săbăoani, după ce mai mulți elevi au acuzat dureri de cap și usturime în gât.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului Neamț a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Până la acest moment, 12 copii sunt în evaluare medicală, la fața locului și, ulterior, vor fi transportați la spital pentru investigații de specialitate.

Toate persoanele din unitatea de învățământ au fost evacuate.

Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost trimise 1 autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și prim ajutor, 1 ambulanță SMURD și 1 autospeciala pentru transport personal și victime multiple. În sprijinul echipelor medicale alocate la caz, intervine și 1 ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.

De asemenea, a fost prealertat și echipajul CBRN de la ISU Iași.

Misiunea este în dinamică.

❗ Actualizare 2: A fost activat Planul Roșu, începând cu ora 12:32
❗Actualizare: 10 copii au fost preluați de echipajele SAJ, SMURD și ATPVM și vor fi transportați la spital
7 copii de la Liceul din Săbăoani acuză amețeli, pompierii în recunoaștere
Intervenție în desfășurare la Colegiul Tehnic „Vasile Alecsandri”. La fața locului sunt prezente echipaje de pompieri, SMURD și Poliție.

Vezi articolul

Știri

Accident pe E85, la Secuieni. O mașină s-a răsturnat

Adăugat

pe

Roman TV

Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, încărcată cu cereale, s-a produs pe E85, în comuna Secuieni, județul Neamț. În urma impactului, autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe o parte.

La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Roman, echipaje SAJ și polițiștii. La sosirea salvatorilor, toate cele trei persoane implicate reușiseră să iasă din vehicule.

Cele două persoane aflate în autoturism au primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajelor SAJ și SMURD, însă au refuzat transportul la spital.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au intervenit pentru curățarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului.

Vezi articolul

Știri

Elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere ale jud. Neamț

Adăugat

pe

Roman TV

Pe 11 noiembrie, în contextul măsurilor pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de persoane decedate sau grav rănite în accidente de circulație, elicopterele din dotarea Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere rutiere de pe raza județului Neamț.

Șoferii sunt sfătuiți să respecte limitele legale de viteză și să păstreze o distanță suficientă față de vehiculul din față; să nu efectueze depășiri riscante și să se asigure temeinic înaintea oricărei manevre; să nu utilizeze telefonul mobil în timpul conducerii, fără un dispozitiv de tip „mâini libere”; să nu conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise; să acorde o atenție sporită pietonilor și bicicliștilor, în special în zonele intens circulate. Pietonii și bicicliștii sunt sfătuiți să se asigure temeinic înainte de traversare, să utilizeze locurile special amenajate și să fie vizibili în trafic, în special în condiții de vizibilitate redusă. Indiferent dacă sunt monitorizați de la sol sau din aer, respectarea regulilor de circulație trebuie să fie permanentă.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Mâncare suedeză Super Premium, personalizată câinelui sau pisicii tale - Husse Roman Auto Group Roman - AUTOMEISTER PNEUMOLOGIE ROMAN - Dr. Popovici Gabriela - Medic primar pneumolog Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară

Știri

Știri24 de ore în urmă

Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPlanul Roșu a fost activat la Săbăoani după ce mai mulți elevi de clasa...

Știrio zi în urmă

Examen pentru viitorii detectivi particulari

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPe 3 decembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț organizează examenul pentru atestarea calității de...

Știrio zi în urmă

Testul de lectură picat de studenți

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUn experiment realizat de un profesor universitar din Iași scoate la iveală cât de...

Știrio zi în urmă

Focar de rabie confirmat în municipiul Piatra-Neamț

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSInstituția Prefectului – Județul Neamț informează că Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor...

Știrio zi în urmă

Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMS 🔔 Update Specialiștii ajunși la Liceul Teoretic din Săbăoani încearcă să depisteze cauza...

Știri2 zile în urmă

Accident pe E85, la Secuieni. O mașină s-a răsturnat

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUn accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ansamblu de...

Știri2 zile în urmă

Elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere ale jud. Neamț

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPe 11 noiembrie, în contextul măsurilor pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de...

Emisiuni

Radar TVo zi în urmă

📺 Radar TV / Președintele Harpa, despre reforma teritorială / 12 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția integrală a emisiunii Radar TV, de joi, 12 noiembrie invitat Daniel Harpa, președintele...

Cazuri și necazuri2 zile în urmă

Gabriela Zamfir: Din durerea pierderii, o misiune pentru copiii și femeile vulnerabile

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUneori, cele mai frumoase proiecte se nasc din cele mai mari suferințe. Din dorința...

Cazuri și necazuri3 zile în urmă

Eveniment împotriva violenței asupra femeilor, în Neamț

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSViolența domestică rămâne una dintre problemele grave ale societății, iar indiferența celor din jur...

Panorama3 zile în urmă

🌐 Panorama / Reforma teritorială, ce variante sunt luate în calcul / 10 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 10 noiembrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea ✔️...

🎙️ PULSE CHECK7 zile în urmă

🎙️ PULSE CHECK / Evoluția asistenței sociale în ultimii 10 ani

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: Carmen Suciu, asistent social » Principiile Legii Asistenței Sociale și funcționalitatea sistemului în...

Radar TVo săptămână în urmă

📺 Radar TV / Nevoile unei comunități locale, mai presus de luptele politice / 5 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția integrală a emisiunii Radar TV, de joi, 5 noiembrie invitați: Cosmin Ancuța, Alin...

Panoramao săptămână în urmă

🌐 Panorama / Fost prefect PSD, secretar de stat la MIPE / 3 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 3 noiembrie a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alex Nistor ✔️...