Urmărește-ne și pe:

Știri

Cei care vor dona sânge vor intra gratuit la ștrand

Adăugat

pe

Știri

Program de recrutare a soldaților/gradați profesioniști, la Garnizoana Roman

Adăugat

pe

Începând cu data de 19.10.2026, în cadrul structurilor din garnizoana Roman, respectiv Batalionul 43 „Roman I Mușat” Roman, se derulează programul de recrutare și selecție a candidaților pentru ocuparea posturilor vacante de soldat/gradat profesionist în activitate, după cum urmează:

  • – Auto (Reparator B.A.T.) – permis de conducere categoriile B și C;
  • – Auto – permis de conducere categoriile B și C;

Condițiile minime de recrutare:

  • -cetățenie română și domiciliul în România de cel puțin 6 luni la data începerii programului de instruire;
  • -vârsta între 18 ani împliniți la data începerii programului de instruire și cel mult 45 de ani împliniți la data finalizării programului de instruire;
  • -absolvirea cel puțin a primilor doi ani de studiu din învățământul secundar superior (minimum 10 clase);
  • -pentru arma „auto”, permis de conducere auto valabil, categoriile B și C;
  • -să nu faceți parte din partide, formațiuni sau organizații politice;
  • -să aveți cazier judiciar fără înscrisuri incompatibile cu profesia militară;
  • -să fiți declarați „Admis”/„Apt” la probele de selecție;
  • -apt medical;
  • -apt psihologic.

Dosarele de concurs se depun la sediul Batalionul 43 ,, Roman I Mușat” din Roman, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 09.00 – 14.00, în perioada 19 – 29.10.2026, până la ora 14.00.

Persoane de contact:

Sublocotenent Petru Zamfiroiu – telefon 0233.741.401, interior 128, mobil 0729.352.784;

Sergent Alexandru Rangu – telefon 0233.741.401, interior 128, mobil 0746.833.380.

Calendarul principal al recrutării:

Înscrierea candidaților: 19– 29.10.2026;

Verificarea capacității motrice: 20.10 – 02.11.2026;

Evaluarea psihologică: 20.10 – 02.11.2026;

Vizita medicală: 20.10– 03.11.2026;

Afișarea repartiției finale și comunicarea rezultatelor: 20.11.2026.

Vă așteptăm să vă alăturați echipei noastre! Dacă aveți cunoștințe care își doresc o carieră militară și se potrivesc acestui profil profesional, distribuiți această informație și celor interesați.

Comunicat de presă Garnizoana Roman

Vezi articolul

Știri

Bogăția spirituală a comunităților din zonă: azi, Biserica „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Tămășeni

Adăugat

pe

Roman TV

Zona Moldovei este cunoscută pentru bogăția sa spirituală și pentru comunitățile strâns legate de biserică. Ortodoxe sau catolice, bisericile din jurul Romanului impresionează prin măreție și istorie. Vrem să descoperim povestea așezărilor religioase cu care se mândresc comunitățile din zonă și începem cu biserica „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Tămășeni.

După ce am descoperit istoria comunității și a primelor biserici ridicate aici, ne îndreptăm atenția către construcția din zilele noastre. Părintele paroh ne povestește cum întreaga comunitate a pus mână de la mână pentru a înălța această biserică.

Biserica din Tămășeni este mândria unei comunități muncitoare și credincioase și un simbol al valorilor transmise din generație în generație, adunând laolaltă întreaga comunitate și păstrând vie legătura dintre oameni.

Vezi articolul

Știri

Vlad Grigorean, „în cărți” pentru funcția de prefect de Neamț. Harpa: „e clar că Vlad va fi propus ca viitor prefect”

Adăugat

pe

Roman TV

Guvernul Luca Niculescu a trecut de votul de învestitură în plenul reunit al Parlamentului României, cu 280 de voturi „pentru” și 58 de voturi „împotrivă”, în ședința de marți, 20 octombrie 2026. Noul cabinet are o componență formată din 11 miniștri de la PSD și șapte independenți. PNL și UDMR au susținut, prin vot, învestirea fără să intre la guvernare. Partidul Național Liberal va trece în opoziție. În contextul acestor „mișcări”, în teritoriu vor interveni schimbări la vârful unor instițuții cum este cea a Prefectului. Cum PSD are 11 miniștri din totalul de 18, schimbările – cel puțin la Neamț – vizează un nou prefect, propus de social-democrați, în locul Mariei Apostol de la USR. În cărți este Vlad Grigorean, care în prezent ocupă funcția de director de cabinet al președintelui Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa.

Contactat, Vlad Grigorean a transmis că este onorat de faptul că va fi propus în funcția de prefect al Județului Neamț.

Contactată telefonic pentru un punct de vedere privind depunerea demisiei din funcția de prefect al Județului Neamț, cât și despre activitatea de până acum în cadrul instituției, Maria Apostol nu a dat curs invitației redacției noastre de a oferi unul. Și subprefect de Neamț va fi propus din partea PSD. Prefecții și subprefecții numiți de PNL și-au dat, deja, demisia în toată țara, deci și Iulian Jugan în Neamț. Rămâne de văzut care vor fi următoarele mutări și dacă slabe „mișcări” vor surveni și în alte deconcentrate din teritoriu.

 

 

Vezi articolul

Știri

Tinerii antreprenori din Roman: Raluca Mihoc, make-up artist în propriul salon de înfrumusețare

Adăugat

pe

Roman TV

Raluca demonstrează că o pasiune descoperită în joacă se poate transforma într-o afacere de succes. Totul a pornit din copilărie, când se lăsa machiată de mătușa ei, iar în prezent este proprietara unui salon de înfrumusețare din centrul orașului, make-up artist și trainer apreciat. Ea ne povestește cum studiile economice au ajutat-o să-și transforme talentul într-un business.

Drumul spre succes nu a fost, însă, lipsit de provocări. Raluca a avut nenumărate momente în care și-a dorit să renunțe, dar pasiunea pentru acest domeniu nu a lăsat-o.

Raluca a urmat o mulțime de cursuri, atât în țară, cât și în străinătate. Ea sfătuiește tinerele care vor să aibă o carieră în domeniul de beauty să își urmeze visul, dar să nu neglijeze studiile superioare, care le oferă stabilitate.

Pe Raluca o puteți găsi în Roman, pe Strada Oituz, la blocul 8, fie pentru un machiaj de ocazie, fie pentru cursuri de automachiaj sau de formare profesională. De asemenea, mai multe detalii pot fi solicitate pe pagina de Facebook Cursuri de înfrumusețare – Raluca Mihoc sau la numărul de telefon 0737.229.952.

Vezi articolul

Știri

După 7 ani de opreliști, Oncologia Spitalului Județean Piatra-Neamț intră în reabilitare

Adăugat

pe

Roman TV

Șapte ani de „ghinion” pentru Pavilionul de Oncologie al Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț, ani în care pacienții cu afecțiuni oncologice au fost văduviți de o secție care să le ofere condiții decente de îngrijire, în contextul în care aceștia duc – deja – povara bolii. Potrivit informațiilor transmise de Compania Națională de Investiții, lucrările la acest obiectiv vor începe pe 22 octombrie 2026. Valoarea contractului pentru lucrări este de 20.255.563,97 de lei, fără TVA. Clădirea are o suprafață de 2.706 metri pătrați și este structurată pe demisol, parter și două etaje. Demararea proiectului a fost anunțată de președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa.

Conform Sistemului de Achiziții Publice, firma Colen Impex din județul Prahova este lider de asociere a firmelor care execută proiectul în valoare de peste 4.7 milioane de euro cu TVA inclusă. Celelalte firme executante sunt Conrad Consinstal, DAS, Axdesign Group. Contractul a fost atribuit prin licitație deschisă.

Vezi articolul

Știri

Atacul de la școala din Bistrița are ecou în toată țara: cum preîntâmpinăm astfel de evenimente

Adăugat

pe

Roman TV

Atacul sângeros de la școala din Bistrița ridică mari semne de întrebare în privința unei potențiale situații similare care ar putea apărea și la alte instituții în viitor, având în vedere că tinerii se inspiră mult de pe rețelele de socializare, în zilele noastre. Un astfel de eveniment poate avea urmări grave, atât pentru persoanele atacate, cât și pentru atacator, îndeosebi dacă ne referim la preadolescenți și adolescenți, când vârsta este fragedă, iar faptele pot fi marcante chiar pe viață. Specialiștii spun că astfel de evenimente ar putea fi preîntâmpinate în familie, iar acolo unde situațiile depășesc competența părinților, ei trebuie să ceară ajutor avizat.

Câteva aspecte trebuie să fie luate în considerare atunci când apar la copiii noștri adolescenți.

Și bullying-ul conduce la situații disperate, care pot avea urmări grave.

Vezi articolul

Știri

Măsură adoptată de Camera Deputaților: compensarea scutecelor pentru adulți în proporție de 80%

Adăugat

pe

Roman TV

De foarte multe ori, bătrânețea ori anumite afecțiuni medicale vin la pachet cu neajunsuri generate de veniturile mici, de puterea de cumpărare scăzută a multora dintre familiile din România și de mediile defavorizate. Pacienții care, deși sunt adulți, necesită scutece din cauza unor afecțuni cu care se confruntă vor putea fi sprijiniți printr-o nouă măsură adoptată de Camera Deputaților, for decizional. Este vorba despre o compensare de 80 % din prețul de referință la achiziția scutecelor, necesare unei vieți trăite decent.

Proiectul de Lege pentru completarea Legii drepturilor pacientului nr.46/2003 a fost adoptat de 64 de deputați și senatori, dintre care de la Neamț este deputatul PNL, Adrian Ciobanu. Iniţiativa vizează acordarea pentru persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate a scutecelor pentru adulţi, compensarea acestora în proporţie de 80% din preţul de referinţă, eliberarea pe bază de prescripţie medicală emisă de medicul specialist, acordarea fără condiţionarea de caracterul temporar sau permanent al afecţiunii, având drept scop creşterea accesului la produse absorbante pentru persoane cu afecţiuni, dizabilităţi sau vârstă înaintată, în vederea asigurării demnităţii şi calităţii vieţii. Pentru a se aplica, propunerea merge la promulgare, la președintele țării, apoi va fi publicată în Monitorul Oficial.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Mâncare suedeză Super Premium, personalizată câinelui sau pisicii tale - Husse Roman Auto Group Roman - AUTOMEISTER PNEUMOLOGIE ROMAN - Dr. Popovici Gabriela - Medic primar pneumolog Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară Anunt angajare

Știri

Știri50 de minute în urmă

Program de recrutare a soldaților/gradați profesioniști, la Garnizoana Roman

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSÎncepând cu data de 19.10.2026, în cadrul structurilor din garnizoana Roman, respectiv Batalionul 43...

Știri2 ore în urmă

Bogăția spirituală a comunităților din zonă: azi, Biserica „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Tămășeni

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSZona Moldovei este cunoscută pentru bogăția sa spirituală și pentru comunitățile strâns legate de...

Știri3 ore în urmă

Vlad Grigorean, „în cărți” pentru funcția de prefect de Neamț. Harpa: „e clar că Vlad va fi propus ca viitor prefect”

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSGuvernul Luca Niculescu a trecut de votul de învestitură în plenul reunit al Parlamentului...

Știri21 de ore în urmă

Tinerii antreprenori din Roman: Raluca Mihoc, make-up artist în propriul salon de înfrumusețare

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSRaluca demonstrează că o pasiune descoperită în joacă se poate transforma într-o afacere de...

Știri21 de ore în urmă

După 7 ani de opreliști, Oncologia Spitalului Județean Piatra-Neamț intră în reabilitare

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSȘapte ani de „ghinion” pentru Pavilionul de Oncologie al Spitalului Județean de Urgență din...

Știri21 de ore în urmă

Atacul de la școala din Bistrița are ecou în toată țara: cum preîntâmpinăm astfel de evenimente

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSAtacul sângeros de la școala din Bistrița ridică mari semne de întrebare în privința...

Știri23 de ore în urmă

Măsură adoptată de Camera Deputaților: compensarea scutecelor pentru adulți în proporție de 80%

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSDe foarte multe ori, bătrânețea ori anumite afecțiuni medicale vin la pachet cu neajunsuri...

Emisiuni

Panoramao zi în urmă

🌐 Panorama / Niciun nemțean, în Guvernul Niculescu / 20 octombrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 20 octombrie a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alex Nistor ✔️...

🎙️ PULSE CHECK5 zile în urmă

🎙️ PULSE CHECK / Slăbim fără înfometare?

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: Mădălina Enășcuț, nutriționist dietetician » Provocările zilelor noastre, în materie de nutriție »...

Radar TV6 zile în urmă

📺 Radar TV / Administrația romașcană și nevoile mediului de afaceri / 15 octombrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 15 octombrie, a emisiunii Radar TV invitat Laurențiu Leoreanu, primarul Municipiului...

Panoramao săptămână în urmă

🌐 Panorama / Iarna se apropie, prețuri mai mari la utilități / 13 octombrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 13 octombrie a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea ✔️...

🎙️ PULSE CHECK2 săptămâni în urmă

🎙️ PULSE CHECK / Recomandarea fizioterapeutului pentru comunitate

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: Andreea Crețu, fizioterapeut » Probleme care pot fi tratate/ameliorate prin kinetoterapie » Ce...

Radar TV2 săptămâni în urmă

📺 Radar TV / Cordun – proiecte finalizate, în desfășurare și de viitor / 8 octombrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 8 octombrie, a emisiunii Radar TV invitat: Adrian Ciobanu, primarul comunei...

Panorama2 săptămâni în urmă

🌐 Panorama / O nouă încercare de formare a unui Guvern. A patra o fi cu noroc? / 6 octombrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 6 octombrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alex Nistor ✔️...