Urmărește-ne și pe:

Știri

O ședință CL cu… faceri și desfaceri

Adăugat

pe

Multe dintre proiectele de Hotărâre de Consiliu Local de miercuri, 30 iunie au fost despre desfacerea unor contracte de concesiune sau, la pol opus, despre acordarea noi unor concesiuni pe o perioadă de 49 de ani, prețul redevenței pe metrul pătrat pe an variind în funcție de suprafețele și zonele unde se află terenurile date în concesiune. Pe ordinea de zi a proiectelor, la punctul 2 s-a regăsit o hotărâre privind încheierea unui contract de comodat, între MUNICIPIUL ROMAN și Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Militari Roman, cu destinația de sediu administrativ, până la data de 31 decembrie 2021, cu posibilitatea prelungirii anuale. La punctul 3 pe ordinea de zi s-a aflat o hotărâre privind încetarea dreptului de administrare asupra unor imobile, respectiv a unui imobil situat pe strada Miron Costin și a unuia situat pe strada Vlad Țepeș. A urmat, apoi, o hotărâre privind prelungirea contractului de comodat încheiat între Primăria Municipiului Roman și Sindicatul Liber Petrotub Roman, iar alta privind transmiterea în folosință gratuită a unui spațiu către Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț. La capitolul terenuri date în concesiune, în acest sens au existat atât hotărâri de aprobare a concesionării unor terenuri, dar și prin concesionare directă.
Prin licitație publică s-a supus la votul consilierilor locali două terenuri, unul de 520 mp, situat pe strada Colectorului și un altul de 1200 mp, situat pe Artera Roman-Vest. În privința primului teren menționat, concesionarul va plăti autorităţii administraţiei publice locale o redevenţă anuală, nivelul fiind în funcție de cel de adjudecare, ce pornește de la 4,2 euro/mp/an. În privința celui de-al doilea, o redevenţă anuală, nivelul fiind în funcție de cel de adjudecare, ce pornește de la 3,2 euro/mp/an.
Terenul propus pentru concesionare directă are o suprafață de 29,5 metri pătrați și este situat pe strada Libertății, necesar pentru extindere și acces din exterior cu schimbare de destinație în spațiu birouri, urmare a cererii depuse de Ramona Samson, soția viceprimarului Radu Samson. În acest caz, concesionarul va plăti autorităţii administraţiei publice locale o redevenţă anuală de 4,50 euro/mp/an.
În cadrul aceleiași ședințe, pe ordinea de zi s-au aflat două proiecte privind acordul de asociere a Municipiului Roman cu alte entități în privința facilitării unor proiecte precum „amplasarea permanentă a expoziției foto-documentare Viorica Agarici în Gara Roman sau pentru realizarea traseului de pelerinaj Camino de România – Județul Neamț.

Vezi articolul
RECLAMĂ

Știri

Misterul valizei abandonate pe domeniul public din Roman … dezlegat!

Adăugat

pe

Roman TV

Pe 27 martie 2024, la scurt timp după ora 17, un bărbat a sunat la 112 să anunțe că în proximitatea unui bloc situat pe strada Mihai Viteazul din Roman, lângă un copac, se află abandonat un geamantan violet suspect. La fața locului au ajuns polițiști și angajați ai unor structuri specializate, pentru verificarea valizei și excluderea oricărui pericol privind conținutul acesteia. După asigurarea perimetrului și cercetările minuțioase efectuate, s-a constatat că valiza era goală. Aceasta ar fi fost abandonată ăn acel loc de către o tânără în vârstă de 25 de ani, după ce anterior ar fi luat-o de lângă un tomberon. Cel mai probabil, amenda nu va ajunge să fie plătită, având în vedere că tânara care a fost sancționată este domiciliată pe strada Fabricii din Roman.

Vezi articolul

Știri

Localitățile rurale au puțini medici de familie sau… deloc

Adăugat

pe

Roman TV

În condițiile în care mai puțin de jumătate, respectiv 47% din localitățile din România au suficienți medici de familie, 328 de comune nu au deloc medic de familie, iar distribuția unităților medicale și a medicilor în România este inegală între zonele rurale și cele urbane, serviciile medicale mobile furnizate direct în comunități pot face diferența între depistarea precoce a unei boli și complicațiile severe. Organizația Salvați Copiii România extinde serviciile medicale din mediul rural și pune la dispoziția echipelor medicale ale Asociației Caravana cu Medici, trei caravane medicale în valoare de 300.000 de euro, dotate cu ecografe cu două sonde și scaun ginecologic și pediatric, cu ajutorul cărora se pot efectua ecografii ginecologice, precum și ecografii pediatrice. Situația numărului redus de medici de familie este delicată și în unele localități rurale din județul Neamț. Conform unei situații din luna februarie 2024 a Casei de Asigurări de Sănătate și Direcției de Sănătate Publică Neamț, privind normarea în asistență primară, în județul nostru multe dintre localități au deficit de medici, față numărul necesar pentru a acoperi populația fiecăreia în parte. De exemplu, La Borca necesarul de medici este de 4, însă doar două posturi sunt ocupate, iar două vacante. La Cordun, din 5 medici necesari la o populație de 8.256 de locuitori, doar trei posturi sunt ocupate. Și la Doljești, din patru posturi necesare, doar două sunt ocupate, iar la Săbăoani -cu o populație de 11.746 de locuitori – trei posturi din șapte necesare sunt ocupate, patru fiind vacante. Nici în localitățile urbane din județul Neamț nu sunt ocupate toate posturile normate în asistența primară. La Roman, din 37 de posturi normate, șapte sunt vacante; la Târgu Neamț, din 10 din 13 posturi sunt ocupate, iar în Piatra Neamț sunt ocupate 56 de posturi din 60 normate. Potrivit INS, cele mai multe cabinete de medicină de familie au funcționat în anul 2022 în mediul urban.

Vezi articolul

Știri

Datornici cu 31.4 milioane de lei bugetului local

Adăugat

pe

Roman TV

31.464.615 lei este cuantumul datoriilor restante pe care unele persoane fizice le-au acumulat la bugetul local. Din această sumă, 15.204.752 lei reprezintă amenzi contravenționale. Sunt acumulate datorii și din aplicarea unor sancțiuni privind activități de prostituție, cerșetorie sau scandaluri. De cealaltă parte, contribuabili persoane juridice cu obligații fiscale restante mai mari de 10000 lei la 31 decembrie 2023 și neachitate la data de 04 martie 2024 au acumulat datorii în valoare de 1.519.486 de lei la bugetul local. Multe dintre acestea sunt asociații sau fundații de binefacere.

Vezi articolul

Știri

„Democrație”: în anul 2024, angajata unei instituții publice invocă votarea prezenței presei la o ședință CL

Adăugat

pe

Roman TV

Joi, 28 martie 2024, la invitația unor cetățeni din comună, echipa Roman TV s-a prezentat în Sagna, pentru a filma ședința Consiliului Local. La începutul ședinței, o angajată a primăriei în cauză, deci plătită din bani publici, a solicitat supunerea la vot a prezenței operatorului Roman TV la ședință, implicit dacă acesta poate sau nu să filmeze acest eveniment. Un gest care sfidează caracterul instituțiilor publice și, mai mult decât atât, orice urmă de democrație și de liber acces al cetățenilor la informații de interes public. Totodată, angajata a invocat drept improprie prezența televiziunii într-un spațiu public, în contextul în care primăria plătește mentenanță pentru servicii de transmisie live a ședinței de Consiliu Local pe pagina instituției. Prezența televiziunii Roman TV la această ședință a fost gratuită, la solicitarea unor cetățeni din comună. Opt consilieri locali au votat pentru, iar șapte împotriva prezenței televiziunii la o ședință publică. Este bine de știut că Ordinul nr. 25 din 14 ianuarie 2021, pentru aprobarea modelului orientativ al statutului unității administrativ-teritoriale, precum și a modelului orientativ al regulamentului de organizare și funcționare a consiliului local, la Capitolul IV – Funcționarea Consiliului Local, Secțiunea a 2-a reglementează, la articolul 27, desfășurarea ședințelor consiliului local. Alineatul 1 arată că ședințele consiliului local sunt publice. Alineatul 2, litera b, asigură accesul celor interesaţi, în condiţiile legii, la proiectele de hotărâri, la hotărârile consiliului local, precum şi la instrumentele de prezentare şi de motivare a acestora.

Vezi articolul

Știri

Accident rutier, pe artera Roman-Vest

Adăugat

pe

Roman TV

Joi, 28 martie, în jurul orei 11, pe artera ocolitoare Roman-Vest s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Șoferii, conștienți și cooperanți, au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD, ulterior fiind transportați la CPU Roman. Unul dintre șoferi a fost diagnosticat cu traumatism toraco-abdominal, iar celălalt cu o contuzie de șold. O femeie, pasageră în unul dintre autoturisme, a primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând transportul la spital. Pompierii romașcani au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier.

Vezi articolul

Știri

💣 Alertă cu bombă, lângă școala 8 din Roman

Adăugat

pe

Roman TV

IPJ Neamț: „La data de 27 martie, ora 17:17, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Mihai Viteazul, din municipiul Roman, se află un bagaj, posibil suspect.
Polițiștii au delimitat perimetrul, la fața locului intervenind o echipă de pirotehniști.
După ce s-a constatat că bagajul în cauză nu reprezintă un pericol, acesta a fost preluat de polițiști pentru continuarea verificărilor.”
Proprietarul bagajului misterios ar fi fost deja identificat, valiza aflându-se în custodia organelor abilitate.

Vezi articolul

Știri

Romașcanii care au fose, obligați să se înscrie în registru și să încheie contract pentru vidanjare

Adăugat

pe

Roman TV

Primăria Municipiului Roman are obligația de a completa în „Registrul de evidență a sistemelor individuale adecvate” datele privind beneficiarii de fose septice sau toalete cu bazine. În acest context, persoanele fizice și juridice, care au în proprietate spații conectate la sisteme individuale adecvate de epurare, au obligația să se înscrie în acest registru, în termen de 120 de zile de la conectarea incintei la sistemul de colectare sau epurare a apelor uzate. Nerespectarea de către persoanele fizice și juridice a dispozițiilor menționate constituie contravenție și se sancționează cu amendă. 40 de persoane de pe raza municipiului nostru sunt înscrise în acest registru.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Panifcom

Știri

Știri5 ore în urmă

Misterul valizei abandonate pe domeniul public din Roman … dezlegat!

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPe 27 martie 2024, la scurt timp după ora 17, un...

Știri6 ore în urmă

Localitățile rurale au puțini medici de familie sau… deloc

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎn condițiile în care mai puțin de jumătate, respectiv 47% din...

Știri6 ore în urmă

Datornici cu 31.4 milioane de lei bugetului local

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMS31.464.615 lei este cuantumul datoriilor restante pe care unele persoane fizice...

Știri6 ore în urmă

„Democrație”: în anul 2024, angajata unei instituții publice invocă votarea prezenței presei la o ședință CL

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSJoi, 28 martie 2024, la invitația unor cetățeni din comună, echipa...

Știri6 ore în urmă

Accident rutier, pe artera Roman-Vest

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSJoi, 28 martie, în jurul orei 11, pe artera ocolitoare Roman-Vest...

Știrio zi în urmă

💣 Alertă cu bombă, lângă școala 8 din Roman

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSIPJ Neamț: „La data de 27 martie, ora 17:17, polițiștii din...

Știrio zi în urmă

Romașcanii care au fose, obligați să se înscrie în registru și să încheie contract pentru vidanjare

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPrimăria Municipiului Roman are obligația de a completa în „Registrul de...

RECLAMĂ

Emisiuni

Radar TV6 ore în urmă

Radar TV / O nouă echipă la conducerea USR Roman / 28 martie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de joi, 28 martie a emisiunii Radar TV invitați: Alin...

Radar TVo zi în urmă

Radar TV / Deputatul Leoreanu, despre oportunitățile de dezvoltare ale orașului / 27 martie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSinvitat Laurențiu Leoreanu, deputat PNL moderator: Daniel Muraru ✔️ Modernizarea Romanului,...

Radar TV2 zile în urmă

Radar TV / Sinuciderea polițistului Bogdan Mihalache, învăluită în mister / 26 martie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția specială de marți, 26 martie, a emisiunii Radar TV invitat:...

Cazuri și necazuri2 zile în urmă

Cazuri și necazuri / Cel mai frumos dar pe care ni-l putem oferi este sănătatea / 26 martie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 26 martie, a emisiunii Cazuri și necazuri Cel...

Panorama2 zile în urmă

📺 Panorama / Se plâng pe rețelele de socializare, dar nu sesizează autoritățile / 26 martie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 26 martie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru &...

Radar TVo săptămână în urmă

📺 Radar TV / Primarul Ciobanu, despre rețeta dezvoltării și noile investiții/ 21 martie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSComuna Cordun, una dintre cele mai dezvoltate localități nemțene invitat: Adrian...

Radar TVo săptămână în urmă

📺 Radar TV / Lucian Micu, la pas prin orașul Roman / 21 martie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de joi, 21 martie, a emisiunii Radar TV invitat Lucian...

RECLAMĂ

Populare