Știri
Apaserv: investițiile prin POIM în Roman, la finele anului 2022
La solicitarea Roman TV, compania Apaserv a transmis o adresă în care a precizat că stadiul Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Neamț în perioada 2014-2020, privind investiții în zona Municipiului Roman, se află în faza în care studiul de fezabilitate revizuit al proiectului este în evaluare la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Valoarea proiectului de investiții la nivelul Romanului este de 20 de milioane 104 489 de euro, din care circa 16 500 000 sunt pentru apă și alți peste 3 500 000 de euro pentru canal. Pentru Roman ar fi prevăzute modernizări precum reabilitare puțuri și modernizare instalație electrică de alimentare captările Pildești și Pildești-Simionești, reabilitare conductă de aducțiune, realizare stație de clorinare în captare la Simionești, vane sectorizare și de reducere a presiunii în Roman, respectiv 66 de cămine, reabilitare trei rezervoare, sistem dispecerat central, reabilitare decantoare secundare, reablitare stații de pompare, realizare conductă by-pass la Stația de Epurare Ape Uzate.
Compania a mai transmis că aprobarea studiului de fezabilitate s-ar putea realiza până la finele acestui an, iar aplicația de finanțare ar putea fi aprobată până la jumătatea anului 2022. Alte maximum șase luni ar dura licitațiile pentru contractarea firmelor executante, iar lucrările propriu-zise vor putea începe, dacă totul desurge conform planului, la finele anului 2022. În afară de faptul că există intenția ca modernizările enumerate mai sus să se realizeze, cert este că prin descrierea lor putem deduce gradul avansat de degradare a rețelelor din acest moment.
Știri
Măsură adoptată de Camera Deputaților: compensarea scutecelor pentru adulți în proporție de 80%
De foarte multe ori, bătrânețea ori anumite afecțiuni medicale vin la pachet cu neajunsuri generate de veniturile mici, de puterea de cumpărare scăzută a multora dintre familiile din România și de mediile defavorizate. Pacienții care, deși sunt adulți, necesită scutece din cauza unor afecțuni cu care se confruntă vor putea fi sprijiniți printr-o nouă măsură adoptată de Camera Deputaților, for decizional. Este vorba despre o compensare de 80 % din prețul de referință la achiziția scutecelor, necesare unei vieți trăite decent.
Proiectul de Lege pentru completarea Legii drepturilor pacientului nr.46/2003 a fost adoptat de 64 de deputați și senatori, dintre care de la Neamț este deputatul PNL, Adrian Ciobanu. Iniţiativa vizează acordarea pentru persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate a scutecelor pentru adulţi, compensarea acestora în proporţie de 80% din preţul de referinţă, eliberarea pe bază de prescripţie medicală emisă de medicul specialist, acordarea fără condiţionarea de caracterul temporar sau permanent al afecţiunii, având drept scop creşterea accesului la produse absorbante pentru persoane cu afecţiuni, dizabilităţi sau vârstă înaintată, în vederea asigurării demnităţii şi calităţii vieţii. Pentru a se aplica, propunerea merge la promulgare, la președintele țării, apoi va fi publicată în Monitorul Oficial.
Știri
„De Vocație Antreprenoare”, forum dedicat educației antreprenoriale și leadership-ului autentic
Antreprenoriatul feminin se situează în trend ascendent, cel puțin în ultimele două decenii femeile dând dovadă de spirit antreprenorial, de inițiative și de pricepere la vârful unor business-uri de succes. Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț va găzdui joi, 22 octombrie 2026, Forumul Național „De Vocație Antreprenoare”, un proiect inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), dedicat celor care cred în puterea comunității, în educația antreprenorială și în leadership-ul autentic.
De cealaltă parte, evoluția femeii antreprenor trebuie să fie în linie cu clasamentul european.
Invitații vor avea ocazia să întâlnească antreprenori de top, fondatori de branduri recunoscute, investitori și business coach ce și-au dedicat cariera susținerii celor care vor mai mult. De la idei la scalare, de la motivație la strategie – toate vor fi pe scenă. Proiectul este dedicat dezvoltării antreprenoriatului feminin, accesului la experiență managerială și creării unor comunități de business capabile să genereze oportunități economice.
Știri
Revolut, afectat de o întrerupere a serviciilor. Utilizatorii din România reclamă probleme
Utilizatorii Revolut se confruntă marți cu probleme la accesarea aplicației și la folosirea unor servicii, inclusiv plăți cu cardul, transferuri și retrageri de numerar. Pagina oficială de stare a serviciilor Revolut pentru România indică faptul că 31 de servicii sunt parțial indisponibile.
Compania a anunțat că lucrează la remedierea situației și a transmis că banii și datele clienților sunt în siguranță. Întreruperea ar putea avea legătură cu problemele raportate în aceeași zi la serviciile Google Cloud din regiunea Londra.
Deocamdată, nu a fost anunțată o oră la care toate serviciile vor reveni la normal.
Știri
Două mașini s-au tamponat pe E85 la intersecție cu str. Libertății, spre Cordun
Un accident rutier s-a produs marți dimineață, în jurul orei 8.20, pe strada Ștefan cel Mare din Roman, pe DN2-E85, la intresecție cu strada Libertății care duce spre comuna Cordun. Din fericire, nu au fost victime, evenimentul de circulație fiind soldat doar cu pagube materiale.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman și de la IPJ Neamț.
Știri
Percheziții la Crăcăoani. Scutere din Belgia, o armă și muniție, descoperite de polițiști
Patru percheziții au avut loc în comuna Crăcăoani, la locuințele și punctele de lucru ale două persoane, în vârstă de 45 și 55 de ani, în cadrul unei anchete penale.
În urma verificărilor, polițiștii au descoperit patru scutere provenite din Belgia, un ATV, nouă telefoane mobile, o armă neletală supusă autorizării, mai multe cartușe și un detector de metale fără documente.
Anterior, pe 14 octombrie, oamenii legii au indisponibilizat un moped care figura ca fiind furat din Belgia.
Cercetările vizează infracțiuni rutiere, inclusiv conducerea fără permis și sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar ancheta a fost extinsă și pentru tăinuire.
Sursa: IPJ Neamț
Știri
87 de evenimente sesizate de cetățeni prin 112, în ultimele 48 de ore
În ultimele 48 de ore, polițiștii au acționat pentru a preveni faptele antisociale, intervenind la 103 de evenimente, dintre care 87 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
În cauzele de violență domestică semnalate a fost emise 3 ordine de protecție provizorii.
Știri
Doi polițiști, eroi pentru un tănăr de 15 ani: l-au împiedicat să sară de pe baraj
„În spatele unei intervenții reușite se află oameni care știu să acționeze prompt, să asculte și să ofere sprijin atunci când fiecare secundă contează.”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
În noaptea de 18 octombrie, în jurul orei 03:34, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bicaz și ai Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați prin apel la 112 de c[tre un minor de 15 ani, care anunța că se află pe barajul Bicaz și intenționează să își pună viața în pericol. Ajunși de urgență la fața locului, agent de poliție Vasile Elvis Nichitean și agent de poliție Vasile Alexandru Ifrim au observat minorul pe baraj și au inițiat un dialog cu acesta, încercând să îl convingă să renunțe la intenția sa.
Prin calm, stăpânire de sine și intervenție promptă, cei doi polițiști au reușit să îl îndepărteze din zona de pericol și să îi salveze viața. Verificările efectuate au arătat că minorul consumase băuturi alcoolice și plecase cu autoturismul mamei sale, fără a deține permis de conducere. Testarea cu aparatul etilometru a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Polițiștii au emis și o serie de recomandări privind conduita în astfel de cazuri:
- Dacă observi că cineva este în pericol, sună imediat la 112. Nu presupune că altcineva va cere ajutor;
- Ascultă fără să judeci. Uneori, o discuție calmă și prezența unei persoane care ia în serios suferința celuilalt pot face diferența;
- Cere sprijinul unor persoane de încredere. Dacă un adolescent trece printr-o perioadă dificilă, părinții, profesorii, consilierii școlari sau specialiștii îl pot ajuta să găsească soluții;
- Alcoolul afectează atenția, judecata și capacitatea de a lua decizii, punând în pericol atât viața conducătorului auto, cât și pe a celor din jur.
„Felicitări colegilor noștri pentru profesionalism, stăpânire de sine și implicare! În acea noapte, dincolo de uniformă și de misiunea de serviciu, au fost doi oameni care au intervenit la timp și au oferit unei vieți șansa de a continua”, au conchis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.





