Știri
Certificatele Cambridge, folosite pentru echivalarea probei de limbă engleză la BAC
Cunoașterea limbii engleze are numeroase beneficii de care tinerii se pot bucura dacă optează să studieze sau să lucreze în străinătate. De aceea, numeroși elevi apelează la centre de pregătire. Printre acestea se numără și Twinkle Star, unul din cele patru centre autorizate de examene Cambridge din țară, care oferă posibilitatea certificării nivelului de cunoștințe de limba engleză cu recunoastere internațională și valabilitate permanentă. De la sfârșitul anului trecut, toate certificatele Cambridge cu un punctaj de minim 140 de puncte vor putea fi folosite pentru echivalarea diplomei de Bacalaureat.
Știri
A debutat „Cupa Crăciunului la minifotbal”, organizată de polițistul Ionuț Huci
Vineri, 20 decembrie 2024, la Sala Sporturilor din Roman a debutat „Cupa Crăciunului la minifotbal”, dedicată juniorilor din categoriile U11, U13 și U15, eveniment organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, la inițiativa agentului șef principal de poliție Ciprian Ionuț Huci, din cadrul Poliției Municipiului Roman. Competiția sportivă a avut succes în primăvară, așa că organizatorii s-au gândit să desfășoare și o ediție de iarnă. De această dată, în competiție vor fi incluși și copiii de pe strada Fabricii, cu care polițiștii au deja un proiect în desfășurare, integrându-i – astfel – în comunitate.
Competiția se va desfășura până pe 22 decembrie, zi în care va avea loc și festivitatea de premiere a participanților.
Știri
Noi reproșuri ale polițistului Cănărău, la adresa sistemului
Polițistul Ioan Cănărău transmite în spațiul public, periodic, problemele cu care se confruntă la locul de muncă. Recent, acesta a transmis redacției noastre un videoclip în care le reproșează șefilor pe linie de serviciu că este cercetat pentru opinii și activități sindicale, care nu țin de desfășurarea meseriei de polițist.
Ioan Cănărău a mai precizat faptul că, printre altele, cercetarea sa disciplinară este legată și de reproșurile pe care acesta le-a adresat în spațiul public șefilor din Poliție, privind sinuciderea colegului său polițist, Bogdan Mihalache, în timpul programului de lucru, în luna martie a acestui an.
Știri
Service auto în flăcări, la fostul CAP din Roman
Joi, 19 decembrie 2024, la ora 21:23 pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Roman pentru stingerea unui incendiu produs la un service auto situat pe strada Primăverii.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul, de la o țigară aruncată la întâmplare. Nu au fost victime.
Știri
Reparații la acoperișul centrului de permanență din str. Bogdan Dragoș
Primăria Municipiului Roman a contractat, la data de 5 decembrie 2024, lucrări de reparații la acoperișul centrului de permanență situat în strada Bogdan Dragoș. Contractul a fost încheiat cu SC. Farcas Construct SRL, iar valoarea sa este de 163.948,86 de lei fără TVA.
Întreagul dispensar situat pe strada Bogdan Dragoș se află în stare vizibilă de degradare, pe lângă centrul de permanență în clădire desfășurându-și activitatea mai mulți medici de familie.
Știri
De la bar, la poliție: șase persoane reținute, la Ion Creangă
Șase persoane cu vârste de 17, 18,19, 27, 34 și 60 de ani, din localitatea Ion Creangă, au fost reținute pentru o perioadă de 24 de ore, după ce s-au încăierat la bar, pe fondul consumului de alcool.
Știri
27 decembrie, zi liberă pentru bugetari
În anul 2024 sunt declarate 17 zile drept sărbători legale, kiar alte trei au fost acordate de către Guvern, pentru a crea punți cu weekend-urile. Este și cazul zilei de 27 decembrie 2024, care pică într-o zi de vineri, declarată liberă pentru personalul din sistemul bugetar.
Numărul total de zile lucrate din lună nu poate fi mai mare decât numărul de zile lucrătoare din lună stabilit conform Legii nr.53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Știri
Îngrijitoare de la Creșa Roman, cercetată pentru purtare abuzivă cu minorii
Un bărbat a solicitat să vadă imaginile de pe camerele de supraveghere montate în incinta Creșei Roman, structură arondată recent Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” din Roman, deoarece acesta suspecta faptul că fiul său, în vârstă de 2 ani, ar putea fi agresat la creșă. Imaginile au arătat că cele bănuite de tatăl minorului se confirmă. O îngrijitoare care lucrează în cadrul instituției este cea care s-ar fi manifestat abuziv, nu doar cu minorul în cauză, ci și cu alți copii.
Suspiciunea de bruscare a copiilor a fost confirmată după analizarea imaginilor de pe camerele de supraveghere, potrivit IȘJ Neamț. În acest caz, poliția a deschis un dosar penal.
Reprezentantii DGASPC Neamț transmit că situația le-a fost semnalată de către Poliție, iar acestia au sesizat, la rândul lor, Inspectoratul Școlar precum și Direcția de Asistență Socială Roman pentru a face o evaluare psiho-socială a familiei. În funcție de rezultatul acestei evaluări și de concluziile anchetelor Poliției și ISJ, DGASPC Neamț va interveni cu servicii specifice dacă se impune acest lucru. În privința copilului În cauză, vârsta foarte mică nu permite evaluarea și consilierea psihologică. Din punct de vedere al specialiștilor DGASPC, copilul are nevoie de toată afecțiunea familiei pentru a se simți în siguranță. Angajata muncește în continuare în creșă, până când poliția va finaliza cercetările. Tot până atunci, aceasta beneficiază de prezumția de nevinovăție, deși imaginile de pe camere arată comportament abuziv asupra copiilor. Cum imaginile nu au fost redate publicității, nu se poate estima gradul de comportament necorespunzător al acesteia față de micuți. Cel puțin pentru moment, nu se ia în calcul varianta ca îngrijitoarea vizată să nu mai lucreze cu beneficiarii creșei, în viitor.
-
Știriacum 7 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 8 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 3 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 2 ani
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 2 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 3 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 3 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția