Știri
Mărturii de-ale romașcanilor stabiliți în zonele roșii din Italia
Ovidiu, un tânăr din comuna Horia, ce locuiește la Bergamo de ani de zile,a povestit, pentru Roman TV, cum a început totul și cât de rapid s-a răspândit noul Coronavirus.
Lili, o romașcană ce locuiește la Milano, regiunea din Italia în care a fost depistat primul caz de coronavirus, ne-a transmis faptul că situația s-a agravat de la o zi la alta. Cu toate acestea, ea consideră că respectarea regulilor impuse de autorități este opțiunea cea mai bună pentru fiecare cetățean italian sau român în acest moment.
Ovidiu, un tânăr din comuna Horia, ce locuiește la Bergamo de ani de zile,a povestit, pentru Roman TV, cum a început totul și cât de rapid s-a răspândit noul Coronavirus.
Lili, o romașcană ce locuiește la Milano, regiunea din Italia în care a fost depistat primul caz de coronavirus, ne-a transmis faptul că situația s-a agravat de la o zi la alta. Cu toate acestea, ea consideră că respectarea regulilor impuse de autorități este opțiunea cea mai bună pentru fiecare cetățean italian sau român în acest moment.
Știri
87 de evenimente sesizate de cetățeni prin 112, în ultimele 48 de ore
În ultimele 48 de ore, polițiștii au acționat pentru a preveni faptele antisociale, intervenind la 103 de evenimente, dintre care 87 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
În cauzele de violență domestică semnalate a fost emise 3 ordine de protecție provizorii.
Știri
Doi polițiști, eroi pentru un tănăr de 15 ani: l-au împiedicat să sară de pe baraj
„În spatele unei intervenții reușite se află oameni care știu să acționeze prompt, să asculte și să ofere sprijin atunci când fiecare secundă contează.”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
În noaptea de 18 octombrie, în jurul orei 03:34, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bicaz și ai Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați prin apel la 112 de c[tre un minor de 15 ani, care anunța că se află pe barajul Bicaz și intenționează să își pună viața în pericol. Ajunși de urgență la fața locului, agent de poliție Vasile Elvis Nichitean și agent de poliție Vasile Alexandru Ifrim au observat minorul pe baraj și au inițiat un dialog cu acesta, încercând să îl convingă să renunțe la intenția sa.
Prin calm, stăpânire de sine și intervenție promptă, cei doi polițiști au reușit să îl îndepărteze din zona de pericol și să îi salveze viața. Verificările efectuate au arătat că minorul consumase băuturi alcoolice și plecase cu autoturismul mamei sale, fără a deține permis de conducere. Testarea cu aparatul etilometru a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Polițiștii au emis și o serie de recomandări privind conduita în astfel de cazuri:
- Dacă observi că cineva este în pericol, sună imediat la 112. Nu presupune că altcineva va cere ajutor;
- Ascultă fără să judeci. Uneori, o discuție calmă și prezența unei persoane care ia în serios suferința celuilalt pot face diferența;
- Cere sprijinul unor persoane de încredere. Dacă un adolescent trece printr-o perioadă dificilă, părinții, profesorii, consilierii școlari sau specialiștii îl pot ajuta să găsească soluții;
- Alcoolul afectează atenția, judecata și capacitatea de a lua decizii, punând în pericol atât viața conducătorului auto, cât și pe a celor din jur.
„Felicitări colegilor noștri pentru profesionalism, stăpânire de sine și implicare! În acea noapte, dincolo de uniformă și de misiunea de serviciu, au fost doi oameni care au intervenit la timp și au oferit unei vieți șansa de a continua”, au conchis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
Știri
ABA Siret face precizări privind calitatea apei râului Ozana, în zona Târgu Neamț
În urma informațiilor apărute în media privind o posibilă poluare a râului Ozana, în zona Blebea din Târgu Neamț, Administrația Bazinală de Apă Siret face următoarele precizări:
Ca urmare a sesizării transmise de APAVITAL S.A. către ABA Siret, referitoare la modificarea aspectului și culorii apei râului Ozana în zona Blebea, în apropierea punctului de evacuare a apelor uzate epurate de la Stația de Epurare a Apelor Uzate (SEAU) Târgu Neamț, aparținând companiei județene APASERV S.A. Neamț, reprezentanții Inspecției Bazinale a Apelor au efectuat acțiuni de control și monitorizare în perioada 7 septembrie – 12 octombrie 2026, împreună cu specialiștii din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamț – Laboratorul de Calitatea Apei și Serviciul Gestiunea și Reglementarea Resurselor de Apă.
Verificările au vizat un tronson al râului Ozana cu o lungime de aproximativ 3,5 km și au evidențiat o serie de neconcordanțe și deficiențe în administrarea stației de epurare, respectiv în procesul de epurare.
Astfel, din analiza fluxului tehnologic actual, au rezultat diferențe și abateri semnificative față de datele tehnice prevăzute în Autorizația de gospodărire a apelor nr. 105/21.06.2022 și în documentația tehnică ce a stat la baza emiterii acesteia. Astfel, din cele patru îngroșătoare de nămol prevăzute, doar două unități reabilitate sunt funcționale, celelalte fiind vechi și dezafectate. De asemenea, trei dintre cele patru sonde destinate măsurării oxigenului dizolvat în reactoarele biologice sunt nefuncționale, iar instalația automatizată de colectare a deșeurilor reținute la grătarul grosier este defectă, operațiunea de degroșare fiind realizată manual de către personalul stației. Totodată, pe amplasament au fost identificate 10 reactoare biologice, față de cele opt prevăzute în fluxul tehnologic standard, precum și alte două reactoare noi.
De asemenea, stația nu asigură o epurare corespunzătoare a apelor uzate, înregistrându-se depășiri recurente ale limitelor maxime admise (conform NTPA-001/2005) pentru indicatori critici de calitate, în special amoniu (NH4) și nitriți (NO2). La una din inspecțiile pe teren a fost determinată o concentrație de NH4 de 4,156 mg/l la evacuare, dublu față de limita maximă admisă de 2 mg/l.
Totodată, evacuarea apelor uzate insuficient epurate a determinat modificări vizibile ale culorii și aspectului râului Ozana, în special la nivelul patului sedimentar, care prezenta o colorație închisă în zona aflată în imediata vecinătate a punctului de evacuare. Rezultatele celor două campanii de prelevare a probelor, desfășurate în datele de 7 și 10 septembrie 2026, au relevat degradarea calității apei pe un tronson de aproximativ 700 m în aval de evacuarea Stației de Epurare a Apelor Uzate Târgu Neamț. , cu declasarea de la clasa a II-a la clasa a IV-a de calitate, pe fondul aportului de nutrienți. Cu toate acestea, impactul a fost localizat și temporar, calitatea apei revenind la parametrii normali în aval de podul Blebea, ca urmare a proceselor naturale de autoepurare ale râului.
În cadrul controlului au mai fost constatate deficiențe privind monitorizarea calității apei subterane și întreținerea albiei râului. Deși regulamentul de funcționare al SEAU Târgu Neamț prevede monitorizarea trimestrială a calității apei subterane prin intermediul forajelor piezometrice F1 și F2 amplasate pe terenul stației, CJ APASERV SA a efectuat aceste analize cu o frecvență anuală, încălcând procedurile stabilite. De asemenea, albia râului Ozana, pe o lungime de aproximativ 100 de metri în aval de zona de evacuare, nu este întreținută corespunzător, fiind necesare măsuri pentru asigurarea condițiilor adecvate de scurgere a apei și protejarea florei și faunei acvatice locale.
În urma constatărilor din teren, au fost dispuse măsuri de remediere a deficiențelor identificate, iar operatorul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile Legii apelor nr. 107/1996, coroborate cu OG nr. 2/2001.
Administrația Bazinală de Apă Siret va urmări îndeplinirea măsurilor dispuse, în limitele atribuțiilor legale, și reiterează importanța respectării condițiilor de gospodărire a apelor și a asigurării funcționării corespunzătoare a stațiilor de epurare, în vederea protejării resurselor de apă și a ecosistemelor acvatice.
Comunicat de presă Administrația Bazinală de Apă Siret
Știri
Variolă ovină și caprină în Boghicea. Zeci de localități în zona de supraveghere
Instituția Prefectului – Județul Neamț a transmis o serie de măsuri pentru combaterea focarului de variolă ovină și caprină din comuna Boghicea și prevenirea răspândirii bolii în județul Neamț
În data de 15 octombrie 2026, a fost confirmată variola ovină și caprină (VOC) într-o exploatație nonprofesională din localitatea Nistria, comuna Boghicea, județul Neamț, în baza buletinelor de analiză nr. 15008, 15009 și 15010 din 15.10.2026.
În urma confirmării focarului, in cadrul ședinței de lucru a CLCB Neamț desfășurată astazi,16.10.2026 au fost aprobate măsurile sanitar veterinare necesare pentru controlul si eradicarea bolii precum si pentru răspândirea virusului.
Localitatea Nistria se afla în zona de supraveghere instituită ca urmare a unui focar de variolă ovină și caprină confirmat în localitatea Obrijeni, comuna Popești, județul Iași, situată la aproximativ 15 km distanță.
Pentru limitarea răspândirii bolii și prevenirea apariției unor noi focare, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț aplică măsurile prevăzute de legislația sanitar-veterinară și de planul de acțiune pentru combaterea focarului și prevenirea transmiterii bolii la alte exploatații.
Măsurile sunt stabilite în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/429, Regulamentul delegat (UE) 2020/687, Regulamentul delegat (UE) 2020/689, Regulamentul (UE) nr. 142/2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009, Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, Legea nr. 55/2017, Decizia nr. 2 a Comitetului Național pentru Combaterea Bolilor din 16.12.2022, precum și ordinele ANSVSA aplicabile.
DSVSA Neamț dispune toate măsurile necesare pentru limitarea răspândirii bolii. Dacă se constată diseminarea bolii, poate fi dispusă uciderea animalelor și în alte unități epidemiologice din zona afectată, în condițiile stabilite de autoritățile competente.
- Măsuri de control dispuse la confirmarea focarului
La confirmarea bolii se aplică următoarele măsuri:
- izolarea zonei afectate, limitarea accesului și securizarea perimetrului;
- uciderea oficială a tuturor ovinelor și caprinelor din unitatea epidemiologică afectată;
- neutralizarea cadavrelor prin îngropare în locul aprobat, sub supraveghere oficială și cu respectarea legislației în vigoare;
- efectuarea operațiunilor preliminare și finale de curățare și dezinfecție;
- izolarea produselor și materialelor care pot fi contaminate, până la eliminarea acestora în condiții de siguranță;
- efectuarea dezinfecției, dezinsecției și deratizării în zona afectată, cu repetarea periodică a tratamentelor;
- dezinfecția spațiilor și a facilităților de pe căile de acces, precum și a vehiculelor;
- identificarea și controlul vectorilor care pot contribui la răspândirea bolii, inclusiv insecte, rozătoare, animale fără stăpân și animale sălbatice;
- interzicerea pășunatului comunal în zona afectată și în zonele de protecție și supraveghere, precum și separarea pășunilor din zona afectată și din zona de protecție;
- desfășurarea unei campanii de informare a populației și a deținătorilor de animale cu privire la boală și la măsurile obligatorii;
- identificarea transporturilor clandestine de animale, prevenirea și descurajarea acestora, precum și aplicarea măsurilor legale și sesizarea organelor judiciare, după caz;
- reținerea transporturilor de animale vii care nu sunt însoțite de documente sanitar-veterinare sau pentru care sunt constatate neconcordanțe, până la sosirea medicului veterinar oficial;
- monitorizarea stării de sănătate a ovinelor și caprinelor din zonele de protecție și supraveghere;
- informarea deținătorilor de animale cu privire la obligația de a coopera cu autoritățile sanitar-veterinare și de a anunța imediat orice modificare a stării de sănătate a animalelor;
- recoltarea de probe, efectuarea examenelor clinice și colectarea informațiilor epidemiologice necesare stabilirii evoluției bolii și închiderii focarului.
- Măsuri aplicabile în unitatea epidemiologică afectată
În exploatația în care a fost confirmată boala se aplică următoarele măsuri:
- recensământul tuturor animalelor din speciile receptive și și întocmirea evidențelor privind animalele moarte, infectate, suspecte de infectare sau contaminate;
- interzicerea deplasării tuturor animalelor, atât din speciile receptive, cât și din cele nereceptive;
- interzicerea scoaterii din arealul afectat a cărnii, produselor din carne și subproduselor, a laptelui și produselor lactate provenite de la rumegătoare mici, a furajelor, ustensilelor, obiectelor și deșeurilor care pot transmite virusul;
- constituirea, la propunerea DSVSA, înainte de efectuarea uciderii animalelor, a comisiei de evaluare a despăgubirilor;
- proprietarul, DSVSA, ULS, MVLPI au atribuția ca toate ovinele și caprinele din unitatea epidemiologică afectată, să fie ucise sub control oficial, printr-o metodă care să prevină răspândirea bolii;
- recoltarea, în timpul operațiunilor de ucidere, a unui număr suficient de probe, potrivit manualului de diagnostic, pentru stabilirea momentului introducerii virusului și a evoluției infecției;
- respectarea măsurilor de biosecuritate de către toate persoanele care intră sau ies din exploatație;
- neutralizarea cadavrelor sub supraveghere oficială, în conformitate cu Ordinul comun ANSVSA–MMAP nr. 23/717/2023 și cu Regulamentele (CE) nr. 1069/2009 și (UE) nr. 142/2011;
- identificarea și neutralizarea, sub supraveghere oficială, a cărnii provenite din sacrificări efectuate în perioada cuprinsă între data probabilă a introducerii bolii și momentul instituirii măsurilor oficiale;
- tratarea și eliminarea în condiții de siguranță a substanțelor și deșeurilor contaminate, inclusiv a furajelor;
- distrugerea materialelor de unică folosință contaminate;
- după eliminarea ovinelor și caprinelor, clădirile destinate adăpostirii ovinelor și caprinelor și vehiculele care au fost utilizate pentru transportul lor, vor fi curățate, dezinsectizate și dezinfectate;
- efectuarea anchetei epidemiologice.
Operațiunile se desfășoară sub control oficial în baza prevederilor legale aplicabile.
- Măsuri privind exploatațiile de contact
Exploatațiile de contact sunt identificate în urma anchetei epidemiologice.
În funcție de situația epidemiologică și la propunerea DSVSA Neamț, se decide dacă este necesară uciderea animalelor din aceste exploatații.
De asemenea, se recoltează un număr suficient de probe de la ovine și caprine, în vederea clarificării situației epidemiologice și a stabilirii eventualei circulații a virusului.
- Stabilirea zonelor de protecție și supraveghere
Începând cu data de 15.10.2026, au fost stabilite următoarele zone de restricție în jurul focarului:
Zona de protecție – cu o rază de minimum 5 km:
- Județul Neamț: Ghidion, Poienile Oancei, Veja, Boghicea, Căușeni, Nistria, Slobozia;
- Județul Iași: Osoi;
Zona de supraveghere – cu o rază de minimum 20 km, care include și zona de protecție:
- Județul Neamț: Bâra, Rediu, Negrești, Doljești, Rotunda, Buruienești, Adjudeni, Tămășeni, Traian, Săbăoani, Luțca, Sagna, Vulpășești, Gâdinți, Mun. Roman, Bunghi, Poienari, Pâncești, Patricheni, Ciurea, Tălpălăi, Stănița, Chicirea, Vladnicele, Todireni;
- Județul Iași: Dagâța, Tansa, Șuhuleț, Războieni, Glodenii Gândului, Gârbești, Țibana, Poiana de Sus, Domnița, Runcu, Bojila, Mădârjac, Frumușica, Horlești, Păușești, Hărpășești, Doroșcani, Popești, Obrijeni, Vama, Hoișești, Scobâlțeni, Podu Iloaiei, Coșiteni, Sârca, Cotârgaci, Zmeu, Crucea, Bocnița, Goiești, Brăești, Lungani, Mădârjești, Bălțați, Albești, Rediu, Progoreni, Războieni, Ion Neculce, Buznea, Târgu Frumos, Gănești, Strunga, Hăbășești, Brătulești, Fedeleșeni, Butea, Răchiteni, Sinești, Izvoarele, Vădu Vejei, Pădureni, Păușești, Chilișoaia, Budăi, Cristești, Gura Văii, Cucova, Frăcășeni, Buda, Șcheia, Miclăușeni, Oțeleni, Ursărești și Mircești.
- Măsuri aplicabile în zona de protecție
În zona de protecție se aplică următoarele măsuri:
- efectuarea, în cel mai scurt timp, a recensământului tuturor exploatațiilor care dețin animale;
- vizitarea exploatațiilor cu ovine și caprine de către medicii veterinari oficiali sau medicii veterinari de liberă practică împuterniciți, în vederea efectuării examenelor clinice și verificării registrelor și a identificării animalelor prin crotalii;
- interzicerea deplasării și transportului ovinelor și caprinelor pe drumurile publice sau private, cu excepția drumurilor de acces la exploatații, atunci când este necesar, și numai cu aprobarea autorității competente;
- permiterea tranzitului rutier fără descărcarea animalelor și fără oprire, în condițiile prevăzute de legislația aplicabilă;
- posibilitatea acordării unei derogări pentru animalele provenite din afara zonei de protecție, destinate sacrificării imediate într-un abator situat în interiorul zonei, numai în condițiile aprobate de autoritatea competentă;
- interzicerea scoaterii din exploatațiile situate în zona de restricție a laptelui și colostrului, a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, precum și a uneltelor, obiectelor și deșeurilor care pot transmite virusul;
- curățarea și dezinfecția vehiculelor care transportă animale sau materiale potențial contaminate și efectuarea dezinsecției atunci când este necesar, cât mai curând după contaminare;
- interzicerea părăsirii zonei de către vehiculele utilizate pentru transportul ovinelor și caprinelor fără efectuarea operațiunilor de curățare și dezinfecție;
- efectuarea periodică a vizitelor veterinare, a examenelor clinice și, dacă este necesar, recoltarea de probe pentru efectuarea examenelor de laborator;
- anunțarea imediată a autorităților sanitar-veterinare în cazul apariției unor animale bolnave sau moarte;
- permiterea ieșirii animalelor din exploatații numai cu aprobarea autorității competente și cu respectarea condițiilor stabilite de aceasta;
- interzicerea scoaterii materialului seminal, ovulelor și embrionilor din exploatațiile aflate în zona de protecție fără aprobarea autorității competente;
- respectarea măsurilor de biosecuritate de către toate persoanele care intră sau ies din exploatații.
- Măsuri aplicabile în zona de supraveghere
În zona de supraveghere se aplică următoarele măsuri:
- efectuarea recensământului tuturor exploatațiilor și vizitarea exploatațiilor care dețin ovine și caprine de către medicii veterinari oficiali sau medicii veterinari de liberă practică împuterniciți;
- efectuarea examenelor clinice și verificarea registrelor exploatațiilor și a identificării animalelor;
- interzicerea deplasării și transportului ovinelor și caprinelor, cu excepțiile prevăzute de legislație pentru tranzitul fără descărcare și fără oprire, precum și pentru animalele provenite din afara zonei și destinate sacrificării imediate într-un abator situat în zonă, numai cu aprobarea autorității competente;
- interzicerea scoaterii din exploatațiile situate în zona de restricție a laptelui și colostrului, a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, precum și a uneltelor, obiectelor și deșeurilor care pot contribui la transmiterea bolii;
- curățarea și dezinfecția vehiculelor care transportă animale sau materiale potențial contaminate și efectuarea dezinsecției, atunci când este necesar;
- anunțarea imediată a medicului veterinar în cazul apariției unor animale bolnave sau moarte;
- permiterea ieșirii ovinelor și caprinelor din exploatații numai cu aprobarea autorității competente și în condițiile stabilite de aceasta;
- interzicerea scoaterii materialului seminal, ovulelor și embrionilor din exploatațiile aflate în zona de supraveghere fără aprobarea autorității competente;
- aplicarea măsurilor de igienă și biosecuritate de către toate persoanele care intră sau ies din exploatații.
- Închiderea focarului și repopularea exploatației
Repopularea exploatației se poate realiza la solicitarea proprietarilor, după închiderea focarului și cu respectarea condițiilor sanitar-veterinare aplicabile.
Termenul prevăzut în plan pentru închiderea focarului este de 30 de zile de la constatarea absenței bolii pe teritoriul respectiv.
Măsurile prevăzute în planul de acțiune pot fi modificate în funcție de evoluția situației epidemiologice și de concluziile anchetei epidemiologice.
Autoritățile fac apel la deținătorii de ovine și caprine să respecte cu strictețe măsurile dispuse, să nu transporte animale fără documentele și aprobările necesare și să anunțe imediat medicul veterinar în cazul apariției unor semne de boală sau al mortalității la animale.
Comunicat Instituția Prefectului județului Neamț
Știri
CARP are un nou președinte ales: Vasile Rusu. A fost ales și comitet director și comisie de cenzori
Vineri, 16 octombrie 2026, în sala „Nicolae Manolescu Strunga” a Primăriei Municipiului Roman a fost convocată adunare generală a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Roman pentru alegerea consiliului director, a comisiei de cenzori şi a supleanţilor. Vasile Rusu a fost ales președinte cu majoritate de voturi. 89 din cei 94 de membri delegați au fost prezenți la adunare, fiind declarată statutară. Pentru Consiliul Director au fost aleși Costel Rotariu, Eugen Patrascu, Florinel Stoica și Nicușor Bohâncanu, supleanți fiind Aurel Constantin, Dorel Năstase și Vasile Rădăuceanu. Preșdinte al comisiei de cenzori este Mariana Stanciu, iar în comisia de cenzori au fost alese Mariana Ioniță și Mihaela Cozma, supleanți fiind Leonard Văcaru și Cornelia Creangă.
Candidații la președinția Casei s-au prezentat rând pe rând.
În final, cu majoritate de voturi a fost ales președinte al CARP Roman Vasile Rusu. Speranța este ca acest nou președinte, cât și comitetul director să se înregistreze, cu succes, la grefa Judecătoriei Roman, încât soarta casei să intre pe un făgaș al speranței pentru cei peste 18.000 de membri pensionari rămași înscriși.
Știri
Magazin în flăcări, în centrul Romanului: cauzele izbucnirii, încă necunoscute
Parterul unui bloc de locuințe situat în centrul Municipiului Roman a luat foc joi, 15 octombrie 2026, afectând centrul comercial care își desfășoară activitatea în incinta imobilului. Momentul a fost suprins în imagini de trecători, generând panică, având în vedere că incendiul se manifesta cu flacără deschisă. Un tânăr a încercat chiar să stingă focul cu un extinctor, până la sosirea forțelor de intervenție.
Unul dintre proprietarii unui imobil situat în blocul cu pricina a primit vestea de la o cunoștință, el fiind plecat în străinătate. Speriat, omul a încercat să afle dacă arde chiar apartamentul său. A menționat cât de importantă este o asigurare faccultativă în cazul unor astfel de necazuri.
Pompierii au ajuns la fața locului, reușind să împiedice propagarea focului la imobilele din vecinătate.
O parte din locatarii din bloc s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.
Știri
„Cultura – alternativa la comportamentele de risc”, la Centrul Eparhial Roman
Joi, 15 octombrie 2026, la ora 16, Sala Dosoftei a Centrului Eparhial din Roman a găzduit conferința intitulată „Cultura – alternativa la comportamentele de risc”, susținută de inspector principal de poliție Amariei Măriuca, șef al Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău. Tema siguranței școlare a oferit cadrul pentru abordarea unor dificultăți care solicită atenția și implicarea comună a școlii, familiei și instituțiilor cu responsabilități în protejarea copiilor.
În continuare, Rareș Bujor, elev în clasa a XI-a A la Colegiul Național „Ferdinand”, a susținut intervenția „Vocea elevilor – provocări și soluții din perspectiva generației tinere”. Pornind de la experiența vieții școlare, acesta a adus în atenție presiunea rezultatelor, teama de a vorbi despre propriile dificultăți și consecințele umilirii și excluderii repetate a unui coleg. Programul a fost întregit de recitalul de muzică clasică oferit de Cvartetul „Coloseum”, ai cărui membri sunt muzicieni ai Filarmonicii din Iași. Prezența artistică a pus în valoare componenta culturală a proiectului și a oferit un prilej de comuniune prin muzică.





