Știri
S-au afișat rezultatele Evaluării Naționale 2019
Primele rezultate de la Evaluarea Națională 2019 s-au afișat. Cei mai mulți dintre copii au scăpat de stres, însă unii au ales să depună contestații, între orele 14:00 și 20:00, nemulțumiți fiind de rezultatele obținute. Profesorii evaluatori au la dispoziție 3 zile pentru soluționarea contestațiilor. Rezultatele finale de la Evaluarea Națională vor fi afișate pe 29 iunie 2019.
Știri
Cenaclul Clepsydra din iulie: „Lucian Strochi și prietenii săi”
Organizat de Societatea Culturală „Clepsidra” și de Uniunea Ziariștilor Profesionisti din România, Filiala „Filip Brunea Fox” Roman, al cărei președinte este părintele Cornel Paiu, Cenaclul Clepsydra din luna iulie a fost centrat pe „Lucian Strochi și prietenii săi”. Întrunirea a început cu un moment de reculegere pentru eroii neamului, făuritorii Unirii Principatelor Române, scriitori, artiști și intelectualii trecuți la cele veșnice. În cadrul cenaclului a fost vernisată Expoziția de Pictură „Lăuntrul Luminii” semnată de pr. Cornel Paiu, deschisă la Galeria de Artă „Paiul Verde”, în perioada 14 iulie – 19 august 2026. Evenimentul a fost presărat cu momente artistice asigurate de chitaristul și compozitorul Cezar Popescu.
Roman TV este partener media al evenimentului.
Știri
ROADPOL – SPEED, acțiune de control a vitezei în trafic
În perioada 3 – 9 august 2026, polițiștii rutieri desfășoară, la nivelul județului, acțiunea ROADPOL – SPEED, parte a calendarului de activități al Organizației Europene a Polițiilor Rutiere, având ca scop prevenirea accidentelor de circulație produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Pe întreaga durată a acțiunii, polițiștii vor intensifica activitățile de monitorizare și control al traficului rutier, utilizând echipamente pentru măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor, în vederea identificării și sancționării conducătorilor auto care depășesc limitele legale de viteză.
Viteza excesivă sau neadaptată condițiilor de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave. Respectarea limitelor legale și adaptarea vitezei la condițiile de trafic, de drum și de vreme pot face diferența dintre un drum parcurs în siguranță și o tragedie.
Știri
16 milioane de euro, valoarea proiectului de restaurare a clădirilor Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”
Corpurile C1, C7 și C8 ale Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman au fost expertizate tehnic pe rezistenț[ mecanică și stabilitate, având în vedere că fisuri vizibile și potențial periculoase au fost sesizate în urma unor verificări efectuate de specialiști în teren, care au și emis recomandarea ca aceste corpuri să fie expertizate, iar elevii relocați până la emiterea unor soluții. Elevii au fost, deja, relocați pe parcursul anului școlar trecut în clădiri ale Colegiului Tehnic „Miron Costin” din Roman. În urma expertizelor s-a stabilit că imobilele prezintă clasă de risc seismic 1, necesitând restaurare, clădirea principală fiind monument istoric. În ședința de joi, 31 iulie 2026, s-a votat proiectul de hotărâre care prevede aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Consolidare și eficientizare energetică Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” – Roman”, inclus la finanțare în Programul național de investiții „Școli sigure și sănătoase”, cu o valoare de 16.025.000 de euro inclusiv TVA, suma de 1.880.188,75 lei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local.
Clădirea Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman – monument istoric – necesita lucrări urgente de consolidare seismică și creștere a performanței energetice.
Știri
Proiect de modernizare a Pieței Mari – Hala Centrală, în valoare de 16 milioane de euro
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Roman desfășurată joi, 31 iulie 2026, s-a aflat un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Consolidare și eficientizare energetică Hala Centrală și clădiri conexe – potcoava Pieței din municipiul Roman”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat – Subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică. Conform anexei proiectului, valoarea totală a proiectului este de 86.572.846,13lei cu TVA, din care 9.897.839,48 lei reprezintă partea de finanțare din bugetul local.
Primarul municipiului Roman Laurențiu Leoreanu a declarat, în noiembrie 2025, că proiectul se vrea a fi unul capital, care pleacă din subteran, cu camere frigorifice, parter cu zonă de piață, etaj cu spații comerciale, cu acces către parcarea supraetajată, fiind vorba de o investiție care se întinde pe aproximativ 5.000 mp.
Știri
80.000 de lei alocați „Zilelor Diasporei”
La punctul șase aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Roman din 30 iulie s-a aflat un proiect de hotărâre privind încheierea acordului de colaborare între Municipiul Roman și S.C. VIOBETI COMIMPEX S.R.L. București pentru desfășurarea evenimentului de interes local Festivalul „Zilele Diasporei” 2026, în perioada 21- 23 august, în Piața Roman-Vodă, aprobânsu-se și alocarea din bugetul local a sumei maxime de 80.000 lei pentru organizarea în bune condiții a acestui eveniment.
În cadrul acestui eveniment, în Piața Roman-Vodă vor avea loc spectacole de muzică ușoară, populară, și de divertisment, vor participa comercianți și producători din țară, vor fi organizate terase de alimentație publică pentru desfacerea şi consumul băuturilor alcoolice şi non-alcoolice, a produselor alimentare şi nealimentare, precum și un parc de distracții
Știri
Vulpi surprinse prin oraș. Primăria alocă 20.000 lei AVPS pentru limitarea acestui risc de rabie
Vulpile din Lunca Moldovei și din împrejurimile orașului au început să iasă din zona lor de habitat și să strabată străzi din municipiul Roman, creând temere în rândul populației privind riscul de infectare cu rabie. Rabia este o boală care se transmite prin mușcăturile animalelor infectate și poate fi letală dacă nu este tratată prompt. Prin utilizarea unui vaccin, populațiile de vulpi zin zonele afectate sunt iunizate, ceea ce limitează transmiterea virusului la alte animale și la om. Intervenția ar reduce considerabil riscul de expunere la rabie, protejând comunitățile rurale și urbane din proximitatea habitatelor vulpilor.
Conform art. 34 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, recoltarea/capturarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică în terenurile neincluse în fondurile de vânătoare – cum este intravilanul localităților – se realizează sub formă de prestări de servicii de către gestionarul din zona respectivă, la solicitarea consiliului local. Pentru prevenirea unor evenimente cu urmări nefaste s-a propus prin HCL, în ședința de joi, 30 iulie 2026, încheierea unui contract de prestări servicii între Municipiul Roman și AVPS Roman, având ca obiect recoltarea exemplarelor din specia de faună sălbatică din perimetrul intravilan al municipiului Roman, în condițiile statuate de prevederile art. 34 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste servicii se alocă 20.000 de lei, bani asigurați din bugetul local.
În referatul de aprobare al proiectului HCL se arată că în ultima perioadă, la nivelul aparatului de specialitate al primarului au fost înregistrate numeroase sesizări scrise din partea cetățenilor Municipiului Roman, care semnalează prezența frecventă a vulpilor în zonele locuite – curți, perimetre școlare, platforme de gunoi. Acest fenomen generează o stare legitimă de panică în rândul populației și reprezintă un risc major epidemiologic – risc de transmitere a rabiei și a altor zoonoze – și de siguranță publică, în special pentru copii și animale domestice.
Știri
După 5 ani dosarul ATI Piatra-Neamț a ajuns în instanță, iar primele termene s-au amânat
Dosarul incendiului de la Secția ATI a SJU Piatra-Neamț a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț în luna iunie 2025, iar după ce a trecut de camera preliminară, unde au fost verificate probele și s-a constatat legalitatea instanței, a început judecata propriu-zisă a procesului. Reamintim că procurorii au trimis în judecată doar două asistente medicale și unitatea spitalicească. Unitatea medicală are și calitatea de parte civilă, dar și de parte responsabilă civilmente. Aceeași calitate o mai au două societăți de asigurare. Pe lângă toți aceștia, judecătorul urmează să citeze 84 de persoane care au calitatea de parte civilă. Vorbim despre rudele apropiate ale celor care au decedat în incendiu și care s-au constituit parte civilă în procesul penal, solicitând despăgubiri. Niciunul dintre managerii spitalului din perioada pandemiei de Covid-19 nu a fost trimis în judecată, anchetatorul stabilind că aceștia nu au nicio vină pentru declanșarea incendiului în secția ATI cu bolnavi de coronavirus, în urma căruia și-au pierdut viața zece pacienți, iar alții au decedat ulterior, cel mai probabil din cauze conexe. Un medic a suferit arsuri de grad II-III pe 75% suprafaţă corporală care au necesitat 170 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. În rechizitoriul procurorilor se menționează că, la data de 14 noiembrie 2020, cele două asistente medicale, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu în cadrul secţiei ATI a SJU Piatra-Neamţ, în salonul 240, unde pacienților li se administra oxigen, nu au luat măsurile necesare pentru îndepărtarea din salon sau stingerea lumânării tip candelă care ardea pe noptiera unui pacient aflat în stare gravă.
La primul termen de judecată din luna martie, magistratul desemnat să judece cauza a formulat cerere de abținere, care i-a fost aprobată. La cel de-al doilea termen, din iulie, instanța a amânat cauza pentru începutul lunii septembrie, pentru a se îndeplini procedura de citare. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 1 septembrie.





