Știri
Prezența la vot a romașcanilor: 41,89%
Românii au fost chemaţi să-şi desemneze duminică, 26 mai, pe cei 32 de reprezentanţi în Parlamentul European. În acelaşi timp, alegătorii au avut posibilitatea să răspundă la cele două întrebări din cadrul referendumului iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis. În judeţul Neamţ a fost o prezenţă la urne de 43,6%, în timp ce, la nivel naţional, prezenţa la urne a fost de 49%.. În municipiul Roman au fost prezenți la vot 41,89% dintre alegători.
Românii au fost chemaţi să-şi desemneze duminică, 26 mai, pe cei 32 de reprezentanţi în Parlamentul European. În acelaşi timp, alegătorii au avut posibilitatea să răspundă la cele două întrebări din cadrul referendumului iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis. În judeţul Neamţ a fost o prezenţă la urne de 43,6%, în timp ce, la nivel naţional, prezenţa la urne a fost de 49%.. În municipiul Roman au fost prezenți la vot 41,89% dintre alegători.
Știri
Ray’s Dance, rezultate remarcabile la Blackpool Dance Festival
Clubul sportiv Ray’s Dance a reprezentat România la prestigiosul Blackpool Dance Festival, competiție considerată „Wimbledon-ul dansului sportiv”, cea mai veche și una dintre cele mai importante din lume, reunind anual cele mai valoroase perechi la nivel internațional.
În acest context de elită, sportivii clubului au demonstrat că se ridică la standarde mondiale, obținând rezultate deosebite și confirmând nivelul înalt de pregătire.
⸻
Rezultate:
🔥 Sabin Alexandru Marian & Kirichenko Yelyzaveta
Prestigioasa pereche a clubului Ray’s Dance, cu un palmares impresionant și prezențe în finale mondiale, inclusiv titlul de Vicecampioni Mondiali la Juniori II – 10 Dansuri, continuă să confirme la cel mai înalt nivel.
Participarea la Blackpool, în categoria Tineret, marchează un nou pas important în evoluția lor, iar rezultatele obținute sunt cu atât mai valoroase având în vedere că acesta este doar al doilea an în această categorie:
* WDSF Youth Standard – Locul 7 / 39 perechi
* WDSF DanceSport Festival Championship – Youth Latin – Locul 8 / 54 perechi
Rezultatele confirmă calitatea, pregătirea și determinarea acestei perechi, care se impune constant în fața unor adversari de top la nivel mondial.
⸻
🥈 Danciu Darius Gabriel & Dediu Alessandra Maria
* Junior II – 10 Dansuri – Locul 2 / 17 perechi
* WDSF Junior II Latino – Locul 5 / 28 perechi
* WDSF Junior II Standard – Locul 6 / 19 perechi
Evoluția acestei perechi evidențiază un parcurs solid și constant, demonstrând capacitatea de a performa la un nivel ridicat într-o competiție de anvergură mondială.
⸻
Participarea la Blackpool Dance Festival reprezintă în sine o performanță, iar rezultatele obținute reconfirmă valoarea sportivilor Ray’s Dance și poziționarea clubului în rândul celor competitivi la nivel internațional.
👏 Felicitări sportivilor pentru muncă, determinare și nivelul la care au ajuns!
⸻
📞 Pentru detalii: 0746677805
Ray’s Dance
Știri
Cazul „doamnei Geta” care trăia în fecale, prezentat la Roman TV, subiect de discuții în CL Roman
Pe 13 februarie 2026, Roman TV publica o știre care arăta situația degradantă în care trăia, într-o casă din municipiul nostru, o bătrână căreia – fiind persoană vulnerabilă, cu handicap grav – i-am spus doamna Geta. Am arătat atunci că, deși încasau veniturile femeii de 3.300 de lei, rudele nu se ocupau de îngrijirea aceasta, iar la spital femeia a ajuns cu escare greu de privit, nemâncată și murdară. Toate instituțiile abilitate au fost solicitate să ofere puncte de vedere clare în privința acestui caz. Femeia a ajuns în îngrijirea medicilor de la Spitalul Municipal de Urgență Roman. Ulterior, Direcția de Asistență Socială din cadrul primăriei a precizat că plata indemnizației a fost suspendată până la identificarea unui alt aparținător care să aibă și calitatea de tutore, numit de instanța de tutelă. La ședința ordinară a Consiliului Local Roman desfășurată recent, consilierul local USR Cosmin Ancuța a adus în atenția colegilor săi cazuldoamnei Geta, solicitând ca planul Direcției de Asistență Socială Roman să fie pus în aplicare de câte ori apar astfel de cazuri. În replică, primarul Laurențiu Leoreanu a spus că pentru un caz nu este tot planul compromis și că situația arată că membrii familiei au ascuns starea femeii, de ochii autorităților.
Situația doamnei Geta nu pare să fi fost departe de ochii vigilenți ai instituțiilor cu atribuții în acest domeniu, arată sursele Roman TV. Cu toate acestea, cazul nu doar că nu a fost tratat cu celeritate, ci nu a fost – până la difuzarea primei știri Roman TV, în februarie – tratat deloc.
Știri
Simpozion „Ziua Orașului Roman”, 634 de ani de la prima atestare documentară, la Muzeul de Istorie
Luni, 30 martie 2026, Casa „Nevruzzi” a Muzeului de Istorie din Roman a găzduit simpozionul organizat cu ocazia împlinirii a 634 de ani de la prima atestare documentară a orașului Roman, eveniment organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Roman și Societatea Culturală „Roman Mușat”, sub egida Complexului Muzeal Național Neamț și Consiliul Județean Neamț. Activitatea a fost deschisă de Adrian Ciobanu, șef secție muzeală IV Roman.
Știri
Rodica și-a găsit mama și pe cei doi frați, la o zi după publicarea știrii Roman TV
Joi, 26 martie 2026, Roman TV a realizat un material de presă în care Rodica, în vârstă de 41 de ani anunța că își caută frații și mama biologică, ea fiind dată spre adopție în jurul vârstei de cinci ani. La o zi după publicarea știrii- vineri, 27 martie – telefonul redacției a sunat. La celălalt capăt s-a auzit o voce tremurândă care întreba dacă nu cumva știrea publicată cu Rodica anunțând că își caută familia este o farsă. Am asigurat-o că nu, ulterior femeia spunându-ne că este sora Rodicăi, iar lângă ea se afla și mama lor. Cu emoție au solicitat să fie puse în legătură cu cea care le este soră, respectiv fiică, legătura cu ea fiind pierdută din primii ani după ce Rodica a plecat în familia adoptivă.
Le mulțumim telespectatorilor și celor care au lăsat comentarii la știrea privind căutările Rodicăi. Împreună am reușit întregirea unei familii după decenii de despărțire, de întrebări și de dor.
Știri
Acțiune în sistem RELEU, pe DN2-E85
Vineri, 27 martie 2026, pe DN2-E85 a avut loc o acțiune în sistem Releu, cu participarea structurilor rutiere din toate cele opt județe traversate de DN2, deci și a polițiștilor rutieri din cadrul Serviciului Rutier Neamț. Scopul acțiunii îl reprezintă reducerea riscului rutier prin combaterea principalelor cauze generatoare de accidente – viteză neadaptată, depășiri neregulamentare, neacordare prioritate, alcool/droguri și creșterea vizibilității poliției rutiere. În anul 2025, la nivelul județului Neamț, pe acest sector de drum au fost înregistrate 36 de evenimente rutiere, soldate cu 71 de persoane rănite și o persoană decedată.
La acțiune a participat și specialiști din cadrul Registrului Auto Român. Cele mai multe evenimente rutiere, pe acest sector de drum, au fost generate de neacordarea de prioritate. Pe fondul acestei cauze au fost înregistrate 8 evenimente rutiere. Câte patru evenimente rutiere au fost înregistrate pe fondul nepăstrării distanței de siguranță între vehicule, depășirea neregulamentară sau al conducătorilor auto care au adormit la volan.
Știri
O depășire pe linie continuă în curba de la Felești a curmat patru vieți
Miercuri, 25 martie, la ora 19 s-a dat alarma: un accident deosebit de grav a avut loc pe DN 15D, în afara localității Dulcești, determinând activarea Planului Roșu de Intervenție. Noapte, vizibilitate redusă, un drum cu suficiente curbe și linie continuă cât să nu permită depășirile în trafic și – totuși – o astfel de manevră a curmat pe loc viața a patru persoane, iar o alta – a unui sugar de cinci luni – atârnă de un fir de ață, medicii romașcani depunând toate eforturile de a o salva. Bebelușul a fost trimis cu elicopterul la București, din păcate cu leziuni grave și cu arsuri pe 35% din suprafața corpului. După coliziunea cu autoturismul care circula regulamentar, mașina care a efectuat depășirea s-a izbit de un copac și a luat foc. Au decedat șoferul care a efectuat depășirea în vârstă de 38 de ani și partenera lui de viață în vârstă de 27 de ani, șoferul din autoturismul care circula regulamentar din sens opus, în vârstă de 20 de ani, cât și mama acestuia în vârstă de 39 de ani. Bebelușul a rămas orfan de ambii părinți.
Cursa contra-cronometru a început, după preluarea victimelor găsite în viață, la Centrul de Primire Urgențe al Spitalului din Roman, acolo unde medicii au menținut în viață bebelușul de cinci luni, căutând transferuri către un centru universitar. Celelate două victime, o tânără de 17 ani și o femeie de 68 de ani au suferit politraume, însă au ajuns la spital conștiente și cooperante. Femeia de 68 de ani a rămas în Secția de Chirurgie, în timp ce bebelușul de cinci luni a fost transferat la SJU Bacău, de unde joi dimineată a fost preluat de un elicopter și transportat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din capitală.
Șoferul de 20 de ani din Văleni, care circula dinspre Horia spre Dulcești a murit de ziua lui, în timp ce șoferul în vârstă de 38 de ani din Trifești care se deplasa din sens invers și a efectuat depășirea urma să și-o sărbătorească joi, 26 martie. Nu a mai apucat, leziunile sale fiind incompatibile cu viața.
Știri
Încăierare la Horia, șase persoane au ajuns la Poliție
Între mai multe persoane a izbucnit miercuri, 25 martie, o încăierare pe strada Reconstrucției din Comuna Horia. Scandalul a fost raportat la poliție, prin apel la 112, la fața locului deplasându-se polițiștii Secției Rurale Dulcești. Șase persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 54 de ani au fost duse la sediul poliției.
-
Știriacum 8 ani1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 10 aniUrbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 5 aniBaie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 3 aniMoarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 5 aniDin imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 aniEleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 5 aniTânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 5 aniCrimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția


