Știri

Romanul se va îndatora cu peste 48 de milioane de lei

Consilierii locali au fost convocați la o ședință de îndată pentru a vota aprobarea unui împrumut bancar de 48,3 milioane de lei, cu o maturitate de 15 ani, pentru realizarea unor investiții publice de interes local, aprobate, deja, prin vot, pe 29 martie. Printre altele, pe lista investițiilor care vor fi finanțate din împrumut se află reabilitarea corpului B al Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri”, reabilitarea Centrului Multicultural „Unirea”, reabilitarea Pietonalului Ștefan cel Mare, dar și extinderea rețelei de gaze naturale pe mai multe străzi.

Sus