Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” organizează un turneu de minifotbal sâmbătă, 20 mai, la ora 9, pe terenul sintetic din Parcul Municipal și pe cel de lângă...
Proiectul intitulat “Muzee si scoli”, inițiat de Complexul Muzeal Județean Neamț și coordonat de muzeograful Otilia Mircea a ajuns la finalul primei ediții.
Muzeul de Științe ale Naturii din Roman găzduiește, începând de joi, 18 mai, o expoziție temporară inedită de fluturi care aparține regretatului profesor Ioan Nemeș.
Pentru o zi, preșcolarii de la grădinița cu program prelungit numărul 5 au făcut parte dintr-o „patrulă de circulație”, coordonați fiind de profesorul Mihaela Ion.
Circulația autovechiculelor va fi interzisă în centrul municipiului Roman timp de 4 zile, urmând a fi deviată pe străzile adiacente.
În acest an s-a înregistrat cea mai numeroasă participare, cei 53 de participanți fiind grupați în trei categorii: persoane juridice și fizice, instituții de învățământ și...
Astăzi, cadrele didactice, însoțite de elevi, le-au prezentat romașcanilor machete, mascote, diferite produse și diplome care caracterizează fiecare instituție școlară în parte.
Astăzi, la „Fără replică”, discutăm despre politică și administrație cu Radu Samson.
Biblioteca municipală „George Radu Melidon” a găzduit a opta ediție a simpozionului și concursului național „Culoarea Lecturii în Bibliotecă”.
In acest interviu DVA #40, Adrian Mocan ne povesteste despre importanta expertizei unei Antreprenor in domeniul Afacerilor. "Lucrurile nu sunt greu de făcut, este mai greu...