Urmărește-ne și pe:

Știri

I-a ars mașina în toiul nopții

www.romantv.ro

Adăugat

pe

Știri

Se dorește renovarea căminului CT „Miron Costin”, în care să fie relocați și chiriașii din căminul CT „Petru Poni”

Adăugat

pe

Roman TV

Căminul Colegiului Tehnic „Miron Costin” din Roman, aparținând Primăriei Municipiului Roman, se află într-o stare deplorabilă, insalubru și degradat. În subsol, pierderea de apă este semnificativă, din cauza instalației defecte. Din această cauză, dar și pentru că imobilul nu este izolat, locatarii plătesc facturi foarte mari. Un articol recent despre situația acestui bloc a fost realizat la Roman TV în luna august a acestui an. Atunci, reprezentanții primăriei au transmis că blocul trebuie întreținut de locatari și că fiecare trebuie să curețe în perimetrul său. Cât despre investițiile capitale în dotări și în clădire – la care nu pot interveni cetățenii – și care influențează costul ridicat al facturilor, reprezentanții administrației locale au menționat că un astfel de proiect va fi pe lista priorităților de anul viitor. Un alt cămin cu probleme este cel al Colegiului Tehnic „Petru Poni” din Roman, la etajul superior fiind găzduiți chiriași. În octombrie, Roman TV a difuzat un material în care a fost prezentată situația băilor și a spațiilor inadecvate în care locuiesc chiriașii. În camerele pe care le au închiriate, unele dintre familii și-au tras apă, au montat boilere și și-au improvizat bucătării, iar baie fac la lighean. În urma materialului, la locație s-a prezentat DSP-ul, amendând liceul pentru aspectele sesizate. În cea mai recentă conferință de presă susținută, primarul Laurențiu Leoreanu a precizat că soluția constă în renovarea căminului Colegiului Tehnic „Miron Costin” în care apoi să fie mutați și chiriașii din internatul Colegiului Tehnic „Petru Poni”.

Vezi articolul

Știri

Au vrut să doneze sânge și unii au fost trimiși la Piatra. Reprezentanții CTS oferă mai multe explicații

Adăugat

pe

Roman TV

La Punctul Fix de Recoltare a Sângelui din Policlinica Roman s-a prezentat, în urmă cu două dimineți, un grup de persoane care și-a manifestat dorința de a dona pentru a ajuta ruda unei colege de serviciu aflate într-o situație disperată. Doar 15 persoane au putut fi preluate, celelalte fiind direcționate către Centrul de Transfuzie Sanguină din Piatra Neamț. Revoltați, oamenii au precizat că au vrut mai multe explicații, însă nu le-ar fi primit. Conducerea CTS Neamț spune că asistenta le-ar fi spus motivele care stau la baza acestei limitări, dar că apoi a fost nevoită să se întoarcă în sala de recoltare. Persoana care ne-a transmis sesizarea a dorit să rămână anonimă.

De cealaltă parte, într-un interviu mai amplu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Neamț, dr. Victoria Marin a ținut să explice motivele care stau la baza acestor dispoziții. Pe larg, la Punctul Fix de Recoltare a Sângelui din Policlinica Roman a rămas doar o asistentă din două, una pensionându-se. Postul se află în procedură de scoatere la concurs, conform celor declarate. Chiar și cu două asistente, punctul nu poate prelua mai mult de 20 de persoane pe zi, din cauza pașilor care trebuie parcurși în totalitate per fiecare donator, încât procedura să fie cât mai conformă. Tototdată, pentru persoana în cauză nu donatorii noi ajută, ci persoanele care donează în mod regulat, deci se află în evidențele centrului.

Cât despre atitudinea ostilă a personalului medical, conducerea CTS Neamț a menționat că asistenta ar fi reacționat în funcție de replicile donatorilor.

Punctul Fix de Recoltare a Sângelui din Policlinica Roman este vital pentru zona noastră, având în vedere că spitalul municipal deservește atât populația orașului, cât și cea din zona metropolitană, iar poziționarea în apropiere de E85 – pe care se produc accidente grave – impune necesitatea unui stoc de sânge care să fie folosit în cazul intervențiilor medicale.

Medicul Victoria Marin a mai menționat că și medicul prescriptor trebuie să le explice aparținătorilor persoanelor care au nevoie de sânge sau de produse din sânge că pentru concentrate trombocitare – de exemplu – treuie să doneze donatori vechi, cunoscuți, având un termen de valabilitate mic/de câteva zile, contând grupa, cât și RH-ul. Totodată, aceasta a mai precizat că medicul prescriptor este obligat să cunoască și să transmită mai departe terapia prin transfuzie.

Vezi articolul

Știri

Modernizarea Pieței Mari, un proiect de 10 milioane de euro. Se urmărește partajarea sursei de finanțare

Adăugat

pe

Roman TV

10 milioane de euro ar urma să coste modernizarea capitală a Pieței Mari, un proiect de reconstrucție care se va intinde pe aproximativ 5.000 de mp, fiind conectat cu parcarea supraetajată deja existentă. Se dorește ca banii să vină de la mai multe entități finanțatoare.

De la inaugurarea parcării supraetajate în anul 2016 și până în luna martie a anului 2021, fondurile generate de folosirea parcării – care este cu plată – au fost de 164.289 de lei. Investiția, care a costat peste 200.000 de euro, ar fi trebuit să se amortizeze, după calculele inițiale ale specialiștilor din primărie, în aproximativ șapte ani și jumătate după inaugurare, adică pe la jumătatea anului 2023. Noile calcule arată că vor trece 36 de ani de la darea în folosință până la amortizare, parcarea fiind bun de utilitate publică, realizată cu scopul de a rezolva lipsa locurilor de parcare din zonă și nu cu acela de a realiza profit. Bineînțeles, aceste calcule vor dispărea o dată cu proiectul nou, cel al integrării parcării supraetajate în noul proiect de modernizare a pieței.

Vezi articolul

Știri

Primarul Leoreanu, întrebat de ce Romanul are nevoie de un Aqua Park cu o contribuție de 10 milioane de euro

Adăugat

pe

Roman TV

Un proiect de hotărâre care a fost votat în ședința CL Roman din 20 octombrie 2025 prevede aprobarea actualizării indicatorilor tehnico-economici și a cheltuielilor, ca urmare a modificării cotelor TVA, pentru obiectivul de investiții „Extinderea și modernizarea Complexului de Agrement Ștrand Moldova prin amenajarea unei structuri integrate de agrement AQUA – ROMAN PARK și reamenajarea zonei pentru sporirea atractivității”. S-a aprobat valoarea totală actualizată a proiectului în cuantum de 88.632.533,60 lei inclusiv TVA, din care valoarea finanțării nerambursabile aferente proiectului este în cuantum de 34.830.599,97 lei inclusiv TVA, iar contribuția totală proprie actualizată a UAT Municipiul Roman în cuantum de 53.801.933,63 lei inclusiv TVA. Vorbim de o sumă de peste 10 milioane de euro care va fi asigurată de Municipiul Roman dintr-un împrumut. Înltrebat de redactorul Roman TV de ce este necesară o astfel de investiție, edilul Laurențiu Leoreanu a precizat că proiectul reprezintă o primisiune făcută în campanie și trebuie dusă la bun sfârșit.

Din cei 21 de consilieri locali în funcție19 au votat pentru proiect – deci pentru actualizarea valorii investiției, respectiv pentru contribuția municipiului Roman de la șase la zece milioane de euro – iar doi consilieri s-au abținut de la vot. Au votat „pentru” cei opt consilieri locali PNL, cei opt consilieri locali PSD, cei doi consilieri locali AUR și consilierul local SOS. S-au abținut de la vot cei doi consilieri locali USR. În aceeași ședință, pe fondul acestui proiect, viceprimarul Achiriloaei i-a spus consilierului Buzdugan că „este praf”, pe motiv că cel din urmă nu ar înțelege termeni din economie sau din administrație.

Vezi articolul

Știri

„Telefonul care alungă singurătatea” este funcțional, în Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Telefonul care alungă singurătatea”, o inițiativă menită să sprijine seniorii din municipiul Roman, este acum funcțional. Cei nouă voluntari recrutați în proiect au menirea de a suna persoanele vârstnice pentru a le întreba de sănătate și a le oferi sprijin moral. Inițiativa a avut, la bază, o experiență personală a jurnalistei Flora Ordean, ajunsă la o venerabilă vârstă, propunerea sa fiind adoptată și pusă în practică de administrația locală.

800 de persoane vârstnice sunt în evidența acestui proiect, 20 fiind deja sunate de către voluntari. Peste jumătate dintre vârstnicii din mediul urban din România se confruntă cu singurătatea. Potrivit unui studiu realizat de Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, trei din cinci seniori declară că se simt singuri, iar unul din șapte resimte un grad ridicat de singurătate: 46% dintre respondenți spun că se simt singuri „adesea” și „uneori”, 30% că se simt excluși, iar 27% izolați.

Vezi articolul

Știri

Perspective: hub pentru reconstrucția Ucrainei, la Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Jumătate de trilion de dolari ar putea fi necesari pentru reconstrucția Ucrainei, în cazul în care agresiunea Rusiei asupra sa ar înceta într-un viitor apropiat. La Conferința din 2025 care a avut loc la Roma privind redresarea Ucrainei, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat semnarea unor acorduri de garantare și de grant – fonduri care ar urma să fie mobilizate prin Cadrul de investiții pentru Ucraina. Și Guvernul României a anunțat că sprijină crearea unor mecanisme de cooperare bilaterală și a unor perteneriate public-private în procesul de reconstrucție a Ucrainei. Municipiul Roman, cu deschidere la E85 și cu loturi ale A7 și A8 în apropiere ar putea juca un rol important pe piața implementării acestui mecanism? Primarul Romanului spune că da.

La Euronews, Cristian Erbașu, proprietarul unei mari firme de construcții care a participat la ultima conferință de la Roma dedicată reconstrucției Ucrainei a declarat că România are toate șansele să primească doar contracte mici, de vânzare a unor materiale de construcții, fără un plan concret sau structuri pregătite pentru a participa la acest mecanism.

Vezi articolul

Știri

Corpul D al „Roman-Vodă” nu poate primi finanțare, iar „Miron Costin” trebuie ras și reconstruit

Adăugat

pe

Roman TV

În această perioadă, în Roman sunt în derulare mai multe proiecte de reabilitare a unor corpuri școlare. Vorbim despre grădinițele de pe Cuza Vodă, „Muguri de lumină”, grădinița cu PP de la Madame Pop, Școala „Costache Negri”, Școala „Mihai Eminescu”, iar altele sunt pregătite să intre în procedură de licitație. Corpul D al Colegiului „Național Roman-Vodă” ori corpul B al Colegiului Tehnic „Miron Costin” nu intră la capitolul renovări, deși ambele sunt depășite ca structură și nu au fost niciodată modernizate capital. Pentru cele două unități sunt slabe șanse de finanțare în viitor. Corpul D al CNRV, așa cum este proiectat, nu va primi niciodată finanțare, pentru că nu va putea primi aviz ISU ulterior modernizării, clasele fiind subdimensionate. Pentru Colegiul „Miron Costin”, corp B ar trebui finanțare consistentă, având în vedere că toate clădirile sunt vechi, construite inițial pentru altă destinație și ar trebuie dărâmate, iar în loc să fie reconstruite alte corpuri, adaptate nevoilor actuale. La interior, ambele unități de învățământ au fost dotate, igienizate, la CTMC fiind atrase donații prin efortul directorului adjunct al instituției.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară Auto Group Roman - AUTOMEISTER

Știri

Știri8 ore în urmă

Se dorește renovarea căminului CT „Miron Costin”, în care să fie relocați și chiriașii din căminul CT „Petru Poni”

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSCăminul Colegiului Tehnic „Miron Costin” din Roman, aparținând Primăriei Municipiului Roman, se află într-o...

Știri8 ore în urmă

Au vrut să doneze sânge și unii au fost trimiși la Piatra. Reprezentanții CTS oferă mai multe explicații

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSLa Punctul Fix de Recoltare a Sângelui din Policlinica Roman s-a prezentat, în urmă...

Știrio zi în urmă

Modernizarea Pieței Mari, un proiect de 10 milioane de euro. Se urmărește partajarea sursei de finanțare

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMS10 milioane de euro ar urma să coste modernizarea capitală a Pieței Mari, un...

Știrio zi în urmă

Primarul Leoreanu, întrebat de ce Romanul are nevoie de un Aqua Park cu o contribuție de 10 milioane de euro

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUn proiect de hotărâre care a fost votat în ședința CL Roman din 20...

Știrio zi în urmă

„Telefonul care alungă singurătatea” este funcțional, în Roman

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSTelefonul care alungă singurătatea”, o inițiativă menită să sprijine seniorii din municipiul Roman, este...

Știri2 zile în urmă

Perspective: hub pentru reconstrucția Ucrainei, la Roman

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSJumătate de trilion de dolari ar putea fi necesari pentru reconstrucția Ucrainei, în cazul...

Știri2 zile în urmă

Corpul D al „Roman-Vodă” nu poate primi finanțare, iar „Miron Costin” trebuie ras și reconstruit

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSÎn această perioadă, în Roman sunt în derulare mai multe proiecte de reabilitare a...

Emisiuni

Radar TVo zi în urmă

📺 Radar TV / Primarul Leoreanu, un an de la preluarea mandatului / 18 noiembrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: Laurentiu Leoreanu, primarul Municipiului Roman moderator: Daniel Muraru Din nou, despre disponibilizările de...

Panoramao zi în urmă

📺 Panorama / Caz unic la Roman: afaceri de milioane cu școala la care lucra / 18 noiembrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSCoaliția a pregătit pachetul 3 de măsuri Reforma pensiilor magistraților, ultimele discuții Caz unic...

Radar TV6 zile în urmă

📺 Radar TV / Primăria Săbăoani, în vremuri austere / 13 noiembrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: Florin Vîrgă, primarul comunei Săbăoani moderator: Daniel Muraru Primarul Vîrgă, despre acuzațiile aduse...

Cazuri și necazurio săptămână în urmă

Închidem cazul de la Budești cu versiunea nepoților din Germania

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSÎn această ediție a emisiunii „Cazuri și Necazuri”, revenim asupra poveștii bătrânei din Budești,...

Cazuri și necazurio săptămână în urmă

Cazuri și necazuri / Eliminarea violenței împotriva femeilor și Festivalul „Ella Suciu”

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSProiect de Ziua Internațională a luptei împotriva Violenței asupra Femeilor, cu CNASR Neamț –...

Panoramao săptămână în urmă

📺 Panorama / Coaliția se clatină serios. Bolojan, atacat la Congresul PSD / 11 noiembrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSDaniel Muraru & Alex Nistor ✔️ Câți bugetari nemțeni vor pleca acasă și câți...

Radar TV2 săptămâni în urmă

📺 Radar TV / Planurile pentru dezvoltarea județului Neamț / 4 noiembrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: Daniel Vasilica Harpa, președintele CJ Neamț moderator: Daniel Muraru Planurile pentru dezvoltarea județului...

Populare