Știri
Tehnocrația salvează România… cel puțin teoretic
„Strada” a cerut, „strada” a primit… guvern de tehnocrați. Părerile romașcanilor sunt împărțite atunci când vine vorba despre viitorul României, așa cum ni-l pregătesc noii guvernanți.
Roman TV emite in reteaua UPC – canalul 28 (digital) sau 439.25 MHz (analogic), precum si pe www.romantv.ro/live
Pagina noastra de Facebook este: www.facebook.com/romantv.ro
„Strada” a cerut, „strada” a primit… guvern de tehnocrați. Părerile romașcanilor sunt împărțite atunci când vine vorba despre viitorul României, așa cum ni-l pregătesc noii guvernanți.
Roman TV emite in reteaua UPC – canalul 28 (digital) sau 439.25 MHz (analogic), precum si pe www.romantv.ro/live
Pagina noastra de Facebook este: www.facebook.com/romantv.ro
Știri
Vlad Grigorean a depus jurământul de învestire în funcția de prefect al Județului Neamț
Vlad Grigorean a depus luni, 2 noiembrie 2026, jurământul de învestire în funcția de prefect al Județului Neamț, în cadrul unei ceremonii desfășurate la sediul instituției. Până să fie propus în această funcție, tânărul prefect ocupa funcția de director de cabinet al președintelui Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa.
Vlad Grigorean s-a născut pe 16 noiembrie 1987, în Piatra-Neamț, și are 38 de ani. Este inginer constructor și jurist, având studii la Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și în domeniul dreptului. Vlad Grigorean a fost ales consilier județean din partea PSD la alegerile locale din iunie 2024, depunând jurământul pe 25 octombrie 2024. În cadrul Consiliului Județean Neamț, a deținut funcția de secretar al Comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică, protecția mediului, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură. Ulterior, a ocupat funcția de director de cabinet al președintelui Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa. În plan politic, Grigorean a ocupat funcția de secretar executiv al PSD Neamț.
Știri
Se vrea extindere de apă/canal la Săbăoani, de 26.8 milioane de lei. Cum se rezolvă lipsa apei?
Prin proiect de Hotărâre a CL Săbăoani, în ședința de la finele lunii octombrie s-a votat aprobarea documentaţiei tehnico-economice (faza SF) si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii „Reabilitare, modernizare și extindere rețele de canalizare și alimentare cu apă, în Comuna Săbăoani, județul Neamț”, care are ca obiectiv extinderea sistemului de canalizare în sat Traian si Săbăoani si alimentare cu apa în satul Săbăoani.
În privința unor potențiale probleme legate de lipsa apei la robinetele săbăonenilor, așa cum s-a întâmplat în această vară, primarul comunei spune că s-au făcut deja demersuri pentru ca o nouă criză de apă să poată fi evitată.
Pe 2 noiembrie 2026, Comuna Săbăoani a contractat servicii de proiectare tehnică pentru obiectivul de investiții „Reabilitare, modernizare și extindere rețele de canalizare și alimentare cu apă, în Comuna Săbăoani, județul Neamț”, de la SC. Aqua Project SRL, în valoare de 270.000 de lei fără TVA.
Știri
Părinți reținuți pentru fapte deosebit de grave
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 2 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Neamț au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară și 2 mandate de aducere.
Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal, aflat sub supravegherea parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, în formă continuată, viol săvârșit asupra unui minor, în forma continuată, corupere sexuală a minorilor, în formă continuată, determinarea sau înlesnirea întreținerii de acte sexuale sau de natură sexuală între minori, în formă continuată și rele tratamente aplicate minorului.
În urma cercetărilor desfășurate de polițiști două persoane, un bărbat de 28 de ani și o femeie de 29 de ani, părinții a trei copii minori, au fost reținuți de polițiști.
Aceștia urmează să fie prezentați la Judecătoriei Piatra-Neamț, cu propunere de arestare preventivă.
Știri
Un secol de papamobile
Muzeele Vaticanului găzduiesc, începând cu 29 octombrie 2026, expoziția dedicată unui secol de mobilitate pontificală, ce reunește vehicule istorice, de la primul automobil utilizat de papa Pius al XI-lea, până la papamobilele moderne. Această evoluție scoate în evidență progresul tehnic și modul în care s-au schimbat, în timp, nevoile Papei. Barbara Jatta, directoarea Muzeelor Vaticanului, susține că automobilul, care a fost creat pentru a permite deplasarea, a devenit – de-a lungul timpului – și un spațiu de întâlnire, prin care pontiful poate stabili o legătură directă cu cei care se adună în jurul său.
Cel mai vechi automobil din expoziție este un Mercedes-Benz Nürburg 460, oferit Papei Pius al XI-lea în 1930. Acesta a fost primul autoturism utilizat în mod regulat de un papă. Apoi, în anul 1960, a urmat modelul 300 d Landaulet (W 189), realizat pentru Ioan al XXIII-lea. Acest model a reprezentat o evoluție, deoarece plafonul decapotabil îi permitea papei să se ridice, să salute mulțimea și să fie mai aproape de credincioși. Pe lângă cele opt vehicule istorice pontificale, vizitatorii pot admira și două piese deosebite: Benz Patent-Motorwagen din 1886, considerat primul autoturism din istorie, și un Mercedes-Benz Clasa S contemporan.
Marc Langenbrinck, președintele Mercedes-Benz Italia, invită oamenii să reflecte asupra sensului profund al călătoriei începute de Petru acum aproape două mii de ani și continuată azi de papa Leon al XIV-lea.
Știri
Roman-Vodă Racing Dream caută sponsori, pregătindu-se de un an 2027 cu activități intense
Clubul Roman-Vodă Racing Dream s-a înființat la inițiativa lui David Băetanu, elev al colegiului cu același nume în 2022, actualmente student, dar în continuare implicat – în calitate de coordonator – în atragerea de fonduri necesare pentru ca activitățile să poată fi bifate cu succes. Chiar dacă membrii clubului s-au reunit din pasiune pentru motorsport, pe parcurs a fost necesar – și încă este – și de sprijin financiar care s[ le permită participarea la diferite evenimente și competiții.
Știri
Peste 103 milioane de lei costă restaurarea și consolidarea Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”
La punctul 15 aflat pe ordinea de zi a ședinței CL Roman din 28 octombrie s-a aflat un proiect de hotărâre privind reactualizarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Consolidare și eficientizare energetică Liceul Teologic Episcop Melchisedec – Roman”, inclus la finanțare în Programul național de investiții „Școli sigure și sănătoase”. Despre corpurile imobilului monument istoric, Roman TV a realizat mai multe articole de presă, arătând necesitatea restaurării, respectiv consolidării lor, cât și mutarea elevilor în spații care să le ofere siguranță, până la remedierea deficiențelor constatate. Corpurile C1, C7 și C8 au fost expertizate tehnic pe rezistență mecanică și stabilitate, având în vedere că prezentau fisuri vizibile și potențial periculoase.
La articolul 2 al HCL s-a aprobat finanțarea de la bugetul local al UAT Municipiul Roman a sumei de 880.188,75 lei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local. Conform cerințelor din grila de verificare, valoarea alocată de la bugetul de stat, inclusiv TVA, este stabilită la 102.667.825,43 lei, valoarea totală a obiectivului de investiții, cu TVA, fiind de 103.548.014,18 lei.
Știri
17 infracțiuni printre elevii nemțeni, de la începutul anului școlar, în scădere față de 2025
De la debutul anului școlar 2026-2027 și până în prezent, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară pentru prevenirea și combaterea criminalității au desfășurat 215 activități educativ-preventive în unitățile școlare la care au participat 3554 de elevi și cadre didactice, 114 activități fiind desfășurate în mediul urban și un număr de 101 activități fiind desfășurate în mediul rural.
În privința criminalității sesizate în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ din județul Neamț, în primele 2 luni ale anului școlar 2026-2027 au fost sesizate 17 infracțiuni, din care 5 infracțiuni sesizate în mediul urban, iar în mediul rural 12 infracțiuni. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, acestea au scăzut, în perioada de referință din 2025 fiind înregistrate 29 astfel de cazuri printre elevi.
Ponderea cea mai mare este reprezentată de infracțiunile de lovire sau alte violențe-14 infracțiuni-82,35% din total, urmate de infracțiunile de furt -2, 11,76% și violarea vieții private-1 infracțiune-5,88%.
În perioada de referință organele de poliție din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități educative în cadrul unui număr de 4 proiecte educaționale realizate în parteneriat cu unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza județului Neamț și în cadrul campaniei ,,Traficul de droguri: câștig rapid, ani de închisoare!”, desfășurată la nivel local în colaborare cu A.T.O.P. și C.A.P.C.
Au fost desfășurate activități în cadrul următoarelor campanii și proiecte derulate la nivel național:
- Campania de informare pentru prevenirea fenomenului de bullying/cyberbullying,,Când martorul vorbește, bullyingul tace! Semnalează! Vocea ta e soluția!”
- Campaniade prevenire a accidentelor produse prin electrocutare în domeniul transporturilor feroviare ,,Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți – 2026”
- Proiectulpentru informarea și conștientizarea părinților cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în unitățile de învățământ preuniversitar „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine”
Proiectul „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine” aduce în prim-plan și importanța implicării părinților, conștientizându-i cu privire la faptul că siguranța copilului nu se construiește doar prin măsurile dispuse la nivelul unităților de învățământ și de către instituțiile responsabile, fiind necesară implicarea activă a acestora prin menținerea unei comunicări deschise cu proprii copii, observarea atentă a preocupărilor, schimbărilor de comportament și emoționale pentru identificarea timpurie a eventualelor situații de risc în vederea prevenirii și gestionării eficiente a acestora.
Măsuri principale ce vor fi întreprinse pe parcursul anului școlar 2026-2027:
– Continuarea realizării activităților preventive în unitățile de învățământ, preponderent în unitățile de învățământ unde sunt semnalate evenimente negative, urmărindu-se aducerea la îndeplinire a sarcinilor prevăzute în Planul Național de Combatere a Violenței.
– Organizarea de sesiuni de instruire în unitățile de învăţământ preuniversitar, adresate întregului personal al unităţii în scopul recunoașterii faptelor de violență, combaterea discriminării, a discursului de ură și recunoașterea semnelor de radicalizare în vederea gestionări în mod eficient a acestor situații cu respectarea procedurilor legale în vigoare.
– Intensificarea acțiunilor de prevenire și combatere a violenței școlare, a fenomenului de bullying/cyberbullying și traficului de droguri, în scopul creșterii gradului de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice în incinta și în zona adiacentă unităților de învâțământ preuniversitar de pe raza județului Neamț
– Intensificarea acțiunilor de verificare de către poliţiştii din cadrul structurilor de poliție rutieră și cei desemnaţi cu atribuţii pe această linie a autovehiculelor destinate efectuării transportului școlar, atât în trafic, cât și în punctele de îmbarcare/debarcare elevi, în vederea asigurării unui climat de siguranță rutieră și de prevenire a transportului rutier de persoane și a altor activități conexe, fără îndeplinirea condițiilor legale.
– Prezența activă a echipajelor de poliție în zona unităților de învățământ preuniversitar, pentru fluidizarea traficului rutier, pe timpul afluirii și defluirii, la și de la cursuri, a elevilor și/sau părinților /însoțitorilor.
-Organizarea şi derularea de proiecte/campanii/programe de prevenire a violenţei în mediul şcolar preuniversitar, a victimizării minorilor, a traficului de persoane, criminalitate informatică precum şi a traficului de droguri, în colaborare cu alte instituții și organizații partenere.
– Instruirea și verificarea respectării de către lucrătorii comerciali din zona unităților de învățământ a prevederilor Legii nr. 61/1991R pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii și liniștii publice și Legii nr. 349/2002R privind comercializarea băuturilor alcoolice, energizante și tutun către minori.
Articol realizat cu sprijinul Comunicatului de presă al IPJ Neamț





