Știri
Comunicat – televiziunea Roman TV
Având în vedere evenimentele care s-au petrecut în ultima perioadă, echipa postului de televiziune Roman TV dorește să menționeze următoarele aspecte:
– Cristian Galan, moderatorul emisiunii electorale “Gândește, decide, votează!”care a avut loc pe toată durata campaniei electorale NU “a dat-o la pace” cu nici un om politic și nici nu a favorizat pe nimeni în cadrul emisiunilor sale;
– Cristian Galan NU a adresat jigniri sau atacuri la adresa domnului Petrică Căpraru, a familiei sau a afacerii sale în nici o emisiune realizată și difuzată de postul de televiziune Roman TV; de altfel, sunt postate pe site-ul Roman TV, pe Youtube și pe rețelele de socializare toate emisiunile realizate în precampanie și în campanie, de unde se poate dovedi că aceste atacuri NU au existat! Candidatul PSD, Marius Neculai și-a făcut campania după propriile strategii, iar moderatorul doar și-a făcut meseria, păstrând imparțialitatea;
– în seara de duminică, 11 iunie, camera video a televiziunii Roman TV era pregătită pentru declarații oficiale ale victoriei domnului Lucian Micu, fiind montată pe un trepied, cu microfonul conectat și amplasat chiar în fața domnilor Laurențiu Leoreanu și Petrică Căpraru, fiind vizibil pentru toți cei prezenți la eveniment; așadar, NIMENI nu a filmat cu o cameră ascunsă;
– în momentul captării “celebrelor” schimburi de replici dintre domnul deputat Laurențiu Leoreanu și domnul Petrică Căpraru, atât reporterul Roman TV, cât și cameramanul erau afară, în fața sediului PNL, în așteptarea domnului Lucian Micu, care anunțase că revine la sediu în maxim zece minute; nimeni nu i-a “pândit” pe liberali, nimeni nu a știut că vor găsi de cuviință să vorbească despre “executarea” unui jurnalist în plină întrunire, cu atâtea persoane în jur, înaintea declarațiilor legate de rezultatul victorios al alegerilor locale parțiale;
– domnul deputat Laurențiu Leoreanu NU a fost niciodată premiat de postul Roman TV; Roman TV NU a realizat nici un concurs sau eveniment în cadrul căruia să premieze oameni politici sau reprezentanți ai unor instituții publice;
– considerăm că accesul presei NU trebuie să fie refuzat sau condiționat la nici o conferință de presă sau la oricare alt eveniment de interes public; decizia de a înregistra (sau nu) și de a difuza (sau nu) conferințe de presă sau orice alte declarații aparține fiecărui canal media în parte.
Legat de incidentul de luni, 12 iunie, când cameramanul care a filmat atât emisiunile electorale, cât și materialul video de la sediul PNL din seara de 11 iunie, a fost bătut, echipa Roman TV dorește să precizeze următoarele:
– nici un membru al echipei Roman TV NU a declarat că agresiunile suferite de cameraman în urma altercației din noaptea de 12 iunie ar avea vreo legătură cu faptul că el este operatorul video care a filmat discuția dintre domnul Laurențiu Leoreanu și domnul Petrică Căpraru;
– considerăm că motivele și circumstanțele care au stat la baza declanșării agresiunii fizice asupra cameramanului Roman TV ar trebui elucidate de organele competente;
– operatorii video (nr. cameramanii) își fac doar meseria, adică filmează și atât; NU ei decid dacă acele materiale se vor difuza sau nu; acest aspect ține de regulile redacționale ale fiecărui post TV/trust media în parte și de cât de mult reprezintă un „fapt de presă” un material sau altul;
Menționăm că nu intenționăm să facem, vreodată, pacturi de orice fel cu oameni politici sau cu reprezentanți ai vreunei instituții. Roman TV nu are atitudine ostilă față de nimeni, având în vedere că postul nu îi este “dator” nici unei instituții și nici viceversa. Rolul postului Roman TV este acela de a sluji interesele cetățenilor și de a-i informa prompt și corect. Asigurăm telespectatorii că vom continua să sancționăm orice derapaj ne este adus la cunoștință și, de asemenea, că vom continua să promovăm oameni și fapte care pot constitui modele pentru societatea romașcană.

Crește numărul persoanelor cu dizabilități (și) din cauza îmbătrânirii demografice
Numărul persoanelor cu dizabilități din județ este în creștere, conform datelor statistice centralizate de DGASPC Neamț.
Știri
Cănărău a câștigat, în instanță, anularea unei contravenții primite la un protest în fața MAI
În vara anului 2022, liderul Sindicatului Europol Neamț , Ioan Cănărău, a protestat în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne în sprijinul polițistului Paul Feroiu. Polițistul Cănărău a fost, atunci, sancționat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, cu o amendă de 200 de lei, pe care ulterior a contestat-o. Pe 16 aprilie 2024, Tribunalul Neamț, Secția I Civilă si de Contencios Administrativ, a respins apelul Jandarmeriei București, menținând soluția Judecătoriei Roman, cea de anulare a procesului verbal de contravenție. Soluția este definitivă. La momentul protestului desfășurat în anul 2022 în fața Ministerului Afacerilor Interne, Ioan Cănărău a purtat la picioare o pereche de cătușe, prevăzute cu lanț. Paul Feroiu este agent șef principal de poliție în cadrul IPJ Gorj, adesea reclamând abuzuri din partea sistemului și protestând în dese rânduri pentru reformarea acestuia.
Știri
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, la Roman
Conferinta de presă / 17 aprilie 2024
Știri
Paleta de Aur, la a III-a ediție, la Clubul Copiilor Roman
Miercuri, 17 aprilie 2024, Clubul Copiilor din Roman a găzduit un eveniment deosebit, ajuns la a treia ediție, intitulat „Paleta de aur”. Astfel, la ora 14.30 a avut loc vernisajul expoziției de pictură semnate de Miruna-Ștefania Porcariu, coordonată de profesorul Cristinel Prisacaru, în cadrul Cercului de Pictură.
Știri
Elevi de la Școala "Vasile Alecsandri", la Olimpiada de Creativitate Științifică
Cu participare încă de anul trecut, și anul acesta elevi ai Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” din Roman au participat la Olimpiada de Creativitate Științifică 2024, anul acesta abordând teme de cercetare interesante, legate de eclipse, de circuite electrice, dar și de calitatea aerului din municipiul nostru.
Știri
Au demarat lucrările de modernizare a străzii Smirodava, lotul I
În valoare de 4,3 milioane de lei fără TVA, lucrările de modernizare a străzii Smirodava au demarat cu lotul I, cel cuprins între strada Tineretului și C.A Rosetti, urmând a fi executate etapizat, toate celelalte loturi ale străzii. Proiectul include înlocuirea infrastructurii de ap, dar și relocarea cablurilor în subteran și mai apoi modernizarea trotuarelor și a carosabilului, o premieră la nivelul municipiului nostru.
Știri
Profesori turci, în vizită la "Roman-Vodă", pentru job-shadowing pe educație digitală
În cadrul Acreditării Erasmus a Directoratului pentru Educație Națională din Denizli – Turcia, patru profesori pentru învățământul primar, însoțiți de inspectorul pentru proiecte e-Twinning participă în perioada 15 – 19 aprilie 2024 la o activitate de job-shadowing, la Colegiul Național ”Roman-Vodă” – ciclul primar. Obiectivul delegației este de a observa folosirea instrumentelor digitale în procesul educațional precum și bune practici de management la nivelul clasei și instituției de învățământ gazdă.
-
Știriacum 6 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 8 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 3 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 1 an
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 1 an
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 3 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 3 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția